Primul Război Mondial, dincolo de orice închipuire: iadul din tranşee, foamea şi setea sfâşietoare şi gazele otrăvitoare
0Primul Război Mondial a avut urmări dezastruoase pentru zeci de milioane de oameni, iar în timpul lui s-au petrecut lucruri aproape inimaginabile.
Timp de patru ani, între 1914 şi 1918, lumea a fost zguduită de amploarea Primului Război Mondial, unul dintre conflictele armate care au cauzat cele mai multe victime din istoria omenirii, aproape 40.000.000 de morţi şi răniţi din rândul militarilor şi civililor. Iată câteva dintre lucrurile cu totul neobişnuite petrecute în timpul Primului Război Mondial:
Cât de cumplite erau zgomotele războiului
Artileria grea şi minele creau un zgomot înfiorător şi asurzitor, susţineau martorii vremii. În 1917, bombardamentele liniilor germane de la Ypres, Belgia, puteau fi auzite din Londra, aflată la 220 de kilometri depărtare. Exploziile obuzelor creau şocuri imense combatanţilor, chiar şi atunci când nu îi răneau. „În timpul bombardamentelor, zgomotele erau suficient de puternice pentru a sparge timpanele soldaţilor şi duceau destul de frecvent la pierderea totală a auzului, în special în rândul artileriştilor. Sunetul unui obuz care explodează în apropiere este asurzitor, cu atât mai mult al câtorva mii”, informa Leo van Bergen, autor al volumului „Suferinţă, moarte şi medicină militară pe frontul de vest 1914 – 1918”. Milioane de soldaţi au suferit „şocuri de obuz”, tulburări de stres posttraumatic, cauzate de ororile din tranşee. Insomniile, diaria incontrolabilă şi tulburările nervoase erau simptomele cele mai des întâlnite, iar mulţi dintre foştii combatanţi au avut de suferit pentru tot restul vieţii.
Marile chinuri persistente ale războiului: foamea şi setea
Foamea şi seta continuă erau cele mai mari chinuri pe care soldaţii le îndurau în tranşee în timpul marilor bătălii. „Dacă setea era un calvar în perioadele uscate, în timpul inundaţiilor a fost, într-adevăr, iadul. Soldaţii sufereau o sete nemaipomenită cauzată în parte de biscuiţii uscaţi cu care se hrăneau, în timp ce apa poluată de cadavre era pretutindeni în jurul lor. Potrivit unor estimări, în primăvara anului 1915, în ţinutul inundat al Yserului, zeci de mii de cadavre erau împrăştiate pe mlaştini şi în celelalte zone de nepătruns. Oamenii se târau din tranşee şi îşi riscau viaţa pentru a-şi umple sticlele cu apă din iazurile acoperite de vegetaţie şi din băltoace, deşi ştiau că apa era poluată fie de la gaze de război, fie de la cadavrele în descompunere”, relata Leo van Bergen.
Gazele extrem de otrăvitoare
Artileria a fost responsabilă pentru cele mai multe victime însă gazele mortale au avut un efect devastator. Aproximativ 30 de tipuri diferite de gaze otrăvitoare au fost utilizate în timpul Războiului Mondial, cel mai larg răspândit dintre ele fiind gazul de muştar – un agent chimic care provoca dureri groaznice, iar victimele sale mureau după 4 – 5 săptămâni de chinuri de la contactul cu acesta sa. Pentru a se apăra de efectul gazelor mortale, soldaţilor li s-a spus să îşi acopere feţele în caz de urgenţă cu cârpe îmbibate cu urină. Până în 1918, măştile de gaz cu respiratoare cu filtru asigurau de obicei o protecţie eficientă, împotriva substanţelor chimice. Potrivit unor statistici, în timpul războiului mondial, germanii au eliberat aproximativ 68.000 de tone de gaze de război, iar britanicii şi francezii au folosit 51.000 de tone. În total, circa 1.200.000 de soldaţi au suferit din cauza folosirii armelor chimice, iar aproape 100.000 dintre aceştia au murit. La sfârşitul războiului, multe ţări au semnat tratate priin care s-au angajat să interzică folosirea armelor chimice.
Peste 40.000 de kilometri de tranşee
Reţelele de tranşee din Primul Război Mondial se întindeau pe aproximativ 40.200 de kilometri, cele mai întinse fiind de la Canalul Mânecii până în Elveţia, o zonă cunoscută sub numele de Frontul de Vest. Tranşeele erau şanţuri lungi, înguste, săpate în pământul în care locuiau soldaţii. Raidurile în tranşee erau considerate adevărate acţiuni sinucigaşe, pentru că soldaţii aveau cele mai mari şanse să nu se mai întoarcă la loc sigur. Câmpul deschis dintre două reţele de tranşee opuse devenea „No man’s land”, tărâmul nimănui, deoarece niciun soldat nu voia să străbată distanţa de teama atacului. În tranşee, mizeria, şobolanii noroiul şi îngheţul aduceau boli grave, iar atacurile cu gaz produceau nenumărate victime. Zgomotele asurzitoare făceau ca orele de odihnă să fie extrem de limitate, iar mâncarea primită era neîndestulătoare. Soldaţii din tranşee primeau însă adesea cantităţi mari de alcool (rom).
Cât de utili erau câinii
În timpul Primului Război Mondial, câinii erau folosiţi adesea ca mesageri între liniile frontului. Documentele pe care le transportau erau ataşate în capsule prinse de corpul lor. Alteori erau folosiţi la transportul proviziilor şi medicamentelor către soldaţi sau pentru alertarea acestora, dar şi pentru desfăşurarea firelor de telegraf. Terierii erau antrenaţi pentru prinderea şobolanilor care mişunau în tranşee şi care adesea serveau ca hrană pentru soldaţi. Alţi câini se dovedeau extrem de utili în găsirea răniţilor. Pentru ei au fost confecţionate măşti speciale de gaze. Aproape un milion de câini au fost ucişi în anii Primului Război Mondial. Porumbeii şi caii s-au dovedit, de asemenea, extrem de utili batalioanelor de pe front.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
