FOTO Gara Ploieşti, cinematograful neinventat al anului 1872. Toţi regii României au trecut prin bătrâna gară a oraşului
0
După 13 septembrie 1872, Gara Ploieşti a fost locul unde omul obişnuit îi vedea pe viu pe oamenii despre care citise în gazete sau auzise vorbindu-se în piaţă, un spaţiu al socializării, care a schimbat obiceiurile, moda, limba, loisir-ul. Toţi regii României au tranzitat prima gară a Ploieştiului, unde erau întâmpinaţi cu ritualuri fastuoase
La 13 septembrie 1872, linia Bucureşti-Ploieşti-Buzău-Galaţi-Roman a fost inaugurată oficial şi, odată cu ea, şi gările de pe traseu: Bucureşti, Ploieşti, Buzău.
Calea ferată şi rolul ei în istoria oraşului Ploieşti
Majoritatea cercetătorilor istoriei căilor ferate consideră că, în secolul al XIX-lea, acestea au însemnat pentru contemporanii lor ceea ce astăzi reprezintă pentru noi computerul.
Căile ferate au avut principalul merit că au învins tirania distanţelor, iar prin ele, Europa a inventat viteza. Dacă, la 1796, de la Ploieşti la Bucureşti, diligenţele poştei făceau 13 ore, în 1872, trenul parcurgea aceeaşi rută în doar 2-3 ore. Acesta era marele merit al căilor ferate, al trenurilor, care deveniseră dintr-o dată un adevărat vehicul de inginerie socială. Prin intermediul căilor ferate, totul devenise mai accesibil, iar progresul şi beneficiile lui erau palpabile pentru omul de rând.
Ploieştiul a fost unul dintre primele oraşe româneşti privilegiate de construcţia căilor ferate. Decizia construirii căilor ferate, aici, a fost dictată în primul rând de factorul amplasării geografice, la întretăierea drumurilor spre Ardeal şi Moldova, iar în al doilea rând, de lobby-ul unei generaţii extraordinare de ploieşteni, posesori ai unui spirit civic ieşit din comun.
Amplasarea favorabilă şi spiritul civic ploieştean au făcut ca atunci, în 1868, când s-a luat decizia construirii coloanei vertebrale a căilor ferate din vechiul regat, linia Bucureşti- Galaţi-Roman, Ploieştiul să fie inclus pe traseul acesteia.
Ploieştiul datorează căilor ferate schimbarea de paradigmă economică de la o economie preponderent bazată pe comerţ şi agricultură - aşa cum a fost pe întreg parcursul secolului al XIX-lea, economia locală - la o economie bazată pe industria petrochimică, pe comerţ şi agricultură, aşa cum a fost cea a secolului trecut.
Nu întâmplător, marile rafinării ploieştene au fost construite în preajma căilor ferate, a gărilor oraşului.
Construirea Gării Ploieştiului
Procesul decizional, cel de proiectare şi construire a căii ferate Bucureşti-Ploieşti, a fost unul de durată, dezbaterile politice fiind pornite în 1859 şi finalizate abia în 1868. Proiectarea a fost începută în 1865 şi terminată în 1867, iar construcţia efectivă a liniei şi a gărilor de pe traseu s-a derulat între 1868 -1872. La 13 septembrie 1872, linia Bucureşti-Ploieşti-Buzău-Galaţi-Roman a fost inaugurată oficial şi odată cu ea şi gările de pe traseu: Bucureşti, Ploieşti, Buzău etc. Linia începuse a fi folosită încă din toamna anului 1870.
Construcţia liniei a fost încredinţată lui Henry Bethel Strousberg, iar acesta a împărţit unor subcontractori diferite segmente ale liniei. Studiul amplasamentului liniei, efectuat de inginerul francez, Henry Gavand, a fost publicat sub forma unei lucrări intitulate „Chemins de fer Roumains. Lignes de Bucarest a Pitesti et a Ploiesti", în 1867. La Ploieşti, linia a fost subcontractată de Jean Marie et Compagnie, lucrătorii fiind italieni şi austrieci. Se poate spune, citând un titlu al unui autor ploieştean, Ioan Groşescu, că prin intermediul căii ferate, „Europa venise la Ploieşti“.
Gara devine astfel poarta de intrare în oraş a unui suflu nou, a unui mod de viaţă cu totul diferit: ploieşteanul caută să se îmbrace aşa cum a văzut la gară şi să vorbească aşa cum vorbesc domnii mari, în trecere prin gară. Mai mult, provincialul îşi depăşeşte frica ancestrală de tehnologie şi începe să călătorească şi el cu trenul, precum elitele.
Una dintre cele mai mari construcţii din Ploieşti
La data construirii ei, în urmă cu 141 de ani, Gara Ploieştiului - aşa cum i se spunea actualei Gări de Sud - era una dintre cele mai mari clădiri ale oraşului, doar sediul primăriei fiind, se pare, de aceleaşi dimensiuni. Arhitectura monumentală sublinia ideea, larg răspândită în epocă, a gării văzută drept catedrală a progresului şi ştiintei, iar dimensiunile faraonice ale gărilor transmiteau clar acest mesaj contemporanilor.
De-a lungul timpului, gara a suferit câteva transformări substanţiale până să ajungă la aspectul din zilele noastre. Creşterea traficului de mărfuri şi călători au condus şi la primele modificări realizate în 1886, iar în 1892-1894, gara a intrat într-un amplu proces de extindere. Lucrările, conduse de arhitectul N. Mihăescu, au dat oraşului o nouă gară, care semăna izbitor cu gara din Verona. Această formă a fost păstrată până în 1944, când gara a fost bombardată. Chipul de azi al gării de sud a fost realizat după război, între anii 1956-1959, fiind concepută de arhitectul Titu Elian.
Regii României, la bine şi la rău prin Gara Ploieşti
Gara Ploieşti a fost martora unor evenimente importante din istoria, literatura şi anecdoctica naţională: aici a sosit, la 1877, ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea şi Marele Duce Nicolae, în mai 1877, în contextul declanşării războiului ruso-româno-turc, aici a locuit Constantin Dobrogeanu Gherea, între 1882-1920, restaurantul deţinut de el în gară, fiind cel mai bun restaurant al oraşului unde, adeseori, se oprea şi Caragiale. De asemenea, gării şi liniilor ferate li se datorează expresia ,,a o întoarce ca la Ploieşti“.
Timp de aproape şapte decenii, între 1872 şi 1938, trenul a fost mijlocul de deplasare favorit al familiei regale, iar spaţiul ploieştean a fost zona cea mai tranzitată de monarhi în călătoriile pe care aceştia le-au întreprins, în special din momentul stabilirii reşedinţei de vară la Sinaia, la Castelul Peleş.
Trenurile regale treceau cu o frecvenţă săptămânală în zona Ploieşti-Predeal, iar trecerile erau atent monitorizate de Chestura Poliţiei Ploieşti. Pe traseul liniei erau mobilizaţi jandarmii rurali, iar în gări erau mobilizaţi poliţişti al căror număr fluctua în funcţie de mărimea staţiei CFR. La Ploieşti, efectivele de pază puteau depăşi lejer 100 de persoane. Cei însărcinaţi cu securitatea suveranilor aveau misiuni clare şi prestabilite: Ministerul de Interne transmitea proceduri, diagrame de amplasare, cod vestimentar, în fapt, adevărate manuale de pază şi protecţie.
În mare, tiparul propriu-zis al desfăşurării ceremonialului era acesta: la intrarea trenului în gară, atmosfera vibrează de ovaţiile participanţilor, se intonează imnul, soldaţii dau onorul, au loc discursurile de întâmpinare, se oferă pâinea şi sarea, se rostesc discursuri protocolare de bun venit şi de răspuns.
Întâmpinarea familiei domnitoare la gară a devenit un ritual aşa de bine întipărit în societatea prahoveană încât există şi un episod anecdotic cu privire la trecerea lui Carol I prin Gara Ploieşti. Pentru a face uitat episodul republican, locuitorii oraşului au devenit manifestanţi exuberanţi ai dragostei faţă de suveran; şi chiar dacă li s-a atras atenţia că manifestaţiile lor zgomotoase din timpul nopţii îl puteau deranja pe rege, ei au continuat cu la fel de mult zel, la fiecare trecere a trenului regal prin oraş.
Moartea suveranilor prilejuia şi ea ceremonialuri distincte, funebre, care aveau, de asemenea, strânsă legătură cu gara ploieşteană: astfel, la 16 septembrie 1914, trenul mortuar regal, transportând corpul lui Carol I, s-a oprit în gara Ploieşti, venind de la Sinaia, şi a fost întâmpinat de mii de oameni.
Gara ca tribună politică
Şi astfel, spectacolul gării, unic şi de neimaginat cu câteva decenii în urmă, a dus şi la schimbarea vieţii politice. Acesta a devenit accesibilă şi naţională, pentru că spre deosebire de epoca anterioară, când numai elita locală avea privilegiul de a asista la acest gen de ceremonii, acum sunt implicate şi prezente şi masele, atunci când personalităţile sosesc în spaţiul gării sau susţin discursuri.
Ca atare gara primeşte o nouă valenţă, aceea de tribună politică, una inedită şi inovatoare pentru secolul al XIX-lea. În cadrul ceremonialurilor desfăşurate în spaţiul gării, actorii politici de prim rang, partide politice transmit mesaje politice cu impact, după caz, intern sau internaţional. Peste tot în Europa, inaugurările liniilor ferate, vizitele suveranilor străini, ale membrilor guvernului, transformă gara în tribună politică la cel mai înalt nivel, contribuind în acelaşi timp la democratizarea vieţii politice şi la educarea cetăţenilor care participă masiv şi curios la aceste evenimente.
Gara, un loc de confluenţă pentru Europa Occidentală şi cea Orientală
Dacă am folosi o metaforă, am putea spune, fără să exagerăm, că gara, devenită dintr-o dată loc al festivităţilor organizate cu prilejul trecerii iluştrilor oaspeţi, este cinematograful încă neinventat din anii '70 ai secolului XIX, locul unde omul obişnuit, locuitor urban sau rural, îi vede live pe oamenii despre care citeşte în gazete sau aude vorbindu-se în piaţă; este un spaţiu al socializării, care schimbă obiceiurile, moda, limba, loisir-ul.
După ce iese de la ceremonia religioasă săptămânală, unde tocmai au fost condamnate uneltele diavoleşti ale progresului, care tulbură liniştea patriarhală, el se duce la gară să vadă şi să miroasă fumul iadului promiţător adus de fascinantele locomotive. Se poate spune că spaţiul gării era locul unei adevărate expoziţii, un loc de confluenţă, unde Europa occidentală se întâlnea cu cea orientală: se puteau vedea tehnologia feroviară avansată a timpului - locomotive din toate marile fabrici ale Europei sau Americii, impunătoarele uniforme feroviare calchiate după cele germane, decorurile somptuoase ale gărilor imitând pe cele franţuzeşti.
Peste ele se suprapunea spectacolul vânzătorilor de dulciuri turceşti, lăutarilor, călătorilor şi marginalilor, pe fondul aromelor emanate de restaurantele cu ţuică fiartă şi sarmale, dar şi al inconfortului oferit de praful de pe străzile nepavate. Totul era fascinant pentru românul de rând, dar şi pentru occidentalul venit aici pentru prima oară.
„Trailer“ din viitorul volum al monografiei Ploieştiului
Ineditele şi bogat documentatele informaţii despre Gara Ploieşti ne-au fost puse la dispoziţie de profesorul şi istoricul ploieştean Dorin Stănescu. Sunt, totodată, o „doză“ concentrată, un trailer, pentru a ne păstra în termeni cinematografici, din viitorul volum II din „Marea Carte a Ploieştilor“, monografia oraşului, aflată în pregătire la „Societatea Culturală Ploieşti - Mileniul III“. Doar primul din cele trei volume a văzut până acum lumina tiparului.
În 1937, prozatorul şi gazetarul Mihail Sevastos publica monumentala lucrare „Monografie a oraşului Ploieşti“, singura de asemenea proporţii şi tinută grafică apărută în România până la acea dată. Evoluţiile economice, politice şi sociale explozive, înregistrate în tot acest timp, impuneau o nouă monografie care să facă cunoscute ploieştenilor trecutul şi prezentul oraşului în care locuiesc.
Pe aceeaşi temă
Se încarcă comentariile...
