Unul dintre puţinele spitale construite de la zero în ultimii 30 de ani, ţinut în şah de ambiţii politice

Unul dintre puţinele spitale construite de la zero în ultimii 30 de ani, ţinut în şah de ambiţii politice

Foto: Spitalul Orăşenesc Mioveni (ATI)

Renunţarea la controversata decizie de revocare a detaşării la Spitalul Orăşenesc Mioveni a doi medici ATI veniţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, care a fost la un pas de a închide, pe 19 ianuarie, secţia ATI – COVID de la Mioveni, rezolvă doar temporar o problemă care a iscat tensiuni majore în Argeş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Perspectiva închiderii secţiei ATI – COVID a Spitalului Orăşenesc Mioveni, în contextul în care aici erau internaţi atunci 16 pacienţi cu această boală, mulţi intubaţi, unii dintre ei aduşi la Mioveni chiar în ziua precedentă, a scos la iveală, dincolo de problema evidentă a insuficienţei medicilor ATI, o abordare hazardată a situaţiei şi orgolii politice. 

Tensiunile s-au mai atenuat între timp, căci după scandalul ce a urmat controversatei decizii, s-a renunţat la revocarea detaşării, cei doi medici ATI rămânând, deocamdată, în spitalul de la Mioveni (cel puţin încă o lună, după care se va pune din nou problema unei eventuale prelungiri ori revocări a detaşării).

Cu privire la ameninţarea indirectă şi de neînţeles a închiderii secţiei ATI COVID sunt încă multe semne de întrebare, în condiţiile în care, numai anul trecut, la Mioveni au fost trataţi peste 1000 de pacienţi Covid şi dublu de la începutul pandemiei.

Primarul Mioveniului, Ion Georgescu spune că de vină ar fi orgoliile unor colegi de partid (din PSD Argeş) care ar fi tras sforile la Ministerul Sănătăţii pentru forţarea întoarcerii celor doi medici ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. 

“Buboiul s-a spart din Argeş, nu din afară, dar Dumnezeu nu rămâne dator niciodată. Din prostie şi invidie, cineva a vrut să arate ce puternic este. În loc să facem treabă, ne uităm în curtea vecinului, să moară şi capra lui. Supărarea mea a fost următoarea: dacă ştiau că închid secţia a doua zi, de ce noaptea aia au mai adus pacienţi la Mioveni? Pentru că aceeaşi bătaie de joc a mai fost acum un an de zile, când s-a închis secţia şi când cei cinci pacienţi pe care-i transferaseră au murit toţi”, a declarat, pentru “Adevărul”, primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.

Şi cu posturile blocate, şi în şah cu secţia ATI-Covid

Interesant e că cei doi medici veniţi de la Judeţean au dat şi au luat concursul pentru posturile de medici ATI la Mioveni, doar că, legal, nu pot pleca de la Judeţean, fiind stare de alertă. Aşa că Spitalul Mioveni stă şi cu posturile blocate şi în şah cu secţia ATI-Covid (care se poate închide oricând), secţie în care s-au făcut investiţii consistente.
 
“Domnul doctor Ciocănea şi domnu doctor Terheci nu sunt nici în căruţă, nici în teleguţă. Ei au dat în toamnă un examen la spitalul de la Mioveni, au luat examenul la Mioveni, iar managerul, conform legii, a trebuit să blocheze posturile. Nici nu i-a angajat, nici nu poate să angajeze alţii. E bătaie de joc într-un cuvânt. Dar fiecare îşi urmăreşte interesul. În momentul de faţă au concurs luat la Mioveni şi sunt angajaţi la Spitalul Judeţean, detaşaţi la Mioveni”, mai spune, pentru “Adevărul”, Ion Georgescu.
 
Deciziile privind prelungirea sau neprelungirea detaşării celor doi medici se iau lunar. Fără ei însă, secţia n-ar mai putea funcţiona, ceea ce ar însemna, dincolo de reducerea şanselor de supravieţuire a unor bolnavi cu Covid-19, irosirea sumelor importante investite aici. Din decembrie, anul trecut, spre exemplu, Spitalul Mioveni are propria staţie de oxigen, un plus imens pentru bolnavii Covid în stare gravă, care nu mai depinde de aprovizionări, cum s-a întâmplat în valurile precedente.
 

Cum a fost rezolvată, momentan, situaţia

Pentru rezolvarea problemei de la Mioveni , dar şi a nevoii de medici ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Direcţia de Sănătate Publică Argeş a emis o decizie prin care, fără acordul lor, un specialist ATI de la Spitalul Câmpulung şi un specialist ATI de la Spitalul Curtea de Argeş au fost detaşaţi temporar, pentru o perioadă de 30 de zile la Spitalul de Urgenţă din Piteşti.

“La Câmpulung mai rămâne un medic ATI, iar, în situaţii speciale, cele în care există necesitatea ca un pacient să fie internat la ATI, el să fie transferat la Piteşti. În ceea ce priveşte Spitalul Curtea de Argeş, secţia de acolo este în renovare. Sunt sigur că situaţia nu este una confortabilă pentru cei doi medici, dar era esenţială continuitatea funcţionării celor două secţii ATI, cea de la Mioveni şi cea de la Piteşti. La Mioveni erau internaţi 16 pacienţi, o parte dintre ei, netransportabili”, a explicat prefectul de Argeş,  Radu Perianu.
 

„Important este că am salvat 16 vieţi”

Hopul a fost momentan depăşit, dar la Mioveni, acalmia e doar una aparentă.
 
“Nu mai contează ce consecinţe ar fi fost, important este că am salvat 16 vieţi, deci mergem mai departe. Situaţia este rezolvată doar o lună, până pe 20 februarie, când expiră detaşările. Vedem dacă se dau. Dacă ar pleca cei doi, se închide secţia ATI. Oricum, noi funcţionăm sub normal, cu doar doi medici specialişti şi restul rezidenţi, pentru că permite legea în stare de alertă să funcţionezi cu rezidenţi în ani terminali, dar să ai minimum doi specialişti. Fără minimum doi specialişti, nu ai cum”, a declarat, pentru "Adevărul", Mircea Stoian, managerul Spitalului Orăşenesc Mioveni.

Spitalului construit de la zero la Mioveni  caută personal. “De la 170 de angajaţi cât avea vechiul spital, trecem la 350”
Dr. Mircea Stoian, managerul spitalului.  Foto Spitalul Orăşenesc Mioveni

 

Criză de medici ATI: "Şcolarizăm resursa umană şi o trimitem afară"

În spitalele publice din Argeş sunt, în total, 13 medici ATI, dintre care patru la Spitalul de Urgenţă Piteşti, doi la Spitalul Mioveni, iar ceilalţi, la celelalte unităţi spitaliceşti din judeţ, conform situaţiei de la momentul deciziei DSP.
 
“În România şcolarizăm resursa umană şi o trimitem afară. Le dăm drumul să plece în Germania, în Franţa etc. Dacă între miniştrii României cineva voia, cel puţin în această perioadă, se dădea, prin CSAT, o decizie ca un an de zile să rămână în România, să-şi facă treaba şi abia apoi, când se stabiliza situaţia, puteau să plece afară”, mai spune Ion Georgescu.
 

Mii de pacienţi cu COVID-19, trataţi la Mioveni

Aproape 2.000 de pacienţi cu Covid-19 au fost trataţi la Mioveni de la începutul pandemiei (în secţia care funcţionează în vechile corpuri ale spitalului). Dacă ne raportăm la bilanţul anul 2021, numai în  perioada septembrie (când a fost redeschisă Secţia de Boli Infecţioase şi ATI COVID) - noiembrie 2021, aproximativ 1.000 de bolnavi au fost trataţi aici. 
 
Tot în 2021, în  "Spitalul Verde" (clădirea non-COVID, recepţionată în septembrie 2019, proiectul administraţiei publice locale şi unul dintre puţinele spitale construite de la zero în România ultimelor trei decenii), 11.795 de pacienţi au fost internaţi în spitalizare de zi, peste 5.000 de pacienţi au fost internaţi în spitalizare continuă. Acestor cifre li se adaugă 12.179 de consultaţii în Ambulatoriul de Specialitate şi peste 10.000 de pacienţi trataţi în Compartimentul de Primire Urgenţe (CPU).

De asemenea, în Laboratorul de Analize Medicale au fost efectuate 28.425 de servicii de laborator, iar în cadrul Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală au fost efectuate 2.563 de servicii imagistice (cu bilete de trimitere).

Vă recomandăm  să mai citiţi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările