O femeie a fost violată în gară la doar câteva zile după ce a fost dată afară din casă. Presupusul agresor este în libertate

O femeie a fost violată în gară la doar câteva zile după ce a fost dată afară din casă. Presupusul agresor este în libertate

FOTO Arhivă

O femeie în vârstă 67 de ani susţine că a fost violată de un om al străzi, weekendul acesta, într-un vagon din Gara Iaşi. Femeia a ajuns pe străzi cu doar câteva zile înainte, după ce ar fi fost dată afară din casa bătrânei pe care o îngrijea, de către fiul acesteia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceasta s-a retras în gară, în speranţa că voluntarii care duc oamenii la adăpost pe timp de noapte, în nopţile geroase, o vor găsi şi ajuta. Acolo l-a cunoscut pe agresor, un tânăr în vârstă de 34 de ani. Sub influenţa băuturii, tânărul ar fi lovit-o şi apoi a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, într-un vagon.

„În gară a apărut un bărbat, care când s-a îmbătat a început să se ţină după mine. Mi-a spus că merge să ia o sticlă de vin şi în seara asta merg cu el la mătuşa lui. Are 34 de ani, e mai mic decât copiii mei. Când i-am zis că nu merg mi-a tras un pumn în spate şi mi-a zis să fac cum îmi spune el. Când am trecut dincolo de gara cealaltă, m-a apucat de mână şi m-a strâns tare. Eu i-am zis că nu merg cu el la mătuşa lui, că nici nu o cunosc. Atunci a văzut două vagoane e linie, m-a împins către ele şi eu am ştiu ce mă aşteaptă. M-a urcat cu forţa, în patru labe, pentru că am probleme cu picioarele. A închis uşa, a defăcut sticla, a luat pahar de vin şi apoi a început”, povesteşte femeia.

Momentele groaznice au continuat şi după ce bărbatul a abuzat-o şi a fugit, spune femeia, pentru că ţipetele i-au fost auzite de un muncitor CFR, care în loc să o ajute, a insultat-o pentru că era dezbrăcată. Aceasta a căutat ajutor şi la oamenii aflaţi pe peron, însă câţiva nu au vrut să se bage şi să anunţe salvarea şi poliţia.

„După ce m-a batjocorit, a luat sticla cu vin şi a coborât din tren. Eu ţipam, m-a auzit un manevrant, care a venit şi m-a găsit. M-a întrenbat dacă nu îmi este ruşine să fac aşa ceva, că sunt femeie bătrână. Când am început să plâng, m-a lăsat acolo. M-am îmbrăcat şi am coborât din tren şi am căutat pe cineva să sune la salvare să mă ia. M-am dus la o doamnă şi un domn şi n-au vrut să sune. Au zis că nu se bagă în treburi din astea”, îşi aminteşte aceasta. În cele din urmă, salvarea a fost chemată de către vânzătoarea unui magazin din zonă, care a fost înduioşată de situaţia femeii, după ce aceasta i-a spus că îi e frică să nu fie omorâtă. Cei de pe ambulanţă spun că n-au mai găsit-o victimă la locul solicitării, fiind deja preluată de cei de la Poliţia Transporturi Feroviare (TF), care au dus-o la Institutul de Medicină Legală şi apoi au audiat-o.

Tânărul descris de femeie a fost reţinut şi dus la sediul poliţiei pentru a fi interogat. Acolo agresorul, lăsat în aceeaşi încăpere cu victima, ar fi încercat să o intimideze ca să renunţe la acuzaţii, spune femeia. „Mi-au luat declaraţie şi, când au chemat pe altcineva, eu am rămas cu el într-o cameră. Îmi spunea hai să retragi plângerea, că o să te duc nu ştiu unde”, precizează femeia.

După ce a fost reţinut timp de 24 de ore, bărbatul a fost eliberat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a formulat o propunere de arestare preventivă pe numele bărbatului, dar aceasta a fost respinsă de instanţă. Decizia a fost contestată, spune prim procurorul Monica Palaghia, şi mâine urmează să fie judecat recursul. Până atunci, posibiliul violator se plimbă încă liber prin Gara Iaşi.

Citiţi şi:

Comisar acuzat că a mutilat o adolescentă pe trecere. Cum a încercat să scape de anchetă deşi la faţa locului a recunoscut

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: