Focar de Covid-19 printre bolnavi de cancer. Zece pacienţi pozitivi după ce şeful de secţie s-a îmbolnăvit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi pacienţi ce suferă de boli terminale, internaţi la Spitalul din Paşcani, judeţul Iaşi, au fost diagnosticaţi cu Covid-19, susţin surse medicale. Printre infectaţi este şi şeful secţiei, care e internat la Iaşi, la Spitalul de Boli Infecţioase.

UPDATE Direcţia de Sănătate publică susţine că, pe lângă şeful de secţie de la Spitalul din Paşcani, alţi şapte angajaţi de-ai unităţii sunt infectaţi cu Covid-19. Toţi au fost diagnosticaţi săptâmâna trecută, după ce câţiva dintre ei au făcut naveta Iaşi-Paşcani cu acelaşi microbuz. 

"În momentul de faţă internările în Secţia de Îngrijiri Paliative sunt sistate. De asemenea, continuă testarea în rândul personalului medical. Ancheta este în desfăşurare şi ulterior vom oferi alte date preliminare", au transmis reprezentanţii DSP. 
_______________________________________________

Zece pacienţi internaţi la Secţia de paliative a Spitalului din Paşcani au fost declaraţi pozitivi pentru noul tip de coronavirus. 

Potrivit reprezenţilor spitalului, cei zece vor fi transferaţi la Iaşi, la Spitalul de Boli Infecţioase şi la Spitalul CFR, în cursul după-amiezii de miercuri, 22 aprilie.

În paralel, o anchetă epidemiologică este în desfăşurare la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi. 

Rezultatele pozitive pentru cei zece pacienţi, toţi suferinzi de boli în fază terminală, au venit miercuri, 22 aprilie. Ei au fost testaţi marţi, 21 aprilie, alături de alţi 39 de pacienţi de la aceeaşi secţie, a căror rezultate sunt negative. 

Tot marţi au fost testate şi 36 de cadre medicale. Doar rezultatele a patru dintre ele au venit până la ora redactării acestei ştiri, fiind negative. Mâine, alte 20 de cadre medicale de la Spitalul din Paşcani vor fi testate. 

„Nu ştim deocamandă cine este pacientul zero. În prezent, este o ancheta epidemiologică derulată de Direcţia de Sănătate Publică. Şeful de secţie a fost primul diagnosticat, luni, şi este internat la Spitalul de Boli Infectioase din Iaşi. Pacienţii sunt asimptomatici, majoritatea sunt bolnavi de cancer, însă starea lor nu este diferită faţă de cea anterioară testării”, a declarat Aurelia Pădurariu, purtător de cuvânt al Spitalului din Paşcani.

Testările au fost realizate după ce chiar şeful Secţiei de Paliative a fost diagnosticaţi pozitiv. Doctorul a fost declarat pozitiv luni, el fiind internat în prezent, în stare bună, la Spitalul de Boli Infecţioase. 

Ştire în curs de actualizare.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite