Povestea generalului Ioan Sion, singurul comandant de divizie român ucis în luptă în cel de-Al Doilea Război Mondial

Povestea
generalului Ioan Sion, singurul comandant de divizie român ucis în
luptă în cel de-Al Doilea Război Mondial

Ioan Sion, un erou al luptelor de la Cotul Donului FOTO: wikipedia.org

Născut la 28 septembrie 1890 la Piteşti, generalul de brigadă Ioan Sion a avut un destin impresionant şi deopotrivă tragic, dându-şi viaţa pe 24 noiembrie 1942 pe frontul de la Stalingrad, încercând să oprească contraofensiva Armatei Roşii şi apoi să îşi scoată soldaţii din încercuire.

Ştiri pe aceeaşi temă

A luptat în ambele războaie mondiale

Ioan Alecu Sion a urmat studiile la Liceul Militar din Iaşi şi apoi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti. În iulie 1911, proaspătul sublocotenent Sion a fost repartizat la Regimentul 12 Artilerie de la Bacău. După doi ani, a fost detaşat la Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu pentru perioada 15 octombrie 1913- 1 noiembrie 1914, terminând pe locul 16 din 41. A fost promovat la gradul de locotenent şi trimis la Regimentul 2 Artilerie din Bucureşti, primind comanda Bateriei 2/Divizionul I. Cu această unitate a luat parte la campania din 1916 din primul război mondial, distingându-se în luptele de la Perşani si Porumbacu si primind Ordinul Coroana României clasa Cavaler.

La începutul lui 1917 a avut loc un val de avansări în armata română, Ioan Sion devenind căpitan. A participat şi la campania din vara anului 1917 cu aceeaşi unitate, iar în octombrie 1918 a fost mutat la Regimentul 12 Artilerie, comandând Bateria 4. A fost repede remarcat pentru calităţile sale organizatorice şi din noiembrie 1919 a fost numit şef al Biroului organziare-mobilizare a Diviziei 8 Infanterie, din care făcea parte regimentul său. La 1 ianuarie 1921, Ioan Sion a fost promovat la gradul de maior şi în luna noiembrie a aceluiaşi an a început cursurile la Şcoala Superioară de Război. A terminat pe 31 octombrie 1923 şi a trebuit să facă un stagiu la Regimentul 91 Infanterie din Alba Iulia, iar apoi la Marele Stat Major. De la 1 mai 1925 a devenit şeful Biroului organizare-mobilizare la Corpul 2 armată. După patru ani, în aprilie 1929, a primit comanda Divizionului 1 Artilerie Călăreaţă şi în octombrie a fost promovat la gradul de locotenent colonel. S-a intors în administraţie în aprilie 1931 ca şef al Serviciului Secretariatului General al Ministerului de Război. În octombrie 1933 a fost mutat la Biroul Informaţii, iar în noiembrie 1934 a devenit secretar al Consiliului Superior al Apărării Ţării. După doi ani, Ioan Sion a fost înaintat la gradul de colonel şi a primit comanda Regimentului 1 Artilerie AA. Din noiembrie 1937 a fost numit şef de stat major la Inspectoratul General al Artileriei. La 1 noiembrie 1939 a preluat comanda Brigazii 2 Artilerie din Divizia 2 Infanterie, remarcându-se pentru modul în care a pregătit-o pentru război.

Numit comandant de divizie de către Ion Antonescu

 

După venirea la putere a generalului Ion Antonescu, col. Ioan Sion a fost numit director al Direcţiei Materiale a Subsecretariatului de Stat al Aprovizionării. Pe 10 mai 1941 a devenit general de brigadă şi a primit comanda nou înfiinţatei Divizii 1 Blindate. Comandantul titular era gen. de brigadă Nicolae Scarlat Stoenescu, dar care în acea perioada îndeplinea şi funcţia de Ministru de Finanţe. Ioan Sion era comandantul secund, dar în lipsa lui Stoenescu a preluat comanda efectivă. Era prima unitate de acest tip a României şi era organizată conform doctrinei Wehrmacht-ului cu ajutorul instructorilor germani. Lipsindu-i multe din materialele necesare, el a trebuit să depună o muncă asiduă pentru a-şi pregăti divizia pentru luptă. Din nefericire, condiţiile din perioada respectivă nu au permis instruirea întregului personal la un nivel satisfăcător şi nici completarea întregului echipament necesar.

A contribuit decisiv la ocuparea Chişinăului în iulie 1941

Divizia 1 Blindată a fost iniţial subordonată Corpului 11 german din Armata 11. A început să treacă Prutul în timpul nopţii de 2/3 iulie 1941 cu primele elemente. Primele acţiuni de luptă au avut loc pe 4 iulie, când tancurile româneşti au scos Regimentul 203 din Divizia 76 Infanterie germană dintr-o situaţie dificilă la Brătuşeni. În continuare, divizia generalului Sion a înaintat până în apropierea Nistrului, în zona Moghilev, până pe 7 iulie. Acolo a aşteptat să exploateze încercarea Detaşamentului ”Lindemann” de a crea un cap de pod peste râu, dar deoarece acesta a eşuat, după 3 zile a fost dirijată spre zona Soroca pentru a curăţa malul Nistrului de trupe sovietice.

„Pe 11 iulie, lui Ioan Sion i s-a comunicat că trebuie să meargă cu unitatea sa spre Bălţi, iar de acolo a fost trimis spre Chişinău, unde va intra în subordinea Corpului 54 german. Până pe 15 iulie, Divizia 1 Blindată a traversat Basarabia de la nord la sud şi era poziţionată astfel încât să poată ataca atât spre Orhei, cât şi spre Chişinău. Până la urmă comandamentul superior a decis să se îndrepte spre capitala Basarabiei. Apariţia sa în această zonă a constituit o surpriză totală pentru sovietici şi a contribuit decisiv la ocuparea Chişinăului chiar de pe 16 iulie. Divizia a continuat urmărirea spre Tighina, dar ploile torenţiale i-au impiedicat acţiunile după 17 iulie. Apoi, generalul Sion şi trupele sale au fost puşi în rezerva Armatei 4 române şi lăsaţi să se refacă şi să-şi repare echipamentul avariat”, ne-a precizat profesorul de istorie Constantin Paraschiv.

Divizia generalului Sion a mers 3.000 km pe jos

Pe 5 august 1941, Divizia 1 Blindată a fost subordonată Corpului 5 român şi în timpul nopţii a trecut Nistrul. A fost apoi vârful de lance al înaintării Armatei 4 în acţiunea de încercuire a Odesei. Pe 14 august se afla la est de oraş, la numai 10 km de ţărm. A venit apoi dezastrul de la Karpova de pe 18 august, când Regimentul 1 Care de Luptă a fost detaşat la Divizia 11 Infanterie şi a pierdut 32 de tancuri datorită proastei cooperări a infanteriei Regimentului 3 Dorobanţi Olt cu acestea. Astfel, deoarece Divizia 1 Blindată mai avea doar 21 de tancuri în stare de funcţionare după această dată, s-a luat hotărârea să se formeze un Detaşament Moto, iar restul diviziei să fie trimisă pentru refacere şi reparaţii la vest de Nistru.

Gen. de brigadă Ioan Sion a fost înlocuit de la comanda unităţii de gen. de brigada Carol Schmidt în urma deciziei mareşalului Ion Antonescu, nemulţumit de performanţele diviziei în faţa Odessei. Conform profesorului de istorie Constantin Paraschiv, „Numărul mare de tancuri şi vehicule avariate şi distruse în două luni de campanie, nu putea fi reproşat exclusiv lui Sion. Divizia sa a străbătut din 16 iunie de când plecase de la Târgovişte peste 3.000 de km pe drumuri foarte proaste. A fost în unele cazuri fărămiţată şi folosită în sprijinul altor unităţi neantrenate pentru luptă alături de tancuri şi, ca majoritatea unităţilor române, i-a lipsit tot echipamentul necesar. Totuşi, Ioan Sion era artilerist ca formaţie şi nu avea experienţa necesară conducerii unei unităţi mecanizate. Practic, înaintea începerii operaţiunilor, nu avusese ocazia decât să facă câteva aplicaţii pe hartă. Se pare că germanii au apreciat mai mult acţiunile sale şi i-au conferit Crucea de Fier clasa a II-a la sfârşitul anului 1941. Pe 10 octombrie Ioan Sion s-a întors la comanda Diviziei 1 Blindate până pe 10 ianuarie 1942, când gen. de divizie Radu Gherghe l-a înlocuit, el redevenind comandant secund”.

A murit cu arma în mână în masacrul de la Bol Donscinska

Pe 1 august 1942 Sion a primit însă o noua comandă: Divizia 15 Infanterie. Cu ea s-a deplasat pe front, lângă Stalingrad, fiind subordonat Armatei 3 a gen. de armata Petre Dumitrescu. În noiembrie 1942, divizia generalului Sion a resimţit din plin declanşarea contraofensivei sovietice şi încercuirea  Armatei Roşii. A căzut eroic cu arma în mână la Cotul Donului, un  adevărat masacru în rândul trupelor româneşti.

Iată cum descriu Alesandru Duţu şi Florica Dobre finalul eroic al lui Ioan Sion din 24 noiembrie 1942 în cartea „Eroi români pe frontul de răsărit (1941-1944)” (Editura Eminescu, 1995): „Rămaşi în localitatea Bol Donscinska, pe 24 noiembrie, generalul Sion şi trupele sale au continuat să reziste atacurilor sovietice. De trei ori s-a cerut ajutor diviziei blindate germane, care a făcut doar promisiuni, dar, practic, nu i le-a acordat. În mijlocul trupelor, generalul Sion îşi îmbărbăta soldaţii, trecând de nenumărate ori la numai câţiva zeci de metri în faţa tancurilor duşmane, prin focul mitralierelor. Locotenent-colonelul Krüger, martor al evenimentelor avea să noteze: «Trupele române au luptat vitejeşte».

Situaţia deosebit de critică în care s-au găsit trupele române a culminat la orele 10 când, în forţă, sovieticii au atacat satul. Muniţia le era pe terminate; câteva grenade şi ultimele cartuşe au fost împărţite de însuşi generalul Sion. În panica ce se accentua din ce în ce mai mult, militarii au început să părăsească poziţia. Generalul Sion a încercat să le vorbească, să-i încurajeze. Totul era însă în zadar, ostaşii retrăgându-se sub focul tancurilor inamice şi al mitralierelor care loveau în plin. Tot câmpul luptei era acoperit de morţi şi răniţi. La orele 13, în timp ce generalul Sion încerca, împreună cu câţiva subordonaţi să ajungă în dispozitivul diviziei germane, a fost somat să se predea. Unul dintre ofiţeri, maiorul Busuioceanu a strigat: «Domnule general, ruşii sunt aici, fugiţi». Era însă prea târziu. Generalul a fost răpus de gloanţele duşmane. «Astfel – consemna jurnalul de operaţii al marii unităţi – cade la datorie generalul Sion, care numai cu cei trei ofiţeri din statul major şi păzit de şoferul credincios, rămâne ultimul pe poziţie ca cel mai brav între bravi, soldat al ţării (...)»”.

După cum spune profesorul de istorie Constantin Paraschiv, „generalul Ioan Alecu Sion a fost singurul comandant de divizie român ucis pe câmpul de luptă în al II-lea război mondial. Soarta sa este una cât se poate de grăitoare pentru drama soldaţilor români de la Cotul Donului din noiembrie 1942. Pentru faptele sale a fost înaintat în grad post-mortem şi a primit cea mai înaltă decoraţie românească pentru ofiţeri şi anume Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a.”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: