Banatul a dus cea mai lungă revoltă anticomunistă din ţară

Banatul a dus cea mai lungă revoltă anticomunistă din ţară

Atrocităţi săvârşite asupra luptătorilor anticomunişti FOTO Arhivă

În Caraş-Severin, pe lângă micile revolte muncitoreşti sau ţărăneşti a avut loc şi cea mai mare rezistenţă anticomunistă prin grupurile de partizani din munţi

Cea mai lungă revoltă anticomunistă din istoria ţării a avut loc în Banat, ea având forme militară şi reunea orice persoană, indiferent de simpatie politică sau credinţă religioasă, care dorea răsturnarea comunismului, fiind denumită generic de către istorici: „Rezistenţa anticomunistă din Munţii Banatului“. Mişcarea a acţionat mai bine de un deceniu, ducând lupte serioase cu Siguranţa Statului şi trupele de securitate, boicotând multe dintre proiectele comuniştilor. Potrivit prof.dr. Marian Petrov, arheolog al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi un amplu cercetător al luptei anticomuniste, mişcarea de rezistenţă a existat „până în anul 1955, dată până la care toţi membrii ei au fost pe rând capturaţi şi/sau ucişi“.

Colonelul Uţă şi Spiru Blănaru principalii lideri ai mişcării anticomuniste

Colonelul Ioan Uţă a fost numit prefect al judeţului Severin după lovitura de stat a generalului Ion Antonescu din ianuarie 1941. După procesul Mareşalului Ion Antonescu din 1946 şi mai ales după executarea lui, au urmat în ţară o mulţime de arestari din rândul ofiţerilor superiori din imediata apropiere a Mareşalului. Nicolae Ciurică, membru al grupării de partizani conduse de Uţă, povesteşte despre acesta. „Col. Uţă fusese numit prefect de Mareşal, se numară şi el printre cei care trebuiau să fie arestaţi. Aşa stând lucrurile, a fugit de acasă în sudul judeţului Severin, în regiunea muntoasa, scapând de acest val de arestari. Nimic de condamnat în acest gest, ba din contra, de apreciat, pentru ca în felul acesta, col. Uţă declara pe fata razboi comunismului, care se instalase de-a binelea la conducerea ţării.
În aceasta parte a Banatului de sud, în special a judetului Severin, prin comunele din jurul Caransebesului, Teregovei si al Bailor Herculane, îsi face o multime de prieteni si de cunostinte, de la care a nadajduit mult ajutor, dar pe care la vremea oportuna nu l-a avut cum trebuia. În acest timp, el nu a stat doar ascuns în padure. De multe ori s-a deplasat, deghizat, chiar si pâna la Timisoara, trecând prin Caransebes si Lugoj, unde chiar a si poposit putin timp. Asa se face ca se întâlneste si cu Aurel Vernichescu la Lugoj. În vremea aceea pe toti ne preocupa problema rezistentei împotriva puterii comuniste. Nucleele de rezistenta, de-abia în anul 1948, dupa arestarile masive de legionari din 15 mai, se formeaza în muntii Banatului, ca de altfel si-n toata tara, de-a lungul muntilor Carpaţi“ spune Ciurică. Colonelul este, până la urmă, trădat de unul dintre oamenii de încredere şi este capturat de Securitate 1949 şi ucis într-o confruntare armată.

Spiru Blănaru este un alt lider al mişcării anticomuniste, despre luptele duse de acesta cu trupele de securitate reţinând un important raport al Securităţii din anul 1949.

Comandamentul Unic Timisoara
Strict secret
prin curier
Nr. 30200 din 24 februarie 1949.
Catre
Ministerul Afacerilor Interne.
Secretariatul General pentru Trupe.
“În ziua de 22 II 1949, Compania Teregova era în executarea misiunii de captare a bandei “Teregova”.
Operatiunea de urmarire a fost continuata pâna în regiunea Pietrele Albe, cota 1099/8 Km V. Teregova.
Aici, compania a luat contact cu banditii, ora 15,30.
Banditii, gasindu-se pe un punct dominant au vazut compania care se îndrepta (cu masuri de siguranta) pe vâlceaua cere duce înspre Pietrele Albe.
La aprox. 200 m, banditii au deschis foc cu armamentul automat, în primele elemente ale Companiei.
La primirea focului si dupa ce a fost conturata zona de desfasurare a companiei pe cei doi versanti ai vâlcelei cu scopul de executa o dubla învaluire.
Operatiunea s-a facut în tot timpul sub observatia si focul extrem de puternic al banditilor.
Desfasurarea a fost mult îngreunata si apropierea întârziata simtitor.
La orele 17, pe timpul când învaluirea s-a produs simtitor, Slt. Airoaiei Vasile cade ranit la piciorul drept de doua gloante.
Trupa, ramânând fara comandant, actioneaza pe cont propriu.
Banditii, simtind învaluirea schitata de Companie, lasa o ariergarda alcatuita din Petre Anculia, Ghita Urdareanu, Ghimboasa Nicolae si Smultea Gheorghe, sprijinita de focul unei mitraliere, instalata înapoi pe un punct dominant.
La adapostul acestei ariergarzi, restul banditilor se retrag si dispar în padure. Întreaga ariergarda a fost capturata, mai putin mitraliera, care era mult mai în spate în apropierea padurii.
Continuarea operatiunii a fost mult îngreunata si de faptul ca întunericul a înlesnit fuga banditilor si pierderea urmelor.
Totusi trupa a ramas în tot cursul noptii în zonele unde s-a desfasurat lupta si a doua zi dimineata a reluat înaintarea pe urmele lasate de banditi.
Operatiunea s-a dus strabatând întregul masiv paduros pâna în regiunea satului Brebul-Nou, când urmele au fost pierdute.
REZULTATE:
Au fost împuscati mortal în timpul luptelor:
— banditul Petre Anculia
— banditul Ghita Urdareanu
Au fost prinsi:
— banditul Ghimboasa Nicolae
— banditul Smultea Gheorghe.
S-au gasit urme de sânge, ceea ce denota ca în rândurile banditilor sunt unii raniti.”

RAPORT AL SECURITĂŢII STATULUI 1949

Revolta maghiară generează mişcări de revoltă şi în Banat în 1956

Revoltele anticomuniste din Ungaria anilor 1956 generează ample mişcări populare şi în Banat, ca în toată Europa de Est, oamenii revoltându-se împotriva ocupaţiei sovietice. Satele sunt cele care au dat tonul revoltei, ţăranii fiind extrem de nemulţumiţi de colectivizare şi de faptul că au rămas fără pământ.

Muncitorii de la cariera din Surduc, de lângă Oraviţa, s-au pronunţat: „Jos comuniştii!” „Jos guvernul!”. Şi alte localităţi cărăşene s-au ridicat împotriva reprezentanţilor regimului comunist şi a comunismului. Astfel, la Nicolinţ, Milcoveni, Ticvaniu Mare, unii reprezentanţi ai autorităţilor au fost chiar lovite de către sătenii revoltaţi. În cumuna Armeniş, diferiţi cetăţeni au strigat în public: „Trăiască Regele Mihai!” şi au cântat „Pe-al nostru steag e scris unire” şi Imnul Regal.
Autorităţile comuniste de la Bucureşti au fost cuprinse de panică în momentul în care au aflat de izbucnirea revoltei din Ungaria şi au emis un prim document pentru a-şi apăra puterea. Astfel a fost trimis la Timişoara, în 24 octombrie 1956, un document prin care puterea politică instaurată de sovietici în România îşi exprima dispoziţiile ferme către unităţile economice, instituţiile publice, şcoli sau facultăţi.
Puterea comunistă înfiera prin conţinutul acestui document „elementele contrarevoluţionare” din Ungaria care, spune documentul, „au reuşit să antreneze un mare număr de studenţi la o demonstraţie care s-a desfăşurat sub lozinci antistatale, naţionaliste, antisovietice şi lozinci îndreptate împotriva Partidului.”, potrivit publicaţiei Vestul.

Revoltă printre mineri

În anul 1981, spre finele toamnei, în luna octombrie, în judeţul Gorj a avut loc o puternică revoltă împotriva comuniştilor, care avea la bază lipsa de hrană şi traiul greu. Revolta a fost înnăbuşită inedit pe 20 octombrie, când comuniştii au umplut autospecialele de pompieri cu fecale pe care le-au împroşcat peste mineri. Răscoala a avut loc în oraşul Motru, iar printre liderii revoltei a fost şi un miner din comuna Mehadia, judeţul Caraş-Severin. Comuniştii au prins şi condamnat pe toţi liderii acestei răscoale.

- Soare Constantin, Slatina (Olt), 23 de ani – 8 ani de închisoare
- Sârbu Gheorghe, Corneşti (Iaşi), 36 de ani – 8 ani de închisoare
- Gaidaş Alexandru, Mehadia (Caraş Severin), 19 ani – 8 ani de închisoare
- Târnovschi Nicolae, Fundulea (Călăraşi), 27 de ani – 7 ani de închisoare
- Chirilă Ştefan, Motru (Gorj), 22 de ani – 7 ani de închisoare
- Nişulescu Viorel, Roşiuţa (Gorj), 22 de ani – 7 ani de închisoare
- Tătaru Dumitru, Codlea (Braşov), 19 ani – 6 ani de închisoare
- Măciucă Valerică, Hunedoara, 21 de ani – 7 ani de închisoare;
- Ursan Vasile, Suharău (Botoşani), 19 ani – 7 ani de închisoare

Sacrificarea unuia dintre inginerii de geniu ai Europei

Naţionalizarea simbolului Reşiţei industriale, uzinele UDR, a adus mari probleme reşiţenilor, inclusiv membrilor PSD din Banat care, au fost chinuiţi şi judecaţi de comunişti pentru că s-au opus fuzionării PSD cu PCR. O mare problemă pentru comunişti a fost inginerul Alexandru Popp, directorul Uzinelor UDR Reşiţa. Acesta a fost principalul factor de rezistenţă împotriva naţionalizării uzinei şi transformarea ei în SOVROM. Din păcate, inginerul a fost învins de comunişti deşi, până şi ei recunoşteau valoarea acestuia: „Chiar un lider comunist lucid, Ion Gheorghe Maurer, declara în acea perioadă în cercul apropiaţilor săi: „Şi eu totuşi l-aş folosi pe Popp mai departe, fiindcă este cel mai mare specialist din Europa”, fapt pe care susţinea că îl aflase de la „specialiştii sovietici” care îl cunoscuseră“ scrie istoricul Mircea Rusnac pe blogul său, Istoria Banatului.

În 1948 inginerul a fost judecat şi condamnat printr-un simulacru de proces comunist pentru „sabotarea economiei naţionale“. Potrivit istoricului Mircea Rusnac, inginerul a fost acuzat că ar fi aderat „încă din 1945 la o organizaţie conspirativă, care se baza pe partidele vechi şi pe forţa financiară şi influenţa economică a marii industrii şi finanţe. Această înjghebare, care a căpătat un rol preponderent după desfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, a început o acţiune de spionaj şi sabotaj economic şi pregătea atentate şi lovituri de forţă care să ducă la răsturnarea regimului actual.” Printre altele, inginerul Popp a mai fost acuzat că s-ar fi numărat, sub numele conspirativ de „domnul Alecu”, printre organizatorii rezistenţei armate anticomuniste la nivel naţional. Astfel, el ar fi urmărit, „împreună cu ceilalţi acuzaţi, ca printr-un tunel săpat sub sediul Adunării Deputaţilor din Bucureşti, edificiul să fie aruncat în aer la prima întrunire a deputaţilor comunişti, moment care ar fi marcat declanşarea unei revolte populare care ar fi dus, în cele din urmă, la răsturnarea regimului comunist“ mai scrie Mircea Rusnac. În vârstă de 50 de ani, Alexandru Popp a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, dar a supravieţuit cu multă demnitate regimului dur de detenţie. A ieşit din închisoare în urma graţierii generale din 1964, decedând la trei ani după aceea.

Citeşte şi:

Reşiţa În Banat preoţii au refuzat cu înverşunare colaborarea cu Siguranţa ori Securitatea comunistă

  • Timişoara Episcopul timişorean Augustin Pacha, victima unuia dintre cele mai sinistre procese politice din istoria României
  • Reşiţa FOTO VIDEO Ultimul partizan din Banat, înfundat în puşcăriile comuniste de o rudă a baronului Duicu

  • Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


    citeste totul despre: