Detaliul care a cauzat secularizarea averilor mănăstireşti. Potrivit legendei, Cuza a fost bătut la sânge de un călugăr

Detaliul care a cauzat secularizarea averilor mănăstireşti. Potrivit legendei, Cuza a fost bătut la sânge de un călugăr

Alexandru Ioan Cuza, foto: Muzeul de Istorie Galaţi

O poveste din folclor culeasă de Simion Teodorescu Kirileanu explică ce anume l-a înverşunat pe Alexandu Ioan Cuza înainte de a hotărî trecerea moşiilor şi pădurilor mănăstirilor în proprietatea statului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Măsura secularizării averilor mănăstireşti, adoptată în 1863, la patru ani după Unirea Principatelor, este considerată una dintre reformele fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea României. 
 
Legea prevedea că: „Toate averile mănăstireşti închinate (mănăstirilor greceşti) şi neînchinate, precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele (mănăstiri mai mici) lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”. (wikipedia.org)
 
În urma acestei măsuri, în proprietatea statului au fost trecute 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, care deţineau 560 de moşii închinate, care totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al ţării, plus păduri.
 

Escapadele lui Cuza deghizat în om de rând   

În numărul 3, din anul 1902, al publicaţiei „Şezătoarea” („Revistă de folklor”), Simion Teodorescu-Kirileanu, institutor, folclorist şi scriitor, a publicat mai multe legende culese din zona Moldovei care au ca temă domnia lui Cuza. Între acestea, o povestire auzită de la „moş Gh. Bosînceanu”, din comuna Baia, judeţul Suceava, care descrie o întâmplare petrecut[ în anii de domnie ai lui Cuza. 
 
„Cuza Vodă avea obiceiul ca să umble schimbat în strae. Se făcea fel şi chip, numai ca să cerce pe slujbaşi – cum îşi caută de slujbă, să vadă pe cei mai mari cum se poartă cu cei mai mici, cei bogaţi cu cei nevoieşi şi tot aşa cu fiecare. Nici nu ştiai de unde răsare şi unde se iveşte, numai te trezai faţă-n faţă cu acest Domn mare, vrednic în toate şi bun la inimă”, descrie autorul articolului obiceiul cunoscut al lui Cuza de a cerceta incognito viaţa reală din satele româneşti. 
 
S. Teodorescu Kirileanu spune că, într-una din zile, în timp ce se afla prin târgul Pietrei (Piatra Neamţ), Vodă s-a îmbracat ţărăneşte (cu suman, cuşmă, opinci, din cap şi până-n picioare), arătând a „gospodar getbeget” şi s-a pornit călare spre mănăstiri. 
 
„Cum mergea aşa, mereu se uita la fiecare sat: băga sama la toate, grâia cu orişicine se întîlnea, fără deosebire şi ispitea pe toţi, de multe de toate”
 

Cuza, biciuit de vătaful mănăstirii 

 
Povestea spune că domnitorul a obosit la un moment dat şi a făcut un popas, lăsându-şi calul să pască pe lângă drum. În acest timp, Cuza se aşezase pe marginea şanţului şi a început să mănânce ceva ca să-şi alunge foamea. 
 
„Drept atunci trece pe acolo vatavul mănăstirei Neamţului, că unde-şi păştea Cuza calul era moşiea mănăstirei. Cum l-o văzut pe Cuza, o şi prins a-l bagiocuri cum îi venea la gură şi a-l bate: 
 
- <Măi mojicule, de aici ţ-ai găsit tu să păşti calul? N-are nici un stăpîn moşia asta?> şi cîte şi mai cîte, iar cu biciul dăi şi dăi de n-a ştiut Domnitoriul cum să scape mai degbrabă”.
 
S. Teodorescu Kirileanu povesteşte că după ce Cuza Vodă a scăpat de potopul de lovituri de bici, a întâlnit un om care fusese martor la toată scena şi l-a întrebat dacă ştie cine era cel care l-a bătut.
 
„ - Vătavul mănăstirei Neamţului. Da ai gustat încaltea şi din moarea lui!
- Ai văzut singur! Da mai bate el pe mulţi, într-aşa chip?!
- Numai unul Dumnezeu mai poate ţinea samă, răspunse Romînul, eu unul atîta zic, să te ferească sfîntul să-l încapi în labe şi să-ţi dee cît i-ar plăcea lui!”, acesta ar fi fost dialogul între Cuza şi localnicul care nu bănuia că stă faţă în faţă cu domnitorul ţării.  
 
Conform legendei, acea întâmplare l-a determinat pe Alexandru Ioan Cuza să decidă secularizarea averilor mănăstireşti şi reforma agrară înfăptuită un an mai târziu, în 1894.
 
„Cuza însamnă numele vatavului, şi zice că de atuncea a scos Cuza legea, ca să nu se mai bată şi o luat şi moşiile mănăstirilor. Tot el a scăpat atîta norod de robie, dînd pămînt la oameni, că nu-i mai trebie altă pomană înaintea lui Dumnezeu!”, încheie S. Teodorescu Kirileanu povestea auzită de la moş Gh. Bosînceanu. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: