„Poveste persană” revine sâmbătă seară la Teatrul Naţional „Nae Leonard”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din spectacolul Poveste persană FOTO Teatrul Leonard
Imagine din spectacolul Poveste persană FOTO Teatrul Leonard

Spectacolul de balet începe la ora 18,00 şi beneficiază de o distribuţie foarte interesantă. Muzica din spectacol este de fapt cu celebrul poem simfonic „Şeherezada” de Nikolai Rimski-Korsakov, considerată o capodoperă a muzicii universale.

Spectacolul de balet „Poveste persană” va putea fi vizionat sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 18,00, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” Galaţi. Acest spectacol încununează eforturile balerinilor gălăţeni, reunind atât interpreţii experimentaţi ai Teatrului nostru cât şi tinerii aspiranţi ce abia deprind tainele dansului, aflaţi încă pe băncile şcolii, într-o producţie mult aşteptată de public.

Coregrafia îmbină elemente ale tehnicii clasice şi plastica orientală a corpului şi braţelor, conferind imagine şi mişcare muzicii capodoperei orientale romantice a şcolii naţionale ruse, celebrul poem simfonic Şeherezada de Nikolai Rimski-Korsakov.

Tema abordată este cea orientală, a basmelor din 1001 de nopţi, construind un libret inspirat din cel original de Alexandre Benois şi coregraful Michel Fokine, adaptat scenei şi trupei gălăţene, folosind în Prolog, Song of India din opera Sadko de Rimski-Korsakov, în actul I Turkish Fragments op. 62 şi Procession of the Sardar din Caucasian Sketches op.10 de Mikhail Ippolitov- Ivanov, iar în actul al II-lea celebra suită simfonică Sherezada op. 35 de Nikolai Rimski-Korsakov.

În varianta semnată de Gabriela Gegea, alături de balerinii Teatrului, întâlnim şi elevii secţiei de coregrafie din cadrul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”, clasa profesorului îndrumător Ofelia Andrei.

Regia spectacolului este semnată de către Gabriela Gegea, în colaborare cu Adrian Mărginean, în vreme ce scenografia şi întreaga coregrafie îi aparţine doamnei Gabriela Gegea.

Din distribuţie vor face parte balerinii: Irina Marola (Zuneida), Ionuţ Ţurlea (Faruz), Florentina Ştefan (Farizana), Paul Nedelcuţă (Sultanul Shahryar), Ecaterina Radu (Eunucul), Rodica Dorojan şi Alina Donţu (Sclavele), Viorel Huru (Vizirul), alături de restul ansamblului de balet al Teatrului, în colaborare cu elevii claselor de coregrafie ai Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” Galaţi, sub îndrumarea profesorului pregătitor Ofelia Andrei.

Balerina şi coregrafa Gabriela Gegea se identifică, din anul 1979  cu activitatea ansamblului de balet al Teatrului gălăţean. Din 1970 până în 1979 a  urmat cursurile Liceului de Coregrafie din Cluj- Napoca iar între anii 1974-1980, cursurile de specializare de la Palluca Shulle, din Dresda. După o carieră de prim-balerină pe scena Teatrului nostru, unde a interpretat rolurile solistice din spectacolele de balet, operă şi operetă, din anul 1990 a devenit asistent coregraf şi din 2014, maestru de balet.

În calitate de coregraf a semnat spectacole de operă, operetă, de revistă şi pentru copii, dar şi balete precum Zâna păpuşilor, Petrică şi Lupu, Poveste persană. În cei 40 de ani de carieră artistică, Gabiela Gegea a colaborat cu toţi coregrafii colaboratori ai teatrului, implicându-se cu devotament şi dăruire în dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a corpului de balet al Teatrului.

Balerina Irina Marola este absolventă a secţiei de coregrafie din cadrul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”,  promoţia 2003 şi licenţiată a Universităţii Dunărea de Jos, Facultatea de Geografie - Turism. În perioada 2003-2009 a fost angajată pe funcţia de balerină la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, unde a revenit apoi din anul 2014 până în prezent.

Între anii 2011 şi 2014 a fost asistent profesor de balet în cadrul şcolii Long Island Ballet Academy & Dance, Sea Cliff, New Yotk, alături de Irina Lebedeva. Pentru îmbunătăţirea tehnicii de dans a participat la numeroase cursuri şi clase de balet organizate de Studioul de Dans Dany Holdstein, Long Island, New York, sub îndrumarea maestrului rus Andrei Kisselev. Repertoriul său cuprinde roluri solistice şi de ansamblu din toate spectacolele teatrului.

Balerinul Ionuţ Ţurlea a urmat cursurile Liceului „Hariclea Darclée” din Brăila şi apoi ale Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, secţia Coregrafie, promoţia 2006. După absolvire, a fost colaborator permanent al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa.

Revenind la Galaţi, Ionuţ Ţurlea va fi angajat în diferite perioade atât în cadrul baletului Teatrului Muzical, cât şi ca dansator la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Din anul 2018 este angajat permanent al Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”, unde susţine roluri solistice şi de ansamblu din toate spectacolele teatrului.

Balerina Florentina Ştefan are o bogată activitate artistică atât în calitate de solist balet, cât şi ca îndrumător şi profesor al tinerelor talente. După absolvirea cursurilor de coregrafie din cadrul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”, Florentina Ştefan a fost angajată la Liricul gălăţean din anul 1999, fiind remarcată pentru calităţile sale scenice şi distribuită în rolurile solistice din toate spectacolele instituţiei. Pe parcursul carierei a colaborat cu Televiziunea Română şi cu televiziunea Naţional TV, a semnat coregrafia spectacolului O familie trăsnită şi a colaborat în calitate de asistent coregrafie cu o serie de creatori de renume din domeniu.

Este licenţiată a Facultăţii de comunicare şi relaţii publice din cadrul Universităţii Danubius. În activitatea pedagogică pe care o desfăşoară are rezultate remarcabile, în iulie 2019 participând alături de copiii cursanţi ai şcolii de balet pe care o conduce la workshopul de balet din San Francesco di Paola, din Italia.

Balerinul Paul Nedelcuţă, în egală măsură, balerin şi actor, este absolvent al  Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, promoţia 2018  şi în prezent masterand în arta coregrafică, al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. După o perioadă în care a activat ca dansator profesionist şi instructor în diferite cluburi de dans din Constanţa, Paul Nedelcuţă a fost angajat ca balerin la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, din anul 2012.

Pasionat de toate manifestările artei teatrale, a dovedit spirit organizatoric în calitate de conducător al unor  proiecte teatrale studenţeşti precum şi cu ocazia participării la numeroase workshopuri susţinute de personalităţi ale lumii teatrale contemporane. În calitate de balerin susţine atât roluri solistice cât şi cele de ansamblu din toate spectacolele teatrului nostru, acumulând în timp o vastă experienţă scenică.

Preţul biletului întreg la spectacolul Poveste persană este de 32,4 lei, iar preţul redus pentru elevi, studenţi şi pensionari este de 21,6 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online aici.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute accesând numărul de telefon 0236.465.599 (casieria Teatrului) în intervalul orar afişat pe site-ul instituţiei sau pe pagina de Facebook a acesteia.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite