FOTO VIDEO Inima reginei Maria vine la Peleş, în decorul şi atmosfera palatului de la Balcic

FOTO VIDEO Inima reginei Maria vine la Peleş, în decorul şi atmosfera palatului de la Balcic

Regina Maria, la Balcic, „Cuibul liniştit“ al suveranei. FOTO peles.ro

Caseta adăpostind inima reginei Maria va fi expusă la Peleş, într-o sală specială, iar din respect pentru cea mai mare dorinţă a reginei, ca inima să i se odihnească pe veci la Balcic, în castel vor fi recreate câteva din încăperile palatului de la malul mării, într-un inedit proiect ce readuce la viaţă „Casele de vis ale reginei Maria”

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca şi viaţa Mariei, şi cea a inimii sale este o poveste în sine, impregnantă de personalitatea şi romantismul celei mai iubite regine a românilor. În 1933, prin testament, regina Maria a cerut ca, la moartea sa, inima sa să fie îmbălsămată şi depusă la Balcic, în capela Stella Maris, loc de contemplare şi refugiu din „Cuibul liniştit”, castelul de suflet al suveranei, construit pe malul mării, iar trupul înmormântat alături de cel al soţului său, regele Ferdinand, în biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeş.

În 1938, după deces, inima reginei a fost pusă într-o casetă de argint octogonală, şi învelită într-un steag dublu, pe de o parte drapelul României, pe de alta steagul Marii Britanii. La rândul lor, acestea au fost puse într-o altă casetă, din argint aurit şi cu ornamente din pietre preţioase, primită în dar la căsătorie în anul 1893, de la „Doamnele române”.

După cum o consemnează documentele vremii, întregul ansamblu a fost transportat cu vechiul bric „Mircea“ la reşedinţa reginei din Balcic, unde a fost depusă cu toate onorurile: tunurile distrugătorului „Regina Maria“ au tras 21 de salve, iar gorniştii companiei de marină au sunat stingerea.

După pierderea Cadrilaterului, şi implicit a Balcicului, Principesa Ileana a ordonat ca la Bran să se construiască o capelă, „Inima Reginei Maria“, unde au fost depuse casetele cu inima, într-un sarcofag de marmură. Însă în 1968, capela a fost profanată de comunişti, inima a fost scoasă din sarcofagul de marmură şi dusă, împreună cu casetele, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

În mod excepţional, din 18 mai şi până în septembrie, caseta din argint aurit, încrustată cu pietre preţioase, şi adăpostind inima, va fi expusă la Peleş, într-o sală specială, încărcată de sacralitate.

„Casele de vis ale reginei Maria”

Şi, aşa cum şi-a dorit întotdeauna regina, inima acesteia se va odihni în decorul şi atmosfera Balcicului, prin transformarea unei părţi a Peleşului într-un colţ de „Cuib liniştit“.

Este un proiect ambiţios al muzeografilor de la Peleş, care a demarat în 2012 şi intitulat „Casele de vis ale reginei Maria”. Prima ediţie a fost dedicată Castelului Bran, iar în lunile mai – septembrie ale anului 2013, el continuă cu o expoziţie care încearcă să reconstituie atmosfera palatului de la Balcic, oraşul din Cadrilater, teritoriu dobândit de România în urma celui de-al Doilea Război Balcanic, în 1913, şi care a revenit Bulgariei, în 1940, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Palatul de la Balcic, ridicat după planurile reginei

„Ultimul şi cel mai exotic” palat al reginei Maria a fost construit şi decorat în întregime după propriul gust artistic, în micul „oraş alb” situat pe “Coasta de Argint” a Mării Negre, la aproximativ 120 km de Constanţa, într-o regiune de vis, cel mai strălucit punct verde de pe coasta aridă a Dobrogei, o oază romantică şi un cadru perfect pentru o fantezie arhitectonică.

Regina descoperise frumuseţea locului datorită pictorului Alexandru Satmari, în anul 1924, când a vizitat locul pentru a doua oară, împreună cu fiul ei, principele Nicolae. Castelul reginei Maria, denumit Tehna Juvah („Cuibul liniştit”) a fost construit între anii 1925 – 1927, după planurile arhitectului român de origine turcă, Emil Guneş (Günes) pe terenul cumpărat, în anul 1924, de la bancherul Jean Chrissoveloni.

Foto

Ulterior, domeniul a fost extins prin achiziţionarea mai multor terenuri de la localnici, ajungând, în 1938, la o suprafaţă de peste 24 de hectare, pe care se întinde şi o grădină botanică unicat în Europa centrală şi de est, în special pentru colecţia de cactuşi.

Balcicul de la Peleş

Eforturile muzeografilor de la Peleş, de a aduce Balcicul la Sinaia, nu au fost deloc uşoare pentru că, dincolo de obiecte care au aparţinut reginei, provocarea supremă a fost recrearea atmosferei şi a amprentei personalităţii suveranei.

Vizitatorii vor putea admira fotografii de epocă, realizate atât de regina Maria cât şi de atelierele Guggenberger Mairovits din Sibiu şi Julietta din Bucureşti, cu grădinile domeniului şi interioarele unde aceasta a locuit, în ultimii ani de viaţă.

Este recreat dormitorul reginei, decorat cu elemente orientale, care va dezvălui personalitatea fascinantă a celei care avea să fie numită „regina artistă”. Alături de ţesături tradiţionale, rafturi cu cărţi, candele, icoane, vase persane şi cache-pôt-uri pentru flori, în acest spaţiu intim va persista amintirea celei care a fost „ultima romantică“.

Atmosfera de altădată a meselor regale va fi reînviată prin expunerea pieselor de artă decorativă întocmai ca în sufrageria de la Balcic: masa toscană pregătită pentru reunirea familiei, un dressoir preţios, pe care se află vase necesare servirii mesei, o mică credenţă pentru păstrarea argintăriei, sfeşnice şi alte obiecte decorative.

Va fi recreat şi salonul principelui Nicolae, unde alături de un cămin, atât de asemănător celor aflate în bordeiele româneşti, dar ca tipologie mexican, regina Maria a armonizat piese autohtone – ţesături, perne, velinţe dar şi obiecte preţioase, occidentale, arme orientale, precum şi pictură românească. Nu lipsesc nici piesele turceşti – vase din ceramică şi alamă, totdeauna încărcate cu flori.

Tarifele şi programul pentru vizitarea expoziţiei

Expoziţia se viziteaza în perioada 18 mai – 18 august 2013, după următorul program de vizitare: miercuri, de la 11.00 la 17.00, iar joi până duminică de la 9.15 la 17.00
Ultima intrare este la ora 16.15.

Tariful de vizitare este de 6 lei pentru adulţi, 1,5 lei pentru posesorii de Card Euro <26 şi studenţi, iar pentru pensionari de 3 lei.

 

Vă mai recomandăm

Castelul Peleş, perla Coroanei din „Perla Carpaţilor“

Legendele Epocii de Aur. „Ciuperca“ din lemnăria Peleşului care l-a determinat pe Ceauşescu să nu-şi mai facă reşedinţă de protocol la castel
 

citeste totul despre: