Peter Pan, premiul special al juriului, la Festivalul Imaginarium din Ploieşti pentru concepţia şi construcţia păpuşilor

Peter Pan, premiul
special al juriului, la Festivalul Imaginarium din Ploieşti pentru concepţia şi construcţia păpuşilor

Scenă din spectacolul ”Peter Pan” Foto: Teatrul Gulliver

Teatrul de Păpuşi „Gulliver” a participat, săptămâna trecută, la cea de-a II-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii şi Tineret „Imaginarium” din Ploieşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Festivalul a avut un caracter competiţional, iar juriul de specialitate, format din regizorul Toma Hogea, preşedinte, criticul de teatru, Raluca Tulbure, şi scenografa Eugenia Tărăşescu-Jianu /scenograful Mihai Androne a evaluat prestaţia artistică a fiecărei trupe participante.

Spectacolul „Peter Pan”, cu care Teatrul Gulliver s-a înscris în concurs, a fost recompensat cu Premiul special al juriului, pentru concepţia şi construcţia păpuşilor, realizate de către Mihai Radu, completate inspirat de scenografia lui Çilem Türköz.

Această producţie teatrală, regizată, cu sensibilitate, de Ioan Brancu, spune povestea familiei Darling, o familie englezească obişnuită din Londra, unde îşi fac apariţia o zână foarte mică, împreună cu Peter Pan, un băiat care îşi caută umbra pe care a pierdut-o.

Cum poate cineva să-şi piardă umbra? Ei bine, acolo unde trăieşte Peter Pan, pe Insula Niciodată, lucrurile astea se întâmplă. Acolo te poţi sătura de mîncare doar făcându-te că mănânci, acolo poţi deveni doctor doar prefăcându-te că eşti doctor şi, dacă te dor picioarele, poţi zbura în loc să mergi.

Un singur lucru nu te poţi preface că-l ai: o mamă. Pe Insula Niciodată ajung copiii care cad din cărucior şi timp de o săptămână nu-i caută nimeni. Peter Pan e căpitanul copiilor pierduţi şi uitaţi. Din fericire pentru ei, Wendy, fetiţa familiei Darling, acceptă să fie mama acestor copii. Foarte curând, Wendy descoperă că a fi mamă nu e o joacă de copii, aşa cum părea, deoarece copiii ascund şi secrete.

Pentru transpunerea scenică a poveştii, a fost mobilizată întreaga echipă artistică a teatrului, din distribuţia spectacolului făcând parte actorii Adina Ariton, Ramona Păuc, Gina Geru, Elena Marin, Nicole Lungu, Valeria Taban, Nicoleta Miru, Eduard Şişu, Aurelian Iorga, Andrei Dombrovschi, Marian Sterian, Ion Tudorache, Andrei Ciugulea, Ionuţ Negrişanu, Andrei Ciugulea.

„Peter Pan” a avut premiera în luna septembrie a anului trecut şi, încă de la primele reprezentaţii, s-a bucurat de reacţii pozitve din partea spectatorilor de toate vârstele, dar şi a profesioniştilor din domeniul artei animaţiei. Echipa spectacolului a primit Premiul de excelenţă, la Festivalul Internaţional de Animaţie "Gulliver" Galaţi, ed. a XXVII-a, iar compozitorul Cári Tibor, cel care semnează muzica spectacolului, a fost recent premiat pentru partitura muzicală, la Festivalul Internaţional de Animaţie "Gulliver" Galaţi.

Spectacolul nu se va mai juca pe scena de la Gulliver, până la finalul stagiunii, aşa că, cei care doresc să-l (re)vadă, vor trebui să aştepte până în toamnă. Acesta este deja invitat să participe la alte două festivaluri de gen din Arad şi Timişoara, în luna octombrie.

Pentru a fi la curent cu ultimele reprezentaţii ale teatrului, programate pentru luna iunie, spectatorii sunt invitaţi să acceseze site-ul teatrului, www.teatrul-gulliver.ro şi pagina de facebook www.facebook.com/TeatrulGulliver. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: