VIDEO Protest pentru autostrada Iaşi - Târgu-Mureş în Piaţa Victoriei din Bucureşti. „Sărăcia nu mai are timp!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţiile civice care militează pentru construirea autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti în cursul zilei de vineri, 8 februarie. Protestatarii au cerut autorizaţie din partea Primăriei Capitalei, dar au fost refuzaţi.

Câţiva zeci de protestatari s-au adunat vineri dimineaţă în Piaţa Victoriei cu steaguri, bannere şi vuvuzele.

„Uniţi pentru autostrăzile Moldovei! Suntem în Piaţa Victoriei şi cerem imperativ Guvernului şi CNAIR să pună în aplicare legea Autostrăzii Unirii. Sărăcia nu mai are timp”, au precizat aceştia pe pagina de Facebook „Împreună pentru A8”.

La manifestare au fost prezenţi reprezentanţii asociaţiilor „Împreună pentru A8”, „Moldova vrea autostradă”, „Pro Infrastructura” şi ”Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”.

Conform reprezentanţilor mişcării, la ora 15.30 va avea loc o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a fi discutate cererile deja expuse public de către cele patru asociaţii, cu privire la autostrăzile A8 şi A7. Dacă acestea nu vor fi luate în seamă, asociaţiile nu vor continua protestele, având deja în plan alte idei pentru a se face auziţi.

„Nu vom continua protestul. Ne întoarcem acasă, pentru că noi avem şi alte instrumente de a ne exprima cererile, pe care le-am folosit până acum, dar şi instrumente noi. Noi am spus în mod explicit că dacă Guvernul nu pune în aplicare Legea 291/2018 pentru consturirea autostrăzii A8 noi vom da Guvernul în judecată”, a precizat Dorin Dobrincu, vicepreşedintele asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă”.

Asociaţiile cer demiterea şefului CNAIR, stabilirea unui calendar pentru finalizarea studiilor de fezabilitate ale autostrăzii, precum şi scoaterea la licitaţie a lucrărilor tehnice care să completeze studiile de fezabilitate pentru tronsoanele Târgu Mureş-Ditrău şi Ditrău – Târgu Neamţ.

De asemenea, aceştia vor ca finalizarea studiilor de fezabilitate pentru tronsoanele Târgu Mureş - Ditrău, Ditrău-Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ - Iaşi – Ungheni să fie asumate în mod concret de către Ministerul Transportului şi CNAIR, care să stabilească date clare pentru finalizare.

„Vrem autostrăzi pentru că Moldova trebuie să iasă din izolare, pentru că altfel nu se poate dezvolta, nu poate să atragă investiţii şi, catastrofal pentru noi, pierdem un număr tot mai mare de oameni. Potrivim datelor Institutului Naţional de Statistică în ultimii 17 ani Moldova a pierdut un milion de oameni. Asta înseamnă că 1 din 3 români care pleacă din ţară este moldovean. Acestea sunt efectele catastrofale ale lipsei de investiţii. Noi nu cerşim ceva, acesta este un drept al nostru”, a mai adăugat Dorin Dobrincu.

Asociaţiile consideră că Ministerul Transporturilor ar trebui să preia întregul tronson Târgu Neamţ - Iaşi – Ungheni, de la Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză, şi să renunţe la procedura „parteneriat public-privat (PPP)” pentru implementarea proiectului pentru secţiunea Cristeşti – Paşcani – Leţcani, precum şi să stabilească un calendar pentru realizarea tronsoanelor Paşcani – Suceava, Suceava – Siret din cadrul Autostrăzii A7 şi să scoată la licitaţie documentaţiile tehnice pentru studiul de fezabilitate şi proiect tehnic.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite