Cum se poate corecta comportamentul violent al copilului. Unde greşesc părinţii: „Nu orice act antisocial este însoţit de agresivitate“

Cum se poate corecta comportamentul violent al copilului. Unde greşesc părinţii: „Nu orice act antisocial este însoţit de agresivitate“

Sursă foto: GoKID

Ţipă, trânteşte, loveşte, muşcă sau zgârie. Sunt principalele moduri în care se manifestă comportamentul violent al copiilor, pe care mulţi părinţi nu ştiu cum să-l abordeze.


Psihologul Iuliana Stănescu oferă câteva explicaţii ale cauzelor acestor comportamente dar şi sfaturi legate de felul în care îi putem ajuta pe copii să schimbe abordarea problemelor care le provoacă furie. 
 
“Nu puţine sunt situaţiile în care părinţii se confruntă cu o gestionare dificilă a relaţiei cu copilul lor, cu precădere atunci cand cel mic adoptă un comportament violent. Agresivitatea are la bază un comportament ostil sau distructiv şi poate fi îndreptată atât în exterior, lezând persoanele din jur, cât şi spre sine (auto-agresivitatea). Conduita agresivă poate avea mai multe forme de manifestare: poate fi directă, indirectă, manifestă sau pasivă. Anumite aspecte necesită a fi delimitate. Este foarte important ca oamenii să înţeleagă faptul că nu orice comportament agresiv constituie un act antisocial. Nu orice act antisocial este însoţit de agresivitate”, explică, pentru Adevărul, Iuliana Stănescu, psiholog clinician.
 
De unde vine agresivitatea copilului
 
Specialistul precizează că principala sursă care stă la bază unei conduite agresive este frustrarea. “Un copil care are o toleranţă scăzută la frustrare poate prezenta anumite manifestări ostile, distructive, devenind în timp mai agresiv comparativ cu copilul care are o toleranţă la frustrare mai crescută”, mai spune specialistul. 
 
O a două cauză importantă a agresivităţii este teama, anxietatea. 
 
“Există, din păcate, multe situaţii în care copilul resimte o angoasă puternică sau resimte un pericol iminent ca pe o ameninţare. În acel moment se activează reacţia de tipul „fight or flight” – luptă sau fugi. În anumite cazuri, triggerul care se află în spatele fricii şi anxietăţii cu care se confruntă copilul este teama de abandon, teamă ce poate fi iraţională sau justificată, în momentele în care părintele îl critică frecvent sau îl ameninţă, îl şantajează cu retragerea iubirii. În această situaţie vorbim despre un ataşament nesecurizant faţă de părintele său”, explică psihologul.
 
Violenţa poate fi însă şi copiată din ceea ce copilul vede la televizor sau pe calculator.
 
“O altă cauză a agresivităţii este urmărirea materialelor video cu caracter violent şi pornografic, jocurile violente pe calculator urmărite frecvent şi valorizate de către copii şi tineri. Acestea conduc în timp la dezvoltarea conduitei agresive şi antisociale.”,  arată psihologul Iuliana Stănescu.  
 
Cum corectăm sau diminuăm comportamentului agresiv
 
Atenţie, agresivitatea nu este un răspuns corect al părintelui la violenţa copilului! Comunicarea, da!  
 
“Indiferent de situaţiile delicate cu care se confruntă părinţii atunci când cel vizat este copilul lor, le recomand acestora să depună un efort de autocontrol şi să nu răspundă la agresivitate cu agresivitate. Este extrem de important că aceştia să conştientizeze şi să înţeleagă faptul că acest lucru nu îi face pe ei să devină mai vulnerabili şi nici nu îi plasează pe o poziţie de inferioritate faţă de copil. În relaţia dintre părinte-copil nu ne putem raporta la relaţii de putere, la câştigători-pierzători, pentru că familia este şcoala în care eşti deopotrivă profesor şi elev”, mai spune specialistul.
 
Comportamentul violent al copilului este felul lui de reacţiona atunci când ceva îl deranjează. Când el devine o obişuniţă, părintele trebuie să-l ajute  în primul rând în privinţa felului în care copilul abordează situaţia care-l face agresiv. 
 
“Este adevărat faptul că agresivitatea este instinctivă însă aceasta trebuie dozată şi aplicată în funcţie de particularitatea situaţiei. De asemenea, este de preferat ca părinţii să comunice deschis cu copilul lor despre sursele care gestionează nemulţumire, stres, frustrare şi să nu îi impună verbal şi/sau nonverbal, să nu încurajeze agresivitatea ca pe o formă de competiţie, întrucât un astfel de comportament agresiv nu îi va asigura succesul copilului nici la în mediul şcolar, şi nici mai târziu în viaţa să personală şi profesională”, spune psihologul.

Specialistul le recomandă părinţilor să se axeze foarte mult pe educaţia emoţională, chiar dacă aceasta presupune multă răbdare şi perseverenţă. 
 
“Mai precis, aceasta are la bază înţelegerea şi identificarea corectă a emoţiilor şi sentimentelor, a trăirilor celor mici. Desigur că este esenţial ca părinţii să îi satisfacă nevoile copilului său însă este important să ţină cont şi de modalitatea în care o face. Dacă un copil ajunge să pretindă şi să considere că părinţii sau cei din jurul său sunt obligaţi şi responsabili să îi satisfacă toate nevoile şi dorinţele oricând şi oricum, se va învaţa cu adoptarea unui comportament de tip şantajist şi va apela întotdeauna la acesta în momentele în care se va confrunta cu un refuz sau cu o situaţie nefamiliară, pe care nu le poate controla şi gestiona eficient”, explică Iuliana Stănescu.
 
Psihologul precizează că esenţială este disciplinarea copilului fără a fi asociată cu un stil rigid, inflexibil şi autoritar.
 
“Astfel, părinţii îi pot arata respect copilului şi totodată îl poate obişnui pe cel mic să îşi amâne plăcerea de moment stabilind de comun acord un obiectiv mai important. Recomand părinţilor să cultive un mod de gândire raţional, flexibil, cu aşteptări realiste, non-absolutiste, evitând astfel canalizarea şi presiunea pe cuvântul <<trebuie>>", mai spune Iulian Stănescu.
 
Specialistul aminteşte şi de puterea exemplului personal. “Lucrul cel mai important pe care părinţii îl pot face în cazul în care copilul lor manifestă un comportament violent este să îi ofere acestuia alternative şi opţiuni, după condamnarea acestui comportament, asta pentru că cei mici au nevoie să înveţe ce altceva să facă, cum altfel să procedeze. Exemplul personal pe care părintele îl oferă copilului joacă un rol cheie în declanşarea şi menţinerea conduitei agresive. În perioadă mică, copiii fac ceea ce văd, imită ceea ce noi adulţii le arătăm şi le oferim, de aceea este foarte important să ne observăm propria conduită, astfel încât să nu ajungem la o obişnuinţă, un mod de viaţă”, arată psihologul.

Pedeapsa, când nu poate fi evitată, nu trebuie să fie abuzivă
 
Cât despre pedepsirea copilului în astfel de situaţii, aceasta ar putea fi o soluţie doar dacă n-o transformăm într-un abuz.
 
“Este bine cunoscut faptul că părinţii recurg uneori la pedepsirea copilului în momentele în care simt că nu mai au resurse şi nu mai pot face faţă situaţiei stresante în care se află cu copilul lor. Aici este foarte important ca sancţionarea comportamentului violent al copilului să fie aplicată corespunzător etapei de vârstă şi dezvoltare în care se încadrează copilul şi să nu fie însoţită de abuz verbal, emoţional sau fizic întrucât toate aceste comportamente conduc la repetarea lor. De exemplu, în momentul în care copilul greşeşte, părintele poate să retragă dulciurile sau desenele animate pe un anumit interval de timp însă este necesar să îi ofere acestuia timpul şi atenţia sa, să facă diverse activităţi împreună pentru consolidarea relaţiei şi pentru ca cel mic să înveţe să facă diferenţa dintre bine şi rău”, mai spune specialistul.
 
Exemplele cu personaje de basm îl pot ajuta mult pe copil să facă diferenţa între fapte bune şi fapte rele. “Părinţii pot apela la poveştile cu tâlc sau la jocurile de rol care sunt potrivite pentru a stârni interesul copilului şi pentru ca acesta să înveţe prin joacă anumite lucruri utile şi necesare. De asemenea, o altă variantă ar fi ca părintele să îl orienteze pe copil spre activităţile sportive în care cel mic va obţine autodisciplina şi îşi va elimina prin această modalitate toate emoţiile negative şi frustrările într-un mod canalizator, neletal”, arată Iuliana Stănescu.
 
Specialistul încheie atrăgând atenţia că este imperios necesar ca părinţii sa apeleze la metodele prezentate ţinând cont, însă, de temperamentul şi personalitatea copilului iar în cazul în care nu mai pot gestiona eficient situaţia, este recomandat să apeleze la ajutorul specializat din partea unui psiholog.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările