Fascinanta istorie a gării din Ploieşti: pe aici au trecut toţi regii României, iar în restaurantul lui Gherea se întâlneau celebrităţile culturale ale epocii

Fascinanta istorie a gării din Ploieşti: pe aici au trecut toţi regii României, iar în restaurantul lui Gherea se întâlneau celebrităţile culturale ale epocii

Gara Sud din Ploieşti la 1894. FOTO arhive / Dorin Stănescu

După 1872, Gara Ploieşti a fost unul dintre cele mai interesante şi efervescente locuri din România. Toţi regii României au tranzitat prima gară a Ploieştiului, unde erau întâmpinaţi cu ritualuri fastuoase, iar la restaurantul lui Gherea, un adevărat rival al Capşei, îşi dădeau întâlnire celebrităţile culturale ale epocii, pentru regaluri gastronomico-culturale

Ştiri pe aceeaşi temă

Ploieştiul a fost unul dintre  primele oraşe româneşti  privilegiate de construcţia căilor ferate. Decizia construirii căilor ferate, aici, a fost dictată în primul rând de factorul amplasării geografice, la întretăierea drumurilor spre Ardeal şi Moldova, iar în al doilea rând, de lobby-ul unei generaţii extraordinare de ploieşteni, posesori ai unui spirit civic ieşit din comun.

Amplasarea favorabilă au făcut ca, în 1868, când s-a luat decizia construirii coloanei vertebrale a căilor ferate din vechiul regat, linia Bucureşti- Galaţi-Roman, Ploieştiul să fie inclus pe traseul acesteia.

Potrivit istoricului Dorin Stănescu, Ploieştiul datorează căilor ferate schimbarea de la o economie preponderent bazată pe comerţ şi agricultură - aşa cum a fost pe întreg parcursul secolului al XIX-lea economia locală - la o economie bazată pe industria petrochimică, pe comerţ şi agricultură, aşa cum a fost cea a secolului trecut. Nu întâmplător, marile rafinării ploieştene au fost construite în preajma căilor ferate, a gărilor oraşului.

Construirea Gării Ploieştiului

Procesul decizional, cel de proiectare şi construire a căii ferate Bucureşti-Ploieşti, a fost unul de durată, dezbaterile politice fiind pornite în 1859 şi finalizate abia în 1868.  Proiectarea  a fost începută în 1865 şi terminată în 1867, iar construcţia efectivă a liniei şi a gărilor de pe traseu s-a derulat între 1868 -1872.

La 13 septembrie 1872, linia Bucureşti-Ploieşti-Buzău-Galaţi-Roman a fost inaugurată oficial şi odată cu ea şi gările de pe traseu: Bucureşti, Ploieşti, Buzău etc.  Linia începuse a fi folosită încă din toamna anului 1870.

Dacă, la 1796, de la Ploieşti la Bucureşti, diligenţele poştei făceau 13 ore, în 1872, trenul parcurgea aceeaşi rută în doar 2-3 ore.

Construcţia liniei a fost încredinţată lui Henry Bethel Strousberg, iar acesta a împărţit unor subcontractori  diferite segmente ale liniei. Studiul amplasamentului liniei, efectuat de inginerul francez, Henry Gavand,  a fost publicat sub forma unei  lucrări intitulate „Chemins de fer Roumains. Lignes de Bucarest a Pitesti et a Ploiesti", în 1867.

La Ploieşti, linia a fost subcontractată de Jean Marie et Compagnie, lucrătorii fiind italieni şi austrieci. Se poate spune, citând un titlu al unui autor ploieştean, Ioan  Groşescu, că prin intermediul căii ferate, „Europa venise la Ploieşti“.

Una dintre cele mai mari construcţii din Ploieşti

La data construirii ei, în urmă cu 143 de ani, Gara Ploieştiului - aşa cum i se spunea actualei Gări de Sud - era una dintre cele mai mari clădiri ale oraşului, doar sediul primăriei fiind, se pare, de aceleaşi dimensiuni. Arhitectura monumentală sublinia ideea, larg răspândită în epocă, a gării văzută drept catedrală a progresului şi ştiintei, iar dimensiunile faraonice ale gărilor transmiteau clar acest mesaj contemporanilor.

De-a lungul timpului, gara a suferit câteva transformări substanţiale până să ajungă la aspectul din zilele noastre. Creşterea traficului de mărfuri şi călători au condus şi la primele modificări, realizate în 1886, iar în 1892-1894, gara a intrat într-un amplu proces de extindere. Lucrările, conduse de arhitectul N. Mihăescu, au dat oraşului o nouă gară, care semăna izbitor cu gara  din Verona. Această formă a fost păstrată până în 1944, când gara a fost bombardată.

Chipul de azi al gării de sud a fost realizat după război, între anii 1956-1959,  fiind concepută de arhitectul Titu Elian.

Regii României, la bine şi la rău prin Gara Ploieşti

Timp de aproape şapte decenii, între 1872 şi 1938, trenul a fost mijlocul de deplasare favorit al familiei regale, iar spaţiul ploieştean a fost zona cea mai tranzitată de monarhi în călătoriile pe care aceştia le-au întreprins, în special din momentul stabilirii reşedinţei de vară la Sinaia, la Castelul Peleş.

Existau trei tipuri de ceremonialuri de întâmpinare a trenului regal: ceremonialul extraordinar, atunci când erau prezenţi alţi şefi de state (ţarul Alexandru al II-lea- 1877, împăratul Franz Joseph-1896), ceremonialurile ocazionate de vizitele familiei regale la diferite obiective din oraş (spre exemplu inaugurarea monumentului eroilor din războiul de independenţă în 1897), ceremonialurile obişnuite ale trecerii familiei regale prin gara oraşului, în drum spre alte destinaţii, acestea din urmă fiind şi cele mai dese, cu o frecvenţă cel puţin lunară.

Trenurile regale treceau cu o frecvenţă săptămânală în zona Ploieşti-Predeal, iar trecerile erau atent monitorizate de Chestura Poliţiei Ploieşti. Pe traseul liniei erau mobilizaţi jandarmii rurali, iar în gări erau mobilizaţi poliţişti al căror număr fluctua în funcţie de mărimea staţiei CFR. La Ploieşti, efectivele de pază puteau depăşi lejer 100 de persoane. Cei însărcinaţi cu securitatea suveranilor aveau misiuni clare şi prestabilite: Ministerul de Interne transmitea proceduri, diagrame de amplasare, cod vestimentar, în fapt, adevărate manuale de pază şi protecţie.

În mare, tiparul propriu-zis al desfăşurării ceremonialului era acesta: la intrarea trenului în gară, atmosfera vibrează de ovaţiile participanţilor, se intonează imnul, soldaţii dau onorul, au loc discursurile de întâmpinare, se oferă pâinea şi sarea, se rostesc discursuri protocolare de bun venit şi de răspuns.

Întâmpinarea familiei domnitoare la gară a devenit un ritual aşa de bine întipărit în societatea prahoveană încât există şi un episod anecdotic cu privire la trecerea lui Carol I prin Gara Ploieşti. Potrivit istoricului Dorin Stănescu, pentru a face uitat „episodul republican“, locuitorii oraşului au devenit manifestanţi exuberanţi ai dragostei faţă de suveran; şi chiar dacă li s-a atras atenţia că manifestaţiile lor zgomotoase din timpul nopţii îl puteau deranja pe rege, ei au continuat cu la fel de mult zel, la fiecare trecere a trenului regal prin oraş.

Moartea suveranilor prilejuia şi ea ceremonialuri distincte, funebre, care aveau, de asemenea, strânsă legătură cu gara ploieşteană: astfel, la 16 septembrie 1914, trenul mortuar regal, transportând corpul lui Carol I, s-a oprit în gara Ploieşti, venind de la Sinaia, şi a fost întâmpinat de mii de oameni.

La distanţă de peste un veac, de Ziua Naţională din 2014, câteva sute de ploieşteni au adus din nou un omagiu Familiei Regale, la Gara de Sud din oraş. La eveniment au fost prezenţi Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu, însoţiţi de Principesa Maria, Principele Nicolae şi Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, împreună cu soţul acesteia.

Restaurantul din Gara Ploieşti, rivalul Capşei

Gara Ploieştiului era, în secolul al XIX-lea, una aparte. Dincolo de ceremonialurile de întâmpinare a familiei regale, a împăraţilor şi suveranilor care au trecut pe aici, se mai remarca şi prin procedura tehnică de întoarcere a trenului ca la Ploieşti (care a dat naştere unei expresii celebre şi intens uzitată şi astăzi), dar mai ales prin restaurant şi lumea lui, precum şi prin meniurile acestuia ajunse celebre în toată ţara.

Caragiale, Vlahuţă, Toni Bacalbaşa, Izabela Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Gala Galaction, George Ranetti, Paul Zarifopol, Adrian Maniu sunt doar câteva dintre personalităţile culturii române care au trecut pe aici şi au scris despre restaurantul gării şi despre ilustrul său patron, Constantin Dobrogeanu Gherea.

Astfel, restaurantul a rivalizat cu Casa Capşa din Bucureşti pentru titlul de restaurant al celebrităţilor din lumea culturală românească.

Conform tiparului epocii, în toate marile oraşe din ţară au apărut gări impunătoare, iar în cadrul lor au fost deschise restaurante cu trei săli, corespunzătoare claselor vagoanelor.

Restaurantele gărilor au fost oferite spre concesionare, prin licitaţii, unor persoane care se obligau să respecte un caiet de sarcini ce impunea o anumită rigoare, dar, mai ales, respecta calitatea produselor şi a serviciilor prestate pentru călători. Afacerile s-au bucurat de un mare succes, cel puţin până la sfârşitul Primului Război Mondial.

Gherea, între fuga din Rusia şi afacerea de la Ploieşti

Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), pe numele său real Solomon Katz (în limba ucraineană Mihail Nikitici Kass), s-a născut în Slavianka, regiunea Ekaterinoslav, Imperiul Rus. Atras de ideile narodnicilor ruşi, cunoaşte prigoana Ohranei ţariste, fiind nevoit să fugă în România. Prima dată ajunge la Iaşi, în 1875, cu un paşaport american, sub numele de Robert Jeenks, apoi se stabileşte la Ploieşti şi îşi deschide o mică afacere. Este prins la scurt timp, în 1878, de către poliţia ţaristă, arestat şi dus în Siberia. În 1879 reuşeşte să evadeze şi revine în România, stabilindu-se definitiv la Ploieşti.

Constantin Dobrogeanu Gherea

Gherea este unul dintre criticii literari importanţi ai epocii sale, rival al Titu Maiorescu. Gherea se deosebeşte de ilustrul său adversar prin faptul că practica o analiză mult mai profundă a operelor literare. În viaţa politică, Gherea s-a implicat activ, devenind teoreticianul mişcării socialiste şi muncitoreşti din spaţiul românesc.

Gherea şi-a început activitatea de patron cu un restaurant deschis la Bucureşti, pe strada Smârdan, restaurant care a dat faliment rapid, întrucât clienţii nu plăteau.

De cealaltă parte, restaurantul din Gara Ploieşti a fost deschis de către Dobrogeanu-Gherea cu ajutorul unui inginer, Haborschi, care i-a împrumutat suma necesară începerii activităţii. Succesul a venit din ingeniozitate şi norocul de a avea o afacere într-un loc cu vad comercial asigurat. Din 1882, când a obţinut concesiunea restaurantului, ajutat de prietenul său, Zamfir Arbore, Gherea a muncit necontenit, lucrând în bucătărie, servind clienţii, scriind, sacrificându-şi odihna şi dormind doar câteva ore pe noapte.

Gherea devine brand al Ploieştiului

Potrivit istoricului ploieştean Dorin Stănescu, care a dedicat un amplu studiu restaurantului lui Gherea de la Ploieşti, după aproape zece ani de eforturi, în 1890 au început să apară şi rezultatele. Restaurantul şi-a căpătat o notorietate naţională, iar la acest statut au contribuit prietenii din jurul patronului – Caragiale, Vlahuţă, Delavrancea, Anton Bacalbaşa, Vasile Morţun etc. Nu în ultimul rând, ascensiunea în lumea culturală, dar şi statutul de ideolog al socialiştilor români l-au transformat pe Gherea într-un adevărat brand. Foarte mulţi clienţi veneau la restaurant pentru a-l vedea şi vorbi cu el.

Ploieştenii cu ştaif se obişnuiseră să servească masa aici, sperând să intre în vorbă cu el sau cu iluştri oaspeţi (oameni politici, scriitori etc.) aflaţi în trecere, care veneau să-l salute pe patron.

Într-un pamflet în versuri, apărut în publicaţia „Furnica” şi intitulat „Dacă Ploieştii n-ar avea petrol”, Dobrogeanu-Gherea era considerat un adevărat simbol al oraşului, alături de statuia Libertăţii şi câteva personalităţi locale: „Un Quintus chiel cu capul gol/Un Gherea fără clientelă/Ploieştii fără de petrol...”

Secretele succesului restaurantului: „atenţii“ pentru angajaţii CFR

Restaurantul din gara Ploieştiului a devenit o afacere prosperă datorită numărului mare de clienţi, cel mai probabil între 400-1.000 de persoane zilnic, preţurile fiind accesibile tuturor categoriilor sociale, existând trei săli corespunzătoare statutului călătorilor.

Gherea s-a ocupat să acorde şi mici „atenţii” pentru angajaţii CFR care întocmeau orarul trenurilor astfel încât acestea să ajungă la Ploieşti în anumite momente ale zilei, să staţioneze suficient timp pentru a permite călătorilor să servească masa aici. Şi tot angajaţii CFR anunţau cu câteva minute mai devreme plecarea trenului pentru a permite eliberarea meselor. În plus, fusese creat un adevărat sistem de catering care permitea călătorilor să servească produsele restaurantului direct în vagon.

La fel de mult au contat şi calitatea şi diversitatea meniurilor oferite clienţilor care i-au adus faimă în epocă. De aici se puteau cumpăra orice de la mezeluri, sandwich-uri, la fructe, prăjituri, sucuri, alcool sau ţigări. Produsele erau proaspete, cumpărate zilnic, iar furnizorii erau ţăranii şi precupeţii din pieţele oraşului.

Reţetele bucătăriei lui Gherea erau din cele mai diverse, de la friptura de viţel, făcută la cuptorul cu lemne, sarmale, felurite ciorbe, la pâine caldă pe vatră. Nu erau mai prejos nici coniacul, vinul, cafeaua sau ceaiul pregătit în samovoarul rusesc.

Regele Carol I: „Aici se mănâncă bine!”

Cu o ofertă variată şi reţete speciale, era normal ca restaurantul să atragă clienţi iluştri. În 1897, restaurantul a fost inspectat chiar de regele Carol I, sosit la Ploieşti cu prilejul dezvelirii Statuii Vânătorilor. Suveranul, însoţit de doi generali, a intrat în restaurantul care tocmai fusese renovat, a mers până la bufetul acestuia şi, după o scurtă examinare cu privirea, a exclamat:„Da, aici se mănâncă bine!”. Gherea şi întreg personalul s-au înclinat respectuos, iar regele a plecat spre vagonul său.

Mai târziu, regele ar fi mărturisit că prefera produsele patiseriei lui Gherea celor similare din Capitală. Aceleaşi gusturi le avea şi Titu Maiorescu.

 
Foto

Caragiale, client statornic, prefera friptura de viţel, şunca şi mâncăruri mai populare, servind adesea, într-o strachină de pământ, „fasole albă făcăluită cu puţină boia de ardei roşu pe ea“.

Memorabilă rămâne şi istoria unui client bucureştean, căpitanul Guriţă, care venea la Ploieşti, între două trenuri, pentru a consuma celebra salată de icre de crap a lui Gherea. Reţeta era următoarea: „se curăţau şi se puneau deasupra unei oale cu apă fierbinte ca să se-nroşească şi pe urmă se frecau cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie şi piper negru râşnit şi ceapă de apă dulce tocată ca păsatul. Şi se servea salata de icre cu pâine neagră caldă, luată din buza cuptorului şi cu un ţoi de ţuică rece”.

Pe la 1910, aici poposeşte şi Tudor Arghezi. Mai târziu avea să descrie împrejurările: „l-am cunoscut pe Gherea ca toţi călătorii de cale ferată, acum 20 de ani ...în restaurantul gării din Ploieşti... Dacă cititorul nu se ospătează suficient de bine la masa ideală a criticului literar, un prânz în schimb în birtul gării din Ploieşti era echivalent cu un regal. În toată România veche se mânca bine în două locuri şi în două gări, la Ploieşti şi Iaşi...”

Restaurantul lui Gherea, transformat de germani într-o cârciumă murdară

Potrivit istoricului Dorin Stănescu, decăderea restaurantului a început în 1916, iar războiul i-a dat lovitura de graţie. În 1918, un călător remarca faptul că armata germană transformase fostul restaurant elegant într-o cârciumă murdară. Gherea a plecat din calea războiului în Elveţia, apoi a revenit şi şi-a reluat ocupaţia, însă moartea sa, survenită pe 7 mai 1920, a pus punct definitiv gloriei restaurantului gării din Ploieşti.

Concesionat în 1921, apoi devenit, din 1948, restaurant de stat, concesionat din nou după 1990, restaurantul nu a mai cunoscut niciodată notorietatea naţională avută în plină „Belle Epoque” românească şi ploieşteană.

Localul există şi acum, dar nimic din tristeţea şi urâţenia spaţiului nu mai aminteşte de frumoasa epocă de regaluri gastronomico-literare patronate de Gherea, unde convivi erau Delavrancea, Vlahuţă, Coşbuc, Bacalbaşa şi, aproape nelipsit, Caragiale. Doar o plăcuţă de marmură mai aminteşte de Gherea şi epoca lui.

Vă mai recomandăm

De unde vine expresia „a întors-o ca la Ploieşti“. Explicaţia specialiştilor. Unul dintre primele lucruri care îţi vin în cap atunci când te gândeşti la ploieşteni este expresia „a o întoarce ca la Ploieşti“, însemnând o schimbare bruscă de atitudine care, în timp, a început să desemneze un comportament schimbător. În mod surprinzător, expresia care a trimis Ploieştiul în vocabular are legătură, în realitate, cu trenurile şi o particularitate a Gării de Sud a oraşului.

Sinaia, oraşul cu trei gări, în care au coborât regi şi preşedinţi. „Perla Carpaţilor“ a avut, de-a lungul timpului, nu mai puţin de trei gări, dintre care două regale. În gara Sinaia au coborât, în numeroase rânduri, membrii Casei Regale, dar şi preşedintele american Gerald Ford. Tot la Sinaia aveau staţie, la începutul secolului trecut, Orient Express-ul şi Arlberg Express

FOTO O felie de viaţă. Ceremonie inedită de pensionare a unui CFR-ist, la Gara de Sud din Ploieşti. După o viaţă „fracţionată“, petrecută în a doua armată a ţării, cum i se spunea înainte CFR-ului, Petre Lupescu, un ploieştean de 53 de ani, a ieşit la pensie. Ceremonia de lăsare la vatră a fost una originală şi emoţionantă şi s-a desfăşurat, aşa cum se întâmplă în cazul cfr-iştilor, pe peron


 

Prima gară a Ploieștiului. FOTO arhive / Dorin Stănescu

Imagini din aceeasi galerie
  • Prima gară a Ploieștiului. FOTO arhive / Dorin Stănescu
  • Regele Ferdinand la Ploiești, împreună cu reprezentanți ai familiei regale japoneze (1915). FOTO arhive / Dorin Stănescu
  • Stricăciuni provocate Gării din Ploiești  în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un vagon a ajuns pe acoperișul peronului din cauza exploziei. FOTO arhive
  • Gara Ploiești în zilele noastre. Imediat în stânga, pe primul peron, era restaurantul lui Gherea. FOTO Adevărul Ploiești
  • Gara Ploiești, prezent. FOTO Adevărul Ploiești
  • În decembrie 2014, trenul regal a poposit din nou la Ploiești. Principesa Margareta și principele Radu au fost întâmpinați de ploieșteni. FOTO Dana Mihai
  • La fel ca în trecut, mii de ploieșteni au așteptat Familia Regală pe peronul gării. FOTO Dana Mihai
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările