„Femeia fatală“: Natalia Negru a stat la originea morţii a doi importanţi scriitori români

„Femeia fatală“: Natalia Negru a stat la originea morţii a doi importanţi scriitori români

Natalia, alături de fiica ei Corina. Foto: Adevărul.

Una dintre cele mai importante scriitoare dată de Galaţi - Natalia Negru - reprezintă şi astăzi subiect de dezbateri literare. De curând, la împlinirea a 51 de ani de la moartea ei, oamenii de cultură din Tecuci au discutat din nou despre triunghiul fatal Ştefan Octavian Iosif, Natalia Negru şi Dimitrie Anghel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Natalia Negru  s-a născut în 1882 în comuna gălăţeană Buciumeni. A urmat cursurile şcolii primare la Galaţi, unde tatăl său era institutor, pe cele liceale la Şcoala Centrală din Bucureşti, iar în 1901, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti pe care a absolvit-o în 1907.

În timpul studenţiei, fiind cititoare la Biblioteca Fundaţiei Universitare, îl cunoaşte pe Ştefan Octavian Iosif, care era, pe atunci, custode al Bibliotecii. Natalia Negru prezentase, cu succes, la seminarul profesorului de estetică Mihai Dragomirescu, o lucrare despre Doina lui Iosif. Natalia povesteşte: „„Când a auzit Steo ce succes a avut Doina lui la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie... A căutat să mă cunoască, mi-a mulţumit şi mi-a cerut nişte poezii, pe care i le-am dat, iar el a ales dintre ele una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul”. 

Este debutul ei de poetă, bine apreciat. Şt. O. Iosif îi relatează lui Zaharia Bârsan, într-o scrisoare, fericit, dragostea lui pentru Natalia Negru, cu care se considera ca şi logodit. Se logodesc, romantic, cu inele din două fire de iarbă, la 1 mai 1903. Tatăl Nataliei, Avram Negru, i-a construit acesteia o casă la Tecucel, pe care i-a dat o ca zestre, împreună cu o vie de vreo trei hectare. Natalia se ocupa personal de îngrijirea viei. Întregul sezon al muncilor specifice viei, stătea la Tecucel. Steo admiră dragostea pasionată de neam, duioşia ei adâncă când povesteşte despre frumuseţile locurilor natale. La 2 mai 1904 cei doi îndrăgostiţi se logodesc oficial, „„schimbă inelele” cum spune Iosif. În iulie 1904 Natalia Negru se căsătoreşte cu Şt. O. Iosif. Căsătoria civilă are loc la Galaţi, la 25 iulie. Căsătoria religioasă şi petrecerea de nuntă au loc în acelaşi an, la Tecucel, la 29 iulie. Slujba religioasă este săvârşită de bunicul matern al miresei, părintele Toma Dimitrescu. Dintre participanţii la nuntă, Nicolae Iorga şi Mihail Sadoveanu au publicat relatări. Dintre prieteni au mai participat: Artur Gorovei, Constantin Sandu-Aldea, Ion Scurtu, I. A. Bassarabescu, Victor Ion Popa, pictorul Kimon Loghi. Nicolae Iorga a dăruit tinerilor soţi, ca dar de nuntă, revista Sămănătorul. Nunta a durat trei zile, o zi fiind rezervată vizitării mânăstirilor şi unei petreceri pe malul Siretului. În 20 august 1905 se naşte Corina, fiica Nataliei şi a lui St. O. Iosif. În Viaţa românescă, nr. 8 din august 1908, apar Sonetele rusticane, scrise probabil de Iosif, descriind viaţa de la gospodăria Nataliei Negru din Tecucel. 

În anul 1908 Dimitrie Anghel şi Iosif publică comedia Cometa. Poetul Column, aşezat, duios, o pierde pe Roro, aşa cum Iosif o va pierde pe Natalia. Tity Roznov, cometa, tânăr spiritual şi plin de vervă, îndrăgostit fără patetism, dar insistent şi cuceritor, fiu de moşier, bogat în fantezie dar şi în bunuri materiale, e un alte ego al lui Dimitrie Anghel. Iosif şi-a scris cu propria mână sentinţa într-un proces sentimental, desigur fără să-şi dea seama. În anul 1909, apare volumul de cântece al Nataliei Negru intitulat „O primăvară, cuprinzând versuri apreciate de critică drept „idilice şi confesive”. Natalia Negru "luminase unele şezători ale Academiei Bârlădene, ţinute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori sate din apropiere, ca Iveştii, Corodul şi Berheciul". 

Colaborează la revistele „„Viaţa Românească”, „„Minerva", „„Cumpăna", „„Flacăra", „„Cronica" cu articole, poezii şi pagini de proză. La 2 septembrie 1909 este înfiinţat㠄„Societatea Scriitorilor Români". Natalia şi St. O. Iosif fac parte dintre iniţiatori şi sunt membri fondatori, împreună cu Nicolae Iorga, Dimitrie Anghel şi alţii. În anul 1913, este aleasă în comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Români. În vara lui 1910 St. O. Iosif şi Natalia Negru se înstrăinează. Ultima colaborare a lui Iosif cu Anghel este traducerea fabulei Leul şi musca de La Fontaine. Prin lunile aprilie-mai 1910 s-a produs ruptura definitivă dintre Iosif şi Anghel.

Natalia începe acţiunea de divorţ faţă de Iosif la 11 noiembrie 1910, la Tribunalul Ilfov. Sentinţa este dată la 21 iunie 1911. Divorţul este pronunţat în favoarea soţiei reclamante, deoarece două scrisori ale lui Iosif, datate 15 octombrie şi 15 noiembrie 1910, demonstrau părăsirea de către el a căminului conjugal, ceea ce era „o insultă destul de gravă pentru reclamantă". Natalia călătoreşte la Paris, în decembrie 1910, împreună cu Corina. Se pare că motivul declarat al călătoriei era pentru a-şi îngriji sănătatea. Scrie despre o eventuală internare în sanatoriu. La 31 decembrie îi scrie lui Steo că ar dori să vină şi el la Paris, şi să aibă, împreună o lună de fericire. Divorţul nu se pronunţase, şi este evident că Natalia ar fi dorit să se împace au Steo. Rezultă de aici cât de greu a luat hotărârea de a se despărţi de el. E uşor de presupus că dacă cel care ar fi venit, la sugestia Nataliei, la Paris ar fi fost Steo şi nu Anghel, despărţirea nu s-ar mai fi produs. Însă St. O. Iosif nu vine la Paris. În schimb va veni aici, după un timp, Anghel. Ion Roman scrie: „„Dimitrie Anghel, spirit aprins şi demonic, ucidea o prietenie pentru o dragoste cu sfârşit tragic". Natalia se căsătoreşte, la 3 noiembrie 1911, cu Dimitrie Anghel. În jurul soţilor Anghel se creează o atmosferă tensionată. St. O. Iosif era apreciat pentru valoarea întregii sale opere poetice, dar şi pentru firea lui de poet romanic şi plin de sensibilitate. Această atmosferă este accentuată după moartea, la 22 iunie 1913, în spital, a lui St. O. Iosif. 

La 28 ianuarie 1914, Natalia Negru devine membru asociat la expoziţia societăţii „„Tinerimea artistică". Datorită firii lui Anghel, căsătoria Nataliei cu el cunoştea frecvente certuri violente, de regulă provocate de gelozie. George Călinescu descrie astfel pe Dimitrie Anghel: „Cine priveşte faţa lui Anghel înţelege aceste furori orientale: ochi migdalaţi, blânzi şi fini, însă străvezii, exaltaţi, faţă inverosibil de prelungă, de hidalgo, greco-spaniolă ca fizionomiile fanatice ale lui El Greco. El e de o gelozie arabă şi la simpla impresie că o recenzentă n-a cruţat literatura nevestei aruncă furibund ocara, tot din lumea florilor . Lovea femeia cu o floare. Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soţia prietenului fără apărare nu era un om comod. O ţinea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni; provoca lumea la duel". După o certă prelungită o zi şi o noapte, pornită de la un incident cu totul minor şi lipsit de orice reală semnificaţie, în dimineaţa zilei de 27 octombrie 1914, Dimitrie Anghel, aflat într-o criză de anxietate extremă, se împuşcă în piept, după ce trăsese un foc care a rănit-o pe Natalia. Drama are loc în locuinţa lor de la Tecucel. Primul ajutor medical le este acordat la Tecucel. Dus la spital la Iaşi, unde este sub îngrijirea fratelui său, doctorul Paul Anghel, Dimitrie Anghel moare de septicemie, provocată de infectarea rănii pe care singur şi-o provocase. Data morţii este 13 noiembrie 1914. Nataliei este şi ea îngrijită tot de dr. Paul Anghel, care i-a extras glonţul. Participă la înmormântarea lui Dimitrie Anghel, la Iaşi.

Corina moare la 13 septembrie 1916, ucisă de o schijă provenită da la o bombă aruncată din zeppelinul german care bombarda Bucureştiul. După moartea Corinei, frontul apropiindu-se de Bucureşti, Natalia a plecat la Tecucel, unde a locuit în continuare. În memoria celor doi poeţi, foştii săi soţi, ea a fost, împreună cu învăţătorul Dimitrie Armencea, sufletul înfiinţării „Fundaţiei Corina şi St. O. Iosif", cu un cămin cultural la Buciumeni, judeţul Galaţi. A donat acestei fundaţii 365 de volume. A continuat să publice în revistele „„Rampa", „„Adevărul literar şi artistic", „„Universul literar", „„Universul copiilor", „„Revista scriitoarelor şi scriitorilor români". Timp de mai bine de zece ani, cam între 1935 şi 1945, Natalia Negru nu a părăsit Tecucelul, locuind aici permanent, indiferent de sezon. După 1945, a locuit alternativ la Tecucel şi la Tecuci. Unul dintre vizitatorii ei târzii, medicul Constantin Dimoftache (C. D. Zeletin), o găseşte, în iarna lui 1959, lucrând la revizuirea unei vechi traduceri a Metamorfozelor lui Ovidiu. El mai menţionează că lucra la un poem, Nirvana, inspirat din filosofia indiană, glosând în jurul unei entităţi abstracte, Nath. A murit la 2 septembrie 1962, la Tecuci în casa ei din strada George Coşbuc.

Despre moartea scriitoarei a povestit anul trecut poetul tecucean Dionisie Duma, cel care a cunoscut-o şi a stat ore întregi la sfat cu aceasta. Poetul Duma a relatat momentul încetării ei din viaţă la care a luat parte. „Exact în ziua morţii sale mă aflam în casa ei din George Coşbuc nr. 5. Natalia intrase într-un soi de agonie. O priveam şi mă cutremuram parcă de spasmele acelea ale morţii pe când alte două femei în camera alăturată căutau în garderobă să vadă cu ce să o îngroape. Natalia Negru le-a auzit vorbind, s-a trezit din această semicomă şi a început să rupă toate de pe ea. Iată dragostea ei de viaţă. Până la urmă însă s-a stins”.

citeste totul despre: