Când plutăritul pe Bistriţa ţinea în viaţă 25.000 de familii. Secretele dispariţiei unei găselniţe comerciale care producea câştiguri fabuloase

Când plutăritul pe Bistriţa ţinea în viaţă 25.000 de familii. Secretele dispariţiei unei găselniţe comerciale care producea câştiguri fabuloase

Plutaşi pe Bistriţa FOTO judetulsuceava.ro

Până la construirea sistemului hidroenergetic de la Bicaz, transportul lemnelor pe calea apelor era o îndeletnicire comună locuitorilor de pe valea Bistriţei din Suceava şi Neamţ. Plutăritul avea reguli stricte, iar sezonul însemna 26 de săptămâni pe an.

Silvicultorul Mihail Anania, fost şef al Ocolului Tarcău, a scris la începutul secolului XX (1900) lucrarea intitulată „Descrierea Pădurii Tarcău şi Plutăria pe Bistriţa”, în care sunt prezentate, în amănunt ce fel de lemne erau transportate pe apă din Suceava, prin Neamţ, şi până la Galaţi. 
 
„Frumoasele plute cu lemne aranjate unul ca altul, nu se obţin decât din pădurile în care parchetele curg de-a dreptul în Bistriţa. Astfel de păduri sunt în susul Bistriţei pe la Dorna, Farcaşa, Sabasa şi Bucovina. Din acele părţi se văd plute de galioane, catarguri, catargele, truncheţi, raele, gile, grinzi, pe când, din pădurile de mai jos ca: Hangu, Buhalniţa, Bicaz şi Tarcău nu se văd decât lemne scurte, numite butuci”, arată Mihail Anania.
 
Aşezarea lemnelor în plute nu se făcea oricum, ci după anumite reguli, pentru o eficientizare a transportului, şi pentru a nu crea probleme plutaşilor la pragurile râului.
 
„Tot-d’a-una lemnele lungi şi frumoase, sunt mai cu preţ ca cele scurte şi sucite, sau strâmbe. Tot-d’a-una transportul lemnăriei rotunde este mai rentabil, mai eftin, şi supus la mici pierderi ca cea fasonată, pentru care cuvânt volumul ce se vede trecând peste Bistriţa e mai mare în lemn rotund, decât în lemn fasonat”, descrie silvicultorul.
 
 
O altă regulă era că nu se transporta niciodată lemne de foioase cu plutele, „ele însuşi confecţionate în plute, fiind prea grele, se afundă în loc să plutească”.
 

Plute, poduri, saluri, bocuri

În lucrarea publicată la început de secol XX în „Revista Pădurilor” este descris traseul pe care plutele îl urmau de la Dorna până în port la Galaţi, şi cum era asigurat drumul pe ape de către echipele de plutaşi.
 
„Plutaşii din Dorna se schimbă la Broşteni, cei din Broşteni se schimbă la Piatra Neamţ, cei de la Piatra-N. Se duc până la Gura Bistriţei în Siret cu aceleaşi plute, în aceleaşi mărimi cum au venit din sus. La acest punct, plutele din o ciată de plutaşi se opresc, se leagă la mal şi se lasă toate în paza a doi plutaşi, iar ceilalţi plutaşi se întorc înapoi la Piatra-N. pentru a lua alte plute”.
 
Ajunşi cu al doilea rând de plute la gura de vărsare a râului Bistriţa în Siret (Galbeni, jud. Bacău), se unesc două plute formând un „pod” care este condus mai departe de doi oameni până în satul Călieni (jud. Vrancea). 
 
„Aci se mai prefac o dată plutele, legând 3 sau 4 poduri la un loc, constituind ceea ce se numeăşte un sal, pe care mai departe le conduce doi oameni, buni cârmaci; iar restul de plutaşi, cu toţi dâlcăuşii se întorc la Piatra-N, de regulă pe jos”, spune şeful de ocol de la Tarcău.
 
Mai departe, salurile intrând pe Dunăre erau duse la fabricile de cherestea şi se legau cu odgoane de tei împletite două câte două, numite pălimare pentru staţionare. „Erau câte 6-8 saluri una lângă alta, constituind ceea ce se numeşte un Boc de plute. Bocurile se leagă de mal cu lanţuri şi şpringi groase”.


Schela Pângăraţi, din Neamţ unde se legau plutele FOTO Mihail Anania


1.200 de plutaşi pe Valea Bistriţei

Respectând aceste reguli, un om putea face şi transporta o plută pe săptămână. Numai că, în practică, lucrau doi oameni la o plută pe care o şi transportau pe calea apei, şi astfel aceştia duceau câte două plute pe săptămână.
 
„Contând că sezonul plutăriei se începe de la 15 Martie şi se termină la 15 Noembre, că în acest interval sunt Diminici, sărbători, cazuri de puhoaie, în care timp nu se plutăreşte – nu putem conta decât pe 26 săptămâni de plutărie, deci un om poate duce 26 de plute într-un sezon”. 
 
 
Calculele şefului de ocol silvic arată şi care erau câştigurile pe care le aveau plutaşii din această îndeletnicire. 
 
„Cele 25.180 de plute le vor duce 230 de oameni până la prima staţie şi alîi 970 la a doua staţie din Piatra-N., total 1.200 de oameni. Aceştia sunt cari umblând regulat cu plutele, consumă anual cu transportul din diferite scheli (staţii, n.n.) până la Piatra-N. 696.231 lei, ceea ce-i vine fiecărui om 580 lei pe timp de 26 de săptămâni = 182 de zile, deci ar veni 3 lei 15 bani pe zi, sumă ce în termen mediu o câştigă un plutaş”.
 
Lemnele transportate pe Bistriţa se opreau în fabricile de cherestea de la Piatra Neamţ („Moldova”, „Bistriţa”, „Dorna”, „Pângăraţi” – în total 69.000 mc), Bacău (la Cosmeşti, la fabrica de hârtie Letea – total 32.819 mc).
 
„173.604 mc se duc la Galaţi şi Brăila, afară de cei 204.894 mc ce se duc direct de la vămi la Galaţi ca marfă importată sau tranzit” .
 
Datele notate de silvicultor argumentează necesitatea extinderii liniei de cale ferată spre Bicaz, ajutând la preluarea transportului de masă lemnoasă exploatat din pădurile statului şi cele care aparţineau Domeniului Coroanei regale. 
 
„Apoi calea ferată dusă mai departe de Piatra, nu cred a diminua importanţa comercială a acestui oraş, după cum nu a diminuat-o nici a Galaţiului, a Brăilei şi altor oraşe mari”, spune Mihail Anania.


Plutaşii, momiţi cu alcool 

Autorul studiului atinge şi problema socială a plutaşilor de pe Bistriţa, pe care îi compătimeşte pentru munca grea depusă în comparaţie cu veniturile realizate.
 
„Dacă s-ar studia bine chestiunea, s-ar vedea că populaţiunea ce se ocupă cu plutăria nici nu e aşa numeroasă, nici nu le oferă câştiguri aşa mari, după care să se cunoască că le profită ceva, şi că linia ferată ar lăsa fără acţiune atâtea suflete, după cum se obiectează”.
 
Din calculele făcute de specialistul silvicultor reieşea că la începutul secolului XX, circa 25.000 de familii de pe Valea Bistriţei depindeau în mod direct de activitatea plutaşilor.
 
„Cei mai lipsiţi oameni sunt plutaşii, alcoolismul cel mai încarnat în ei se vede ca şi în căruţaşi, degeneraţia munteană prin ei se propagă. Debitanţii se spirtoase sunt care profită de tot şi care, ca ciupercile, resar în calea plutaşilor”.
 

Pe aceeaşi temă:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Repararea plutelor pe un hait din Bistriţa FOTO Historia.ro 

Imagini din aceeasi galerie
  • Repararea plutelor pe un hait din Bistriţa FOTO Historia.ro 
  • Plute la Piatra Neamţ FOTO Historia.ro
  • Plutaşi pe Bistrita FOTO: judetulsuceava.ro
  • Plutaşii de pe Bistriţa foto adevarul.ro 
  • Plutaşi pe Bistriţa FOTO imagoromaniae.ro 
  • Plută pe Bistriţa, în Neamţ FOTO Complexul Muzeal Judeţean Neamţ
  • Plută reconstituită pe Bistriţa, în Neamţ, anul 2013 FOTO: facebook Descoperă Farcaşa
  • Plută reconstituită pe Bistriţa, în Neamţ, anul 2013 FOTO: facebook Descoperă Farcaşa
  • Plută reconstituită pe Bistriţa, în Neamţ, anul 2013 FOTO: facebook Descoperă Farcaşa
  • Plută reconstituită pe Bistriţa, în Neamţ, anul 2013 FOTO: facebook Descoperă Farcaşa
  • Schela Tarcău, locul unde se făceau plute din lemnele tăiate sursa FOTO Mihail Anania  
  • Schela Pângăraţi. Şi aici se făceau plute din lemnele tăiate sursa FOTO Mihail Anania  
Distribuie imaginea
citeste totul despre: