Românii care au violat şi forţat la sex oral o copilă de 16 ani din Marea Britanie. Fata se despărţise de amici şi mergea la o întâlnire cu prietenul ei

Românii care au violat şi forţat la sex oral o copilă de 16 ani din Marea Britanie. Fata se despărţise de amici şi mergea la o întâlnire cu prietenul ei

Beniamin-Ovidiu Ban şi Cosmin Vinţan. Credit: Northants Police

Autorităţile judiciare din Marea Britanie cer transferul într-un penitenciar din România a doi bărbaţi din Hunedoara care au violat şi obligat la sex oral o adolescentă de 16 ani din Anglia. Curtea Coroanei Northampton i-a condamnat la 14 şi respectiv 16 ani de închisoare, însă acasă vor scăpa cu doar 12 ani de uşcărie.

Autorităţile judiciare române urmează să pronunţe o decizie definitivă cu privire la solicitarea omologilor britanici de  transferarea în vederea continuării executării pedepsei în România a celor doi violatori aflaţi acum încarceraţi într-un penitenciar din Regatul Unit.

Beniamin-Ovidiu Ban (acum în vârstă de 33 de ani), şi Cosmin Alexandru Vinţan (30 de ani) au fost judecaţi de Curtea Coroanei Northampton care acum doi ani a pronunţat în cazul lor pedepse ce cumulează 30 de ani de puşcărie.

Doar unul dintre indivizi, Beniamin-Ovidiu, a fost de acord pentru transferarea sa într-un penitenciar din  ţară. Celălalt, Cosmin Vinţan nu şi-a dat acordul, însă împotriva sa autorităţile emitente au emis ordinul de deportare. 

Faptele pentru care românii au ajuns în puşcărie s-au întâmplat în primăvara anului 2016, când cei doi au urmărit, ameninţat cu uciderea, supus la perversiuni sexuale şi violat o adolescentă minoră care abia se despărţise de amicii săi şi mergea la o întâlnire cu prietenul ei.

„În fapt s-a reţinut că la data de 24.04.2016 inculpatul, împreună cu B. B.O. condamnat în aceeaşi cauză, a urmărit şi condus pe minora L. M. în vârstă de 16 ani, pe o alee întunecoasă şi îngustă, unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi ameninţări cu moartea, a întreţinut raporturi sexuale normale şi acte sexuale orale cu persoana vătămată”, se arată în considerentele reţinute de Curtea de Apel Alba Iulia (www.rolii.ro) în decizia privind soluţionarea solicitării de transfer formulate anul acesta de autorităţile judiciare britanice.

Legislaţia românească îi scoate mai repede din închisoare

În vara acestui an, Curtea de Apel Alba Iulia a dispuns recunoaşterea hotărârii pronunţate în 2017 de Curtea Coroanei Northampton, care i-a condamnat pe Beniamin-Ovidiu Ban şi Cosmin Alexandru Vinţan la 14 şi respectiv 16 ani de închisoare, dar a adaptat pedepsele la legislaţia românească, ceva mai blândă decât cea britanică, stabilind în cazul fiecăruia aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, din care se va scădea durata arestării preventive şi durata deja executată în Marea Britanie.

Adaptarea condamnării a fost motivată de faptul că pedeapsa britanică „nu corespunde atât ca şi natură, cât şi ca şi durată cu pedeapsa ce ar fi putut fi aplicată persoanei condamnate ar fi fost judecată în România pentru această infracţiune”.

Ambii violatori aveau condamnări penale în România

Cosmin Alexandru Vinţan fusese condamnat de Judecătoriei Hunedoara la pedeapsa de 8 ani închisoare, durata pedepsei urmând a se împlini la data de 01.08.2016. Inculpatul a fost însă liberat condiţionat la data de 23.07.2013, rămânând un rest neexecutat de 1074 de zile. Instanţa britanică a motivat la momentul aplicării pedepsei de 16 ani închisoare diferenţa de tratament juridic faţă de celălalt inculpat, Beniamin-Ovidiu Ban (condamnat la 14 ani închisoare), prin faptul că a mai suferit o condamnare pentru viol în România. 

Instanţa britanică nu a luat însă în considerarea că şi Beniamin-Ovidiu Ban Beniamin era recidivist. 

Din cazierul acestuia rezultă că printr-o sentinţa penală de Judecătoria Caransebeş, definitivă la 04.06.2013, inculpatul fusese condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de 4 ani, astfel că infracţiunea comisă în străinătate apare ca fiind comisă în termenul de încercare. 

„Totuşi, problema revocării suspendării condiţionate nu poate fi soluţionată în cadrul procedurii de transfer şi executare în România a hotărârii pronunţate în străinătate, cât timp instanţa emitentă nu a avut în vedere recidiva postcondamnatorie la momentul aplicării pedepsei”, arată Curtea de Apel Alba Iulia (rolii.ro) în decizia pronunţată în vara acestuia an,  prin care a admis trasferul. 

Decizia instanţei române nu e însă definitivă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: