FOTO VIDEO Ultimul partizan din Banat, înfundat în puşcăriile comuniste de o rudă a baronului Duicu

Nicolae Ciurică a trăit, în 83 de ani, o viaţă pe care mulţi alţii nu o găsesc nici în filme. A fost unul dintre combatanţii din gruparea colonelului Uţă, a scăpat de Securitate de şapte ori şi, în final, a făcut zece ani de puşcărie pentru credinţa că o să scape ţara de comunişti. Cel care, în 1954, l-a turnat la Securitate era un oarecare Toma Duicu, rudă cu actualul baron de Mehedinţi, arestat preventiv, zilele trecute, pentru corupţie.

La 83 de ani, Nicolae Ciurică, soţ şi tată de doi băieţi, un bărbat încă zdravăn din Teregova (Caraş-Severin), nu se teme de moarte. Nici nu ar avea cum! A răpus-o de prea multe ori până acum. Povestea vieţii lui începe la 15 februarie 1931, la Baia de Aramă (Mehedinţi).

La 18 ani a intrat în grupul de partizani ai colonelului Uţă, fost prefect de Severin şi unul dintre liderii mişcării de rezistenţă din Munţii Banatului. „Prima mea legătură cu acest grup anticomunist a fost o adevărată încercare. Tatăl meu, Ioan, era unul dintre oamenii de încredere ai colonelului Uţă. Dar eu nu ştiam asta. Într-o zi, în vara lui ’48 era, tata m-a luat cu el pe Muntele Olaru, pe care îl avea în proprietate. Avea pe cai un sac cu merinde”, îşi aminteşte partizanul.

Pe drum, Ciurică tatăl a ales să meargă pe o cale mai ferită, din Cerna spre Olanu, prin Stârna. „Atunci au apărut şapte-opt inşi înarmaţi şi ne-au sărutat pe tata, şi pe mine. Eram foarte surprins, nu ştiam cine sunt!”, spune bărbatul.

Au urmat, aşa cum ne mărturiseşte bătrânul, cele mai importante ore din viaţa lui: „Tata a descărcat merindele şi atunci mi-am dat seama că în faţa mea erau tocmai partizanii despre care toată lumea vuia că se ascund în munţi. Unuia dintre ei îi spuneau toţi «mătuşionule». Acela era marele colonel Uţă. Tata le-a spus că le pot fi un om de încredere şi m-au acceptat, la început, ca persoană de legătură. Le făceam tot felul de servicii, precum dusul scrisorilor”.

Nicolae Ciurica, ultimul partizan din Banat

Fuga din tren şi jurământul

Un an mai târziu, în ’49, Ioan Ciurică a fost prins şi arestat de fosta Securitate. Fiul său, însă, i-a dus mai departe visul şi a rămas în grupul partizanilor lui Uţă. În iunie 1950, combatanţii l-au trimis pe tânărul luptător la Sacu (Caraş-Severin), ca să ducă o scrisoare unui bogat, Ion Avram, fost deputat ţărănist şi apropiat al lor.

„Au apărut doi miliţieni, la Avram acasă, care m-au legitimat şi m-au luat la post. Mergând spre Miliţie, m-au întrebat de tata, iar eu le-am spus că e arestat. Au vrut să ştie dacă îmi doresc să-l văd şi le-am spus că da. M-au dus cu trenul spre Craiova, acolo unde era închis tata”

, povesteşte partizanul.

Deşi l-au informat că nu e arestat, miliţienii i-au spus să nu părăsească compartimentul. Atunci a înţeles că nu-şi va vedea tatăl şi a decis să scape cumva: „După ce am trecut de gara de la Teregova (Caraş-Severin), am cerut să merg la toaletă. M-au lăsat, dar au venit după mine. Ajuns lângă uşa trenului, am sărit din mers şi am fugit cât am văzut cu ochii!”, spune bărbatul. 

Aşa a scăpat, prima dată, de Miliţie. A urmat drumul înapoi, la Muntele Olanu, la grupul său de partizani. Coloneul Uţă fusese ucis, iar în munţi mai rămăseseră doar zece colegi de arme de-ai lui. Nicolae Ciurică le-a povestit prin ce a trecut şi aceştia au stabilit să-l facă membru combatant.

„Am depus jurământul şi au urmat patru ani de luptă alături de ei. Patru ani în care am umblat numai cu tricolorul în pălărie şi moneda de 100 de lei în buzunar, pentru că pe ea era chipul Regelui Mihai, pe care îl divinizam”, spune partizanul.

Securitatea, glonţul, Noul Testament 

Ciurică îşi aminteşte că, în cei patru ani alături de partizanii lui Uţă, a fost înconjurat de şapte ori de securişti. Şi tot de şapte ori a reuşit să scape. Una dintre amintiri este din pădurile din Munţii Semenicului, din iunie 1951. Alături de cinci camarazi, Ciurică îşi testa armele.

„Făceam asta, uneori, pentru că muniţia, veche, ne mai păcălea. Unele gloanţe erau bune, altele nu”, spune bătrânul. După ce au „ucis inamicii”, copacii din pădure, şi-au văzut de drum. Aşa l-au întâlnit pe-un pădurar, „un neamţ care bâlbâia româneşte. Era brigadier şi îl găsisem pitit pe jos, spunându-ne că i se făcuse teamă când auzise împuşcăturile noastre”. Cât vorbeau cu neamţul, partizanii au auzit cum, din staţia de transmisie a acestuia, se auzea o voce care trimitea Securitatea spre locul unde erau ei.

Fotografiile Regelui Mihai sunt păstrate ca într-un altar în casa partizanului Ciurică. FOTO: Cristian Franţ

„Am mers la cantonul neamţului, cu gândul să-i băgăm minţile-n cap, că ne-a turnat comuniştilor. Voiam doar să-l speriem. Am rămas acolo peste noapte”, mai spune partizanul. Unul din grupul lor avea rol de santinelă şi, pe la mijlocul nopţii, zeci de securişti au înconjurat cantonul şi au început să tragă. Zeci şi zeci de gloanţe. „Am reuşit să fugim prin pădure, unul dintre noi a fost nimerit în mână. Dar nu ne-am oprit. Fugeam pentru viaţa noastră, pentru credinţa noastră că n-or să ne prindă comuniştii. Că o să-i învingem într-o zi”, adaugă bătrânul.

Spre dimineaţă, opriţi într-o poiană, Ciurică şi ai lui s-au îngrijit de cel rănit. Să-l bandajeze, să-i oprească sângerarea, să-l hrănească „ca să mai prindă şi el, săracul, puteri”. Căutând după merinde, atârnate la brâu, unde ţinea întotdeauna Noul Testament, partizanul l-a simţit pe Dumnezeu alături: „Mi-am deschis Cartea Sfântă şi am văzut că era străpunsă de un glonţ tras de securişti cu o noapte înainte. A avut grijă Cel de Sus de mine şi atunci, şi întotdeauna”.

Americanii, turnătorul, şi puşcăriile

La 22 aprilie 1954, în Joia Mare, visul lui Nicolae Ciurică de a salva ţara de comunişti s-a oprit: „Gândul nostru, al combatanţilor colonelului Uţă, era că vor veni americanii, că ne vom alătura lor şi vom lupta împreună ca să scăpăm poporul de ciuma roşie”. Partizanul şi ai lui au fost, însă, vânduţi de un anume Toma Duicu, „rudă cu Duicu ăsta nou din Mehedinţi” (n.r. - Adrian Duicu, şeful Consiliului Judeţean Mehedinţi, arestat preventiv, săptămâna trecută, pentru fapte de corupţie).

„Toma Duicu, om de încredere al grupului nostru, avea un dosar la Miliţie pentru nişte lemne tăiate ilegal. Cineva l-a învăţat că, dacă ne toarnă pe noi, va scăpa. Şi asta a făcut”, îşi aminteşte bătrânul. Pe 21 spre 22 aprilie, noaptea, Ciurică s-a dus la Cornereva, acasă la Duicu.

Acesta l-a sărutat pe obraz şi l-a ajutat cu nişte haine. Şi-au dat întâlnire, în aceeaşi noapte, acasă la un alt camarad. Sărutul lui Duicu a fost, însă, ca sărutul lui Iuda, pentru că acesta a venit la întâlnire cu Securitatea după el. Ciurică a fost prins şi, pentru zece ani, a înfundat multe puşcării comuniste, a suportat înfometare, carceră şi bătăi. Nu a scăpat de temniţele de la Jilava, Oradea, Aiud şi Gherla. S-a eliberat în iulie 1964, în urma unui decret al lui Gheorghe Ghiorghiu-Dej.

Nicolae Ciurică despre răutatea comunismului

Vă mai recomandăm:

Preoţii care ne-au trădat şi au făcut pact cu Securitatea. Lista celor mai cunoscuţi duhovnici români care l-au vândut până şi pe Dumnezeu. Arhivele Securităţii au scos la iveală faptul că printre turnătorii regimului comunist s-au numărat şi înalţi prelaţi sau simpli preoţi. O parte dintre ei şi-au păstrat şi astăzi funcţiile în ierarhia Bisericii, alţii s-au răspopit şi au eşuat în politică. Adevarul.ro vă prezintă poveştile turnătorilor cu sutană.

A fost sau n-a fost România grânarul Europei? Cum se măsluiau în comunism producţiile pentru planul cincinal şi unde ajungeau cerealele de la noi. Între goana pentru export şi propaganda comunistă, producţiile raportate pe vremea lui Ceauşescu ajungeau să depăşească, în cifre, chiar şi recordurile mondiale.

Vă mai amintiţi: „Oriunde merg/ În tot ce simt/ Alături eşti/ Iubit partid!“. Cum ni se spălau creierele prin manualele de limba română dictate de Ceauşescu. Toţi cei care au făcut şcoala înainte de 1989 îşi aduc aminte cum, începând de la Abecedar, până la manualele de limba română din liceu, era strecurat în poezii sau în proză „omul nou“, exemplul de socialist muncitor, fie pe şantier, fie în uzină, produs al laboratorului de partid, care muncea pentru patrie.