Cum a ajuns o universitate din România să aibă masterate împreună cu un gigant din industria auto. Sute de absolvenţi angajaţi în ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din toamna lui 2017, la Universitatea din Piteşti s-a deschis ”catedra Renault”, în fapt un spaţiu unde se desfăşoară activităţi didactice şi de cercetare între profesori, studenţi şi specialiştii Renault. Universitatea din Piteşti are de mai mulţi ani două mastere realizate în parteneriat cu Renault, iar sute de foşti absolvenţi lucrează pentru gigantul francez din industria auto.

Universitatea din Piteşti are de mai mulţi ani două mastere realizate în parteneriat cu Renault, iar sute de foşti absolvenţi lucrează pentru gigantul francez din industria auto. Tot graţie colaborării Universităţii din Piteşti cu compania franceză, cei mai buni studenţi pot beneficia de burse de merit Renault. Universitatea din Piteşti are de mai mulţi ani un masterat în Managementul Logisticii (realizat în colaborare cu Universitatea Lorraine din Metz-Franţa şi Asociaţia Română de Logistică), primul master apărut în România în domeniul Logisticii industriale (în anul universitar 2007-2008). Masteratul a luat naştere la iniţiativa Automobile Dacia.

Tot la Universitatea din Piteşti mai este un masterat de Concepţia şi Managementul Proiectării Automobilului, realizat în parteneriat cu Renault, prin care studenţii primesc provocarea de a construi maşini de la zero, pornind de la indicaţiile celor specialiştilor de la Renault România, care participă periodic la cursuri. La fiecare dintre cele două masterate sunt câte 50 de locuri.

„Catedra Renault de la Universitatea din Piteşti, un proiect realizat în premieră pentru mediul academic din România, este o catedră specializată, în relaţie directă cu Grupul Renault, şi prin aceasta avem garanţia permanenţei acestui grup industrial în Universitatea din Piteşti“, a declarat Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii din Piteşti.

Ce reprezintă „catedra Renault“

Universitatea din Piteşti a alocat un spaţiu pentru reprezentanţii Grupului Renault România (GRR), asigurând, astfel, prezenţa acestora în cadrul universităţii pentru a dezvolta acţiuni comune, cum ar fi: ameliorarea conţinuturilor disciplinelor de studiu, prin discuţii aplicate între specialiştii Grupului Renault România şi profesorii Universităţii din Piteşti; stabilirea şi implementarea unor noi strategii educaţionale; asigurarea de către Universitatea din Piteşti a unor formări ale inginerilor Grupului Renault România de tip „on the car training“; participarea Grupului Renault România la activităţile de formare ale studenţilor prin oferirea de cursuri complementare; consultaţii acordate de către specialiştii Grupului Renault România studenţilor Universităţii din Piteşti; susţinerea excelenţei academice prin acordarea bursei de merit Renault; realizarea de co-tutele pentru dezvoltarea proiectelor de diplomă, tezelor de disertaţie şi de doctorat; dezvoltarea bazei materiale a laboratoarelor Universităţii din Piteşti prin donaţii/sponsorizări.

„Şi profesorii au ocazia să-şi adapteze cursurile de specialitate la realităţile industriei”

Imagine indisponibilă

Mai multe detalii despre parteneriatul dintre Universitatea din Piteşti şi Renault România ne-a oferit conf. univ. dr. Adrian Clenci (foto sus), Directorul Departamentului Automobile şi Transporturi de la Universitatea din Piteşti şi preşedinte al Societăţii Inginerilor de Automobile din România.

„Universitatea noastră a alocat un spaţiu pentru reprezentanţii Grupului Renault România, asigurând, astfel, prezenţa frecventă a acestora în cadrul universităţii pentru a dezvolta acţiuni comune. Universitatea din Piteşti doreşte să facă cele necesare astfel încât absolvenţii săi nu numai să fie rapid absorbiţi de piaţa muncii dar, mai ales, să fie la nivelul aşteptărilor angajatorilor. Scopul creării acestei entităţi, intitulată «Catedra Renault@UPIT», este conjugarea eforturilor celor două instituţii pentru realizarea unui proces educaţional realmente adaptat realităţilor economice/industriale ale momentului. Industria autovehiculelor a fost, este şi va fi un domeniu foarte dinamic, supus unor provocări şi schimbări majore, ceea ce impune şi sistemului de educaţie o abordare adaptată la aceste realităţi, or pentru aceasta este nevoie de un contact eficient cu mediul industrial. Feedback-ul este unul foarte bun, de vreme ce acţiunile comune s-au intensificat. Sunt implicaţi foarte mulţi studenţi, profesori şi specialişti ai Renault România. Aş vrea spun şi că la nivelul universităţii beneficiarii nu sunt numai studenţii. Şi profesorii, prin contactul cu specialiştii GRR, au ocazia să-şi adapteze cursurile de specialitate la realităţile industriei“, spune profesorul Adrian Clenci.

Imagine indisponibilă

Proiect internaţional

Adrian Clenci a dat şi un exemplu de implicare a studenţilor Universităţii Piteşti în proiecte internaţionale, cu ajutorul Renault România: „Anul acesta Renault Technologie Roumanie împreună cu Segula Romania ne-au lansat următoarea provocare: studenţilor li s-a furnizat pe suport digital platforma tehnică a vehiculului Renault Twizy, urmând ca ei sa realizeze un proiect de colaborare, lucrând în echipe de 3-5 membri. Ei trebuie să dezvolte un concept de produse şi/sau servicii de mobilitate şi conectivitate pe baza platformei electrice Twizy, răspunzând astfel unei probleme de mobilitate urbană. Proiectul declarat câştigător va fi realizat practic prin implicarea celor două companii. Apoi, cu acest proiect, se va participa la o competiţia internaţională ce se va desfăşura in Franţa, la Renault Technocentre“.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite