Oraşul Galaţi a ajuns dator vândut: credite de 250 de milioane de lei şi datorii restante de 40 de milioane

Oraşul Galaţi a ajuns dator vândut: credite de 250 de milioane de lei şi datorii restante de 40 de milioane

Infrastructura crapă (la propriu), oraşul trăieşte pe datorie FOTO Costel Crângan

Gradul de îndatorare la bănci al municipiului Galaţi a trecut deja de 20% (suma este raportată la volumul veniturilor prognozate), iar în cazul unor datorii al căror termen de plată a fost depăşit primăria a fost dată deja în judecată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu o industrie care se micşorează pe zi ce trece, cu populaţie tot mai puţină şi mai îmbătrânită şi cu o infrastructură publică aproape ruinată, oraşul Galaţi a ajuns să funcţioneze pe datorie.

În acest moment, creditele bancare făcute de municipalitate depăşesc 250 de milioane de lei (circa 53 de milioane de euro). Mai exact oraşul are de rambursat cinci credite, trei la bănci naţionale, unul la Trezorerie şi unul la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), iar perspectivele nu sunt tocmai optimiste, căci perioada de graţie a expirat sau urmează să expire în cazul a cel puţin trei dintre acestea, deci trebuie începute plăţile.

Gradul de îndatorare la bănci în cazul Primăriei Galaţi este de 20%, după cum a confirmat, pentru consilierii locali, Lavinia Budău, şefa Serviciului Financiar Contabil.

Marea problemă a administraţiei oraşului nu este însă returnarea creditelor bancare, ci faptul că odată cu majorarea explozivă a lefurilor din sectorul bugetar bugetul de investiţii al Galaţiului tinde către zero, punând sub semnul întrebării raţiunea pentru care există uriaşul aparat birocratic ce a ajuns să toace pe salarii aproape tot ceea ce încasează de la contribuabili. 

În acelaşi timp, lăsată de izbelişte din cauza lipsei fondurilor, infrastructura publică (transport, apă, canalizare samd) dă tot mai multe semne de slăbiciune, iar perspective că se vor găsi bani pentru refacerea ei în timp util nu prea sunt.

Mai mult decât atât, municipalitatea are şi datorii restante (al căror termen de plată a fost deja depăşit) ce însumează peste 40 de milioane de lei (în jurul a 8,3 milioane de euro) şi a fost deja dată în judecată pentru o parte dintre acestea, deci riscă executarea silită, ba chiar insolvenţa.

Conform consilierului local liberal Onuţ Atanasiu, cele mai mari probleme financiare le ridică primăriei chiar  instituţiilor din subordine, cum este cazul Transurb, faţă de care oraşul are datorii de peste 23 de milioane de lei. Datoriile provin din facilităţile de transport (gratuităţi, abonamente la preţ redus) decise de Consiliul Local, dar pe care primăria nu le-a compensat, aşa cum prevede legea.

De altfel, compania de transport (aflată aproape de insolvenţă din cauza primăriei rău-platnice) a apelat deja la instanţă pentru 17 milioane de lei, restul de 6 milioane fiind restanţe din lunile noiembrie şi decembrie 2018, care se vor adăuga probabil la lista prezentată judecătorilor de la Tribunalul Galaţi.

O altă categorie creditori este reprezentată de firmele care au făcut modernizări ale instalaţiilor termice în şcoli sau alte instituţii şi care nu şi-au primit nici până acum banii. Un exemplu este cel al Liceului de Marină, în care s-au montat 35 de centrale murale, dar plata lucrărilor încă nu s-a efectuat. „Este un cerc vicios, căci firmele nu şi-au mai putut plăti angajaţii, care au plecat. Economia locală, şi aşa şubredă, este afectată”, a spus consilierul local.

Există datorii importante şi către cetăţenii Galaţiului. Spre exemplu, ajutorul de 3.000 de lei (pentru centrale termice, având în vedere că iarna aceasta sistemul public de termoficare n-a mai fost pornit) încă nu s-a acordat tuturor solicitanţilor. Există dosare depuse în luna august pentru care nu încă nu s-au plătit banii, deci oamenii stau în frig.

Ajunsă la fundul sacului, municipalitatea gălăţeană încearcă să compenseze sărăcia bugetului de investiţii cu ajutorul fondurilor europene. Deocamdată au fost obţinute sume semnificative pentru renovarea şi reabilitarea termică a unor clădiri publice (şcoli şi spitale), însă soluţiile pentru finanţarea refacerii infrastructurii publice nu prea există. Cum nu există bani nici pentru cele mai multe dintre proiectele de dezvoltare puse pe tapet.

Una dintre cele mai grave probleme de la Galaţi este legată de reţeaua de apă potabilă, unde s-a ajuns ca în cazul a 50% dintre conducte să fie depăşită durata normată de funcţionare. Avariile sunt tot mai dese şi duc la alunecări de teren subterane ce pun în pericol clădirile oraşului. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: