Suma uriaşă cheltuită pentru gestiunea integrată a cursurilor de apă din România. Proiectul Watman, finalizat

Suma uriaşă cheltuită pentru gestiunea integrată a cursurilor de apă din România. Proiectul Watman, finalizat

Noul sistem va ajuta la prevenirea catastrofelor produse de inundaţii FOTO Arhivă Adevărul

Cea mai mare parte a sumei alocate pentru sistemul informaţional pentru managementul integrat al apelor provine din fonduri europene, iar implementarea proiectului a durat şase ani. Inaugurarea oficială, pe 30 mai 2020.

Ştiri pe aceeaşi temă

Administraţia Naţională „Apele Române” a anunţat  finalizarea părţii tehnice a celui mai important proiect de gestiune integrată a cursurilor de apă implementat vreodată în ţara noastră. 

Denumit „Watman - Sistem Informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor”, acesta este cel mai mare proiect de management şi de întărire a capacităţii instituţionale din România, în acest domeniu, şi a fost implementat pe durata a două perioade de programare, cu finanţare din POS Mediu 2007-2013 faza I si din POIM 2014-2020 faza II.

Practic, proiectul a început în data de 4 iulie 2014 şi se va finaliza în data de 30 mai 2020, conform contractului de finanţare. Lucrările de construcţii-montaj au fost finalizate, urmând ca, în următoarea perioadă, să fie testată funcţionalitatea sistemului informaţional.

„Proiectul Watman contribuie la modernizarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, prin dezvoltarea unui management integrat al inundaţiilor, în zonele cele mai vulnerabile din cele 11 bazine hidrografice: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş - Vedea, Buzău - Ialomiţa, Siret, Prut - Bârlad, Dobrogea - Litoral. Astfel vor beneficia de protecţie aproximativ 1,5 milioane de locuitori din cele mai vulnerabile zone ale României, iar riscul de producere a inundaţiilor va fi diminuat cu 7% la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România”, a precizat Apele Române.

Valoarea totală a proiectului este echivalentul a aproximativ 74,5 milioane de euro. Cele două părţi ale lui însumează 341,8 milioane de lei, din care susţinerea de la Uniunea Europeană este echivalentul în euro al 224,3 milioane de lei.

Scopul proiectului este acela de creştere a gradului de siguranţă a infrastructurii de gospodărire a apelor din România, dar şi capacitatea Administraţiei Naţionale „Apele Române” de a gestiona şi de a reacţiona, în timp real, în privinţa situaţiilor generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră.

Investiţiile realizate în cadrul Fazei II POIM a proiectului „Watman-Sistem Informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor – Etapa I” includ: 14 staţii pentru măsurarea precipitaţiilor solide şi lichide; 9 staţii hidrometrice pe afluenţi; 12 staţii de măsurare a nivelului de descărcare în cazul devierilor cursurilor de apă: 21 de echipamente de măsurare a captărilor importante (pentru un coeficient de captare mai mare de 0,2).

De asemenea, s-au realizat 17 baraje categoria A şi B, precum şi 3 baraje categoria C,  monitorizate pentru parametrii de siguranţă structurali în sistem automatizat, precum şi 15 staţii automate cu senzori pentru monitorizarea calităţii apei, menite a asigura informaţii esenţiale pentru o intervenţie rapidă, în vederea reducerii poluărilor accidentale.

Prin acest proiect, debitele cursurilor de apă şi starea construcţiilor hidrotehnice sunt monitorizate în timp real, 24 de ore din 24, iar datele sunt gestionate integrat. Unul dintre scopurile foarte importante este reducerea riscurilor cauzate de inundaţii cu efect asupra a 1.500.000 de locuitori din cele mai vulnerabile zone ale României. De asemenea, monitorizarea poluării este integrată, iar capacitatea de intervenţie operativă în caz de dezastre s-a îmbunătăţit considerabil.

Deloc lipsită de importanţă este şi creşterea capacităţii de prelucrare a informaţiilor şi eficientizarea procesului de decizie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările