Tânără răpită din România şi forţată să se prostitueze în Italia. Cum a reuşit să scape din sclavia sexuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără româncă a fost răpită, scoasă din ţară şi forţată să se prostitueze în Italia, timp de o săptămână, până când a reuşit să fugă şi să ceară ajutorul autorităţilor, răpitorii ei fiind prinşi şi condamnaţi la detenţie dar şi la plata unor despăgubiri în valoare de 10.000 euro în favoarea ei.

Cutremurătoarea poveste, trimisă în faţa judecătorilor orădeni de procurorii DIICOT, s-a petrecut în urmă cu 5 ani, autorii faptelor fiind doi bărbaţi şi o femeie: Antei Bara(44 ani), un bărbat din Tileagd cu multiple condamnări pentru trafic de persoane şi doi fraţi din satul Rontău, comuna Sânmartin, Rudolf Bara(33 ani) respectiv Roxana Bara(35 ani). 

Cei trei au fost denunţaţi chiar de victimă, o tânără mamă acum în vârstă de 24 ani, pe care au răpit-o chiar din propria casă, au scos-o din ţară cu ajutorul unui taximetrist, iar apoi au forţat-o să se prostitueze în Milano. 

Plan din Penitenciar

Ideea răpirii i-a venit lui Antei Bara, la sfârşitul anului 2014, când a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Satu Mare unde fusese închis pentru trafic de persoane. Acolo l-a cunoscut pe concubinul tinerei, şi el deţinut, care i-a povestit de iubita pe care a lăsat-o acasă cu 4 copii, într-o sărăcie lucie, într-un sat din Bihor. Bărbatul avea şi fotografii cu femeia, care era frumoasă, motiv pentru care Antei a şi ţinut-o minte iar când a ieşit, a căutat-o. 

Întâi a încercat s-o ademenească, dar cum nu a reuşit, i-a introdus în ecuaţie şi pe verişorii săi, fraţii Rudolf şi Roxana Bara, care au început să-i facă mici cadouri şi atenţii. Ca urmare, pe 1 mai 2015, când cei trei au căutat-o sub pretextul că vor s-o ducă "la cumpărături", la Oradea, femeia a acceptat. Tânăra a fost urcată într-o maşină, dusă până la Punctul de trecere a frontierei Borş, unde i s-au luat toate actele, a fost mutată într-un taxi, şoferul reuşind să treacă peste graniţă fără să fie oprit. 

În Ungaria, răpitorii au mutat-o, din nou, în maşina lor, cu care apoi au transportat-o în Milano. Aici, femeia a fost ţinută într-un apartament, sub pază, obligată să doarmă pe jos şi să se prostitueze, în fiecare noapte, sub pază, pe străzi. Ea a reuşit să fugă după 5 zile, profitând că a fost lăsată în maşina unui client şi a stat ascunsă o noapte, la marginea oraşului, fiind găsită plângând de o femeie care, apoi, a alertat autorităţile.

Procesul

Cercetările declanşate în acest caz de procurorii DIICOT Oradea au scos la iveală că cei trei „Bara” au scos din ţară încă trei tinere pe care apoi le-au obligat să se prostitueze în folosul lor. Chemaţi la audieri, Antei, Florin şi Roxana Bara au refuzat să facă vreo declaraţie şi au fost trimişi în judecată pe 3 aprilie 2017 pentru constituire de grup criminal organizat şi trafic de persoane.

Procesul lor s-a judecat la Tribunalul Bihor, în şedinţă secretă, pentru protecţia victimei iar verdictul s-a pronunţat pe 20 iulie: bAntei Bara a fost condamnat la 7 ani de detenţie, Florin Bara a încasat o pedeapsă de 5 ani închisoare în timp ce sora lui, Roxana, a fost condamnată la 3 ani de închisoare.

Cei trei au fost obligaţi de instanţă să-i plătească tinerei răpite daune morale de 10.000 euro iar banii pe care i-au încasat de pe urma exploatării ei, în sumă totală de 1035 euro, au fost confiscaţi în favoarea statului.

Hotărârea Tribunalului Bihor nu este, însă, definitivă, fiind atacată, deja, de cei trei traficanţi, dezbaterile urmând să fie reluate la Curtea de Apel Oradea.  

Citiţi şi: 

Proxeneţii români care au şocat Marea Britanie: 31 de ani de puşcărie pentru ce i-au făcut unei gravide

VIDEO Clan de proxeneţi din judeţul Buzău, destructurat în urma unei cooperări judiciare internaţionale

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite