Seiful unui milionar de Top Forbes a fost furat cu o trotinetă. Ancheta, făcută în mare secret, timp de cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au scos seiful din clădirea fabricii cu o trotinetă. FOTO: generic, zi-de-zi.ro
Hoţii au scos seiful din clădirea fabricii cu o trotinetă. FOTO: generic, zi-de-zi.ro

Patru persoane au fost puse sub învinuire la sfârşitul săptămânii trecute într-un dosar al procurorilor orădeni care priveşte furtul unui seif cu o uriaşă sumă de bani din biroul milionarului orădean Sergiu Turcu, patronul companiei de termopane Madrugada.

Spargerea s-a produs pe 18 decembrie 2020. Mai multe persoane, cu cagule trase pe faţă şi cu mâinile protejate cu mănuşi, au reuşit să intre în clădirea înţesată de camera de supraveghere, păzită cu firmă specializată şi în care accesul se face doar cu cartelă.

Potrivit surselor, a fost vorba despre cel puţin cinci persoane, care au acţionat la pont şi care au mers direct în biroul proprietarului companiei, Sergiu Turcu, un om de afaceri cunoscut, inclus în 2017 în Top Forbes cei mai bogaţi români pe locul 143, cu o avere estimată la 38-40 milioane euro. 

Aici, hoţii au scos seiful din dulapul în care era mascat, iar pentru că era mare, l-au urcat pe o trotinetă găsită în clădire, cu care apoi l-au scos din clădire până la locul în care au fost aşteptaţi de două maşini, un autoturism şi o autoutilitară. În seif erau cel puţin 400.000 euro în lei, valută, lingouri de aur, dar şi un ceas Cartier de 10.000 euro.

Anchetă în surdină

Vreme de aproape 5 luni, ancheta s-a desfăşurat într-o discreţie totală. Până săptămâna trecută când, în decursul a două zile, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor, coordonaţi de procurorul de caz, au ridicat trei persoane care au fost duse la audieri şi reţinute pentru câte 24 de ore. 

Doi sunt orădeni: Sebastian Ivan, un orădean în vârstă de 38 ani, patronul unei firme de amenajări interioare, şi finul său de cununie, Cosmin Făt, 36 ani, managerul unei firme de pază şi protecţie din Oradea, cu mai multe condamnări în principal pentru înşelăciune şi evaziune fiscală.

Cei doi au stat şi împreună în banca acuzaţilor, în 2013, după ce au fost prinşi în flagrant încercând să cumpere ţigări de contrabandă în valoare de 55.000 euro cu teancuri de hârtii decupate din ziare. Atunci, Făt a încasat în final 4 ani şi 3 luni de detenţie, iar Ivan 3 ani cu suspendare.

“Nevinovaţi”

Acum, după 24 de ore petrecute în Arestul Poliţiei, cei doi au fost plasaţi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Iar dacă initial acuzaţia în cazul lor a fost de furt calificat, în final aceasta a fost schimbată în complicitate la furt calificat. 

“La dosar nu există probe care să confirme acuzaţia adusă lui Ivan Sebastian. Măsurile luate au fost pripite, fără o analiză a probelor. Nu poate fi tras la răspundere cineva doar pentru simplul fapt că s-ar fi întâlnit cu o altă persoană care, după o anumită perioadă de timp, intră în câmpul infracţional", explică motivul avocatul lui Ivan, Bogdan Meşter.

Şi Cosmin Făt neagă acuzele. “Eu nici nu ştiu unde este acea fabrică, nu-l cunosc, nu l-am văzut în viaţa mea pe patron. Totul este o neînţelegere”, a declarat Făt, pentru adevarul.ro, susţinând că din 2017, de când a fost eliberat din închisoare, a încercat să stea departe “de lumea interlopă”, să-şi clădească “o reputaţie bună”. “Am familie, soţia are o afacere la care o ajut, avem o firmă de pază şi protecţie. Mi-am clădit o reputaţie care, acum, s-a făcut praf, fără să am nicio vină”, mai zice Cosmin Făt.

“Lovitură” în deplasare

Pentru un al treilea suspect, procurorul a solicitat joia trecută arestarea. Este vorba despre Adrian Cristian Stoicheci, un timişorean acuzat acum de furt calificat şi care e judecat în prezent la Tribunalul Arad pentru constituire de grup criminal organizat, furt calificat şi tentativă de furt calificat. Procesul priveşte o serie de furturi pe care Stoicheci le-ar fi comis în perioada martie 2018-martie 2019, împreună cu alţi 10 hoţi, în judeţele Arad, Alba, Hunedoara şi Timiş.

Gruparea ar fi furat, în luna martie 2018, seiful din incinta unei case de schimb valutar din Chişineu-Criş, în care se aflau aproximativ 40.000 de euro, în Hălmăgel au furat din două locuinţe bani şi bunuri în valoare totală de circa 70.000 de euro.

Faptele, după cum am arătat poliţiştii într-un comunicat transmis presei pe marginea cazului, au fost comise „prin utilizarea de dispozitive de bruiaj a semnalului GSM emis de sistemele de alarmare şi a unor instrumente special confecţionate pentru deschiderea sistemelor de închidere a seifurilor”, prejudiciul creat proprietarilor jefuiţi pe raza localităţilor Chişineu-Criş, Hălmăgel, Baia de Criş (judeţul Alba), Deva şi Crişcior (judeţul Hunedoara) şi pe raza judeţului Timiş, ridicându-se la aproximativ 630.000 de lei.

spargerea la madrugada

Uriaşa fabrică de termopane din localitatea Palota este înconjurată de un gard uriaş, păzită de sisteme de alarmă, paznici, camere de supraveghere, iar intrarea se face doar pe bază de cartelă. FOTO: madrugada.ro 

Suspect din spatele gratiilor

În final, Stoicheci a fost lăsat liber de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea care a decis să-l plaseze sub control judiciar, impunându-I printre altele să nu depăşească limita teritorială a ,unicipiului Timişoara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu conducă vehicule categoria AM,B1, B; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme şi să nu se apropie, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi suspecţi din dosar.  

Soluţia, care nu a mai fost atacată de procurori, dezvăluie că în dosar mai este un suspect, Mihai Heveşi, 47 ani, multirecidivist, cu condamnări în România, Germania şi Italia, şi care a ajuns după gratii în decembrie 2020, deci la doar câteva zile după furtul seifului, fiind condamnat definitiv în Italia la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane şi proxenetism. 

Bărbatul a făcut parte dintr-o grupare care a operat în perioada octombrie 2006 - februarie 2007 în Cagliari, capitala Sardiniei, exploatând mai multe femei, pe care le-au obligat să se prostitueze. Orădeanul se ocupa de racolarea tinerelor românce pe care le transporta în Cagliari, le caza în apartamente, unde apoi erau ţinute captive, bătute şi abuzate psihic pentru a accepta să se prostitueze. 

În anchetă

Mihai Hevesi a fost condamnat în lipsă, iar pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare, autorităţile române fiind anunţate prin Biroul Sirene - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională. El a fost ridicat şi arestat provizoriu, pe 28 decembrie, în vederea predării către autorităţile italiene, însă a cerut să-şi execute pedeapsa în România, solicitare care a şi fost admisă, în ianuarie, în acest an, când a fost încarcerat. 

Solicitaţi să comunice informaţii despre suspecţi, acuzaţiile care li se aduc, atât reprezentanţii Poliţiei, cât şi cei ai Parchetului au refuzat să comunice, pe motiv că "ar fi în măsură să pericliteze rezultatul anchetei". 

Vă recomandăm şi: 

Filmul asasinatului cu bombă de la Arad. Mobilul crimei: o reglare de conturi. Maniera de realizare: „un mesaj” 

Hoţi de Vaslui. Au vrut să fure seiful unei primării, dar pentru că era prea greu s-au mulţumit cu nişte bomboane

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite