Expediţie până la capătul Siberiei cu o Dacia Duster

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gina şi Viorel Dumitraşcu au făcut anul trecut şi Turul Carpaţilor FOTO: arhiva personală
Gina şi Viorel Dumitraşcu au făcut anul trecut şi Turul Carpaţilor FOTO: arhiva personală

Doi români vor organiza în această vară o expediţie de 55 de zile cu un Duster pe un traseu de 25.500 kilometri de la Mioveni până la capătul Siberiei, la Magadan. Aproximativ 4.000 de kilometri din traseu vor fi parcurşi pe drumuri nemodernizate.

Angajat la uzina Dacia de peste 25 de ani, Viorel Dumitraşcu, iniţiatorul expediţiei Transsiberian-Mioveni, Magadan, va merge în expediţia ambiţioasă alături de soţia sa, Gina.

„Ideea acestei expediţii mi-a venit în februarie 2020, după ce am văzut expediţia soţilor Attila şi Kinga Bertici din Satu Mare, care au parcurs 24.000 km în 48 de zile cu un Duster şi au atins cele mai reci zone locuite de pe glob, cu temperaturi de -60 de grade. Am legat o strânsă prietenie cu ei”, povesteşte Viorel Dumitraşcu.

Dumitraşcu spune că automobilul Duster cu care va fi realizată expediţia nu va avea multe dotări suplimentare, fiind vorba de un troliu, un cârlig de remorcare pe spate, un inversor de tensiune. Maşina are 110 cai-putere. A fost aleasă o variantă diesel pentru Duster deoarece, după cum precizează iniţiatorul expediţiei, „în Siberia îndepărtată benzina este de proastă calitate, iar motorina este una de bună calitate”. Dusterul va fi furnizat pentru expediţie chiar de uzina Dacia de la Mioveni.

Startul expediţiei va fi pe 3 iulie. „Dorim şi să testăm autoturismului Dacia Duster, în condiţiile extreme de drum din acele regiuni”, spune Viorel Dumitraşcu.

Expediţia până în Siberia va fi susţinută financiar de mai multe companii din oraşul Mioveni. Legat de costurile defalcate, carburantul va costa aproximativ 2.200 euro, iar cazarea va fi 800 de euro (se va dormi şi mai multe zile în maşină).

Dintre cei 25.500 kilometri (dus-întors) ai expediţiei Transsiberian Mioveni-Magadan, aproximativ 4.000 de kilometri vor fi parcurşi pe drumuri nemodernizate şi fără asfalt. „Este un traseu foarte dur, fără asfalt, o parte dintre drumurile acestea aflându-se în regiunile Amur, Yakutiya şi Magadan, din Extremul Orient Rus”, precizează Viorel Dumitraşcu.

Localitatea cu cea mai scăzută temperatură din lume

Iniţiatorul expediţiei doreşte să ajungă şi la Oymyakon, localitatea din Rusia unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din lume, -71,2 grade Celsius în ianuarie 1924.

Traseul expediţiei va traversa şi regiunea Kolîma, încărcată de istorie, unde au fost cele mai dure lagăre sovietice şi unde au fost inclusiv prizonieri români duşi în timpul regimului lui Stalin.

„Avem în plan conform proiectului, să desfăşurăm drapelul României, drapelul oraşului Mioveni şi drapelul Dacia în oraşul Yakutsk (capitala Republicii Yakutiya) din Federaţia Rusă, în data de 19 iulie, să ajungem pe 24 iulie în localitatea Oymyakon (celebra localitate din Republica Yakutiya, unde a fost înregistrată cea mai scăzută temperatura de - 71,2, într-o localitate locuită). În localitatea Ust-Nera (localitate din Republica Yakutiya, cea mai nordică localitate din traseul expediţiei) ne-am propus să ajungem în data de 25 iulie, iar în oraşul Magadan (capitala Regiunii Magadan din Federaţia Rusa) pe 28 iulie”, precizează Viorel Dumitraşcu.

Expediţia va dura, în total, 55 de zile. Viorel Dumitraşcu a mai făcut cu maşina Turul Carpaţilor între 1 şi 15 august 2020, mergând foarte mult pe drumuri forestiere, asta şi pentru a se acomoda cu traseele dificile. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Aventurile unui cuplu de români în cel mai friguros loc de pe Pământ. Cei doi au ajuns la Novosibirsk cu o Dacia Duster

VIDEO Aventurile soţilor din Satu Mare plecaţi spre polul mondial al frigului. Cum au rămas fără acte şi bani

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite