Povestea rucsacului. Cine l-a inventat şi cum a evoluat nelipsitul accesoriu de-a lungul istoriei

Povestea rucsacului. Cine l-a inventat şi cum a evoluat nelipsitul accesoriu de-a lungul istoriei

Deşi rucsacul de şcoală e cel mai folosit, cel de drumeţie este cel mai cunoscut FOTO Arhiva Adevărul

Deşi originile rucsacului se pierd în negura timpului (primele modele, e drept, primitive, apărând acum multe mii de ani), varianta folosită în zilele nostre este rezultatul minţii iscoditoare a americanului Dick Kelty, care l-a pantentat în 1951.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fără îndoială, nu există român care să nu aibă măcar un rucsac prin casă. Fie că vorbim despre un rucsac performant, pentru expediţii montane, sau de o variantă de mai mici dimensiuni, pentru mers la şcoală, ori la plimbare prin oraş, amintitul dispozitiv de cărat lucruri este nelipsit şi foarte popular.

A fost adaptat în ultimele decenii pentru a transporta bebeluşi, pentru a fi folosit de astronauţi la ieşirile în spaţiu sau pentru aproape orice fel de activitate umană, fiind unul dintre lucrurile de căpătâi ale civilizaţiei umane, în ciuda faptului că, în esenţă, pare un obiect modest.

Străbunicul rucsacului s-a născut cam odată cu traista

După câte spun istoricii, prototipul de la care a pornit rucsacul modern a apărut în perioda marilor migraţii umane, din dorinţa oamenilor de a-şi transporta lucrurile mărunte simplu şi în siguranţă.

„Iniţial, lucrurile mai mărunte era puse într-un sac cusut din piei de animale care era legat la gură şi purtat pe umăr. La un moment dat, un om genial a descoperit că dacă leagă o sfoară sau o curea din piele de la gura sacului la unul dintre colţurile din partea jos, povara poate fi purtată mai lesne, atârnată de umăr, astfel încât ambele mâini îi erau libere. De aici şi până la breteaua dublă, de la gură la ambele colţuri, n-a mai fost decât un pas”, explică evoluţia profesorul de istorie Iulian Toma.

Pasul următor: raniţa soldatului

Evident, oamenii care aveau nevoie cel mai mult de ambele mâini libere erau vânătorii şi soldaţii, care foloseau suliţe, săbii sau arcuri cu săgeţi, iar un sac cu diverse lucrui i-ar fi stânjenit în acţiunea.

„Există dovezi clare că raniţa soldăţească era folosită încă de acum peste 3.000 de ani. Era o obişnuinţă la romani, la greci, la numeroase civilizaţii antice, este drept la concurenţă cu arhaica traistă cu baieră. Uite că traista n-a murit nici în zilele noastre, dar a cam pierdut bătălia cu rucsacul”, spune profesorul Toma.

Raniţă soldăţească din secolul XX FOTO Costel Crângan

Ulterior, raniţa a suferit modificări minore (s-a trecut de la piele la materiale mai uşoare şi mai ieftine), fiind folosită de soldaţi de-a lungul marilor conflagraţii mondiale, dar existând şi în prezent în dotarea armatelor lumii. E ceva mai sofisticată, cu buzunare, texturi antitranspiraţie, GPS şi alte chestii, dar este în proporţie de 99% acelaşi dispozitiv de acum 2.000 de ani.

Rucsacul de munte are doar 67 de ani

Oricât ar părea de ciudat, rucsacul de munte modern - cu mai multe compartimente, cu buzunare, cu sistem de prindere la şold (eventual şi la piept) şi cu cadru metalic - a fost inventat şi pantetat de-abia în 1951, de către un american pe nume Dick Kelty. Deloc întâmplător, micul atelier al acestuia, care în primul an a vândut doar vreo zece bucăţi din invenţie (şi acelea unor prieteni de familie), este acum o afacere de miliarde de dolari.

Una dintre ultimele găselniţe în domeniu: rucsacul cu airbag. FOTO Arhiva Adevărul

Vechile rucsacuri erau foarte înalte şi groase, de obicei cu ramă exerioară, cu mai multe buzunare pentru a putea pune diferite lucruri. Ulterior, ele au evoluat accelerat, fiind folosite materiale tot mai uşoare şi mai rezistente, iar designul a devenit tot mai plăcut ochiului.

Vă mai recomandăm şi:

Cele mai periculoase animale care trăiesc pe teritoriul României. Cine domină disputa dintre veninoşi şi carnivori 

Cum arată şi cât de periculoasă este vipera de stepă. Specia a fost descoperită în 1993 şi trăieşte doar în România 

Cele mai toxice plante care cresc în România. În cazul unora, sunt suficiente doar câteva grame pentru a ucide un om 

citeste totul despre: