Garda de mediu a amendat cu 15.000 de lei Primăria Hunedoara pentru resturile vegetale aruncate la marginea oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii de mediu au amendat cu 15.000 de lei Primăria Hunedoara pentru abandonarea deşeurilor vegetale la marginea municipiului.

Primăria Hunedoara şi societatea care se ocupă de colectarea deşeurilor stradale şi vegetale din municipiu au fost amendate cu 15.000 de lei, în urma unui control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara. Firma de salubritate a fost reclamată pentru depozitarea ilegală a deşeurilor, la marginea Hunedoarei. O postare a unor localnici, pe Facebook, a dus la sesizarea Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu.

„Echipa a constatat faptul că aspectele semnalate se confirmă, în sensul că operatorul de salubritate desemnat pentru colectarea deşeurilor stradale şi a deşeurilor vegetale a abandonat aceste deşeuri pe un amplasament neautorizat. Totodată, s-a constatat că pe acest amplasament se aflau şi deşeuri municipale amestecate, dar deşeurile vegetale reprezentau cca 80% din întreaga cantitate existentă. Pentru neconformităţile constatate, Comisariatul Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu a aplicat sancţiuni atât UAT Municipiul Hunedoara cât şi operatorului de salubritate, respectiv: amendă contravenţională, în valoare de 15.000 de lei, conform Legii nr. 211/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pentru UAT Municipiul Hunedoara şi avertisment, conform OUG nr. 195/2005, cu modificările şi completările ulterioare, operatorului de salubritate”, a informat Garda Naţională de Mediu.

Comisarii Gărzii de Mediu au dispus mai multe măsuri pentru remedierea neregulilor: eliminarea depozitelor necontrolate de deşeuri identificate în timpul controlului; identificarea spaţiilor pentru depozitarea deşeurilor din construcţii şi demolări, a spaţiilor pentru depozitarea deşeurilor vegetale precum şi stabilirea acestora prin Hotărâre de Consiliu Local; intensificarea acţiunilor de patrulare şi aplicarea măsurilor, conform legii, în cazul în care vor fi identificate persoane fizice/juridice care abandonează deşeuri în locuri nepermise.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Paradisul animalelor sălbatice în Parcul Naţional Retezat. Ce au surprins camerele video de monitorizare

VIDEO Povestea tristă a taberei şcolare de la Brădăţel. A fost locul vacanţelor de basm din Retezat pentru mii de copii 

VIDEO Vânătoarea regală în Retezat care a făcut istorie. Ce monument i-au ridicat românii prinţului Rudolf şi cum şi-au protejat animalele de armele nobililor

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite