Dosar penal pentru trei medici din Argeş care au refuzat detaşarea la Spitalul Câmpulug în vederea tratării pacienţilor COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă. Sursă:  AFP
FOTO arhivă. Sursă:  AFP

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung a fost înregistrat un dosarul sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Vizaţi sunt trei medici din Argeş  care, în perioada stării de urgenţă, au refuzat detaşarea la un alt spital

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung în data 30 aprilie 2020.

"Un număr de trei medici de diferite specialităţi în cadrul unor unităţi spitaliceşti de pe raza judeţului Argeş, contrar Ordinelor Instituţiei Prefectului Argeş nr. 184/ 03.04.2020 şi nr. 189/13.04.2020 prin care s-a dispus începând cu datele de 06 aprilie 2020 şi 14 aprilie 2020, delegarea/detaşarea acestui personal medical la unităţile publice stabilite - respectiv Spitalul Municipal Câmpulung, în vederea asigurării asistenţei medicale de specialitate la pacienţii COVID - 19 şi COVID - 19 cu comorbidităţi, aceştia nu au dat curs acestui ordin, refuzând prezentarea la unitatea stabilită prin dispoziţiile mai susamintite", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Este vorba de un medic neonatolog, un medic specializat în Anestezie Terapie Întensivă (ATI) şi un epidemiolog.

"Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au ca scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie", se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite