Omorât în drumeţie de „bărzăuni“ sau „lupii albinelor“. Cauza agresivităţii viespilor sălbatice

Omorât în drumeţie de „bărzăuni“ sau „lupii albinelor“. Cauza agresivităţii viespilor sălbatice

Viespile sălbatice sunt agresiveîn perioadele caniculare FOTO www.muntesiflori

Un bărbat, care a plecat cu mai mulţi prieteni într-o drumeţie prin pădurile din zona comunei Tarcău, şi-a pierdut viaţa după ce a fost atacat de viespi sălbatice

 
Zilele de la sfârşitul săptămânii trecute au fost nefaste în judeţul Neamţ, consemnându-se accidente ruriere cu
victime rănite, incendii de locuinţe, precum şi decesul a patru persoane, trei dintre ele prin înec. 
 
De o moarte stupidă a avut parte un ieşean, care, pe data de 3 iulie, plecase într-o drumeţie prin pădurile din zona comunei Tarcău. La un moment dat, în jurul orei 14.00, el a fost atacat de viespi sălbatice.
 
În limbaj popular li se mai spune „bărzăuni“ sau „lupii albinelor“, specie care devine agresivă mai ales în perioade caniculare. Bărbatul de 51 de ani a intrat în stop cardio-respirator şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare efectuate de cadrele medicale. 
 
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, bărbatul în cauză, deţine un teren pe raza comunei Tarcău şi s-a deplasat la această locaţie, împreună cu mai multe persoane. În jurul orei 14.00, acesta ar fi plecat într-o drumeţie, iar în apropierea râului Tarcău, ar fi fost înţepat de viespi. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale“, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ. 
 
Conform uzanţelor, a fost întocmit dosar penal, pentru a se stabili circumstanţele producerii evenimentului. Astfel de atacuri ale viespilor sălbatice s-au mai consemnat în Neamţ, de pătimit având mai ales turiştii care urcau pe Ceahlău. În august 2015, până pe data de 11, au fost nu mai puţin de 18 cazuri la care au intervenit salvamontiştii, cele mai multe, cinci, fiind în ziua menţionată. 
 
„Insectele sunt deosebit de agresive din cauza temperaturii ridicate, cât şi din cauza traficului intens de pe trasee. Credem că este vorba de specia de viespi denumită «lupul albinelor», care-şi dezvoltă coloniile în pământ şi sunt mai mari decât viespile comune. Îşi fac cuibul în apropierea traseelor şi a
locurilor de popas, asta şi din cauza resturilor alimentare care rămân în urma turiştilor“, declara Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările