Un bărbat atacat cu toporul de un vecin a fost salvat de la moarte de femeia pentru care cei doi s-au certat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vâlcean a fost arestat preventiv după ce a încercat să-şi omoare vecinul cu un topor. Fapta s-a petrecut vineri, 18 octombrie.

Un bărbat de 49 de ani, din Cernişoara - Vâlcea, este acuzat de tentativă de omor calificat. 

Ştefan Alexei a intrat vineri, 18 octombrie, în curtea vecinului, înarmat cu un topor. A început să-şi căsăpească consăteanul, care a scăpat datorită unei femei care a intervenit între cei doi bărbaţi. Din cauza loviturilor care i-au pus în pericol viaţa, aplicate în zona capului, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Până acum, ancheta nu a putut stabili cu precizie motivul de la care a plecat acest incident, încadrându-l la „conflict spontan”. „Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în după amiaza zilei de 18 octombrie 2019, inculpatul  Alexie Ştefan,  înarmat cu un topor pe care îl luase de la domiciliul său, cu scopul precis de a suprima viaţa victimei, S.T.V., a pătruns fără drept în locuinţa acesteia, aplicându-i mai multe lovituri în zona capului. Loviturile au cauzat victimei leziuni traumatice, activitatea infracţională a inculpatului fiind întreruptă de intervenţia unui martor”, au explicat luni, 21 octombrie, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, unde se află cazul în lucru.

Martorul de care pomenesc oficialităţile este o femeie, deşi nu este foarte clar dacă aceasta este persoana de la care a plecat întreaga neînţelegere între cei doi vecini sau are legătura cu cea vizată: „Cumnata sau concubina este persoana pentru care cei doi s-au certat, iar primul a vrut să-l omoare pe celălalt. Aceasta locuia împreună cu victima”, ne-au spus surse apropiate anchetei.

La o zi după conflictul sângeros, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus „reţinerea inculpatului Alexie Ştefan  şi punerea în mişcare a acţiunii penale  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  tentativă de omor calificat”.

În urma propunerii de arestare preventivă, adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea, a fost emis pe numele agresorului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile. „Admite propunerea şi dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Alexei Ştefan pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.10.2019 şi până la 17.11.2019, inclusiv”, se arată în minuta instanţei de judecată.

Victima, de 47 de ani, se află în continuare în stare gravă, la spital, unde a fost internat cu traumatism cranio - cerebral acut deschis, policontuzii, hematom cranian şi alte leziuni.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, după cum au mai precizat reprezentanţii Parchetului Judeţean Vâlcea. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite