Directoarea care a reconstruit de la zero o şcoală de sat. „Ca să meargă lucrurile, trebuie să le facem“
0Antoneta Împuşcatu, profesoară şi directoare a Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă“ din satul tulcean I.C. Brătianu, a reuşit să aducă unitatea de învăţământ în secolul XXI, după ce a reconstruit-o în întregime.
Antoneta Împuşcatu (54 de ani) a absolvit Facultatea de Chimie şi Fizică a Universităţii din Bucureşti şi a ales să profeseze în învăţământ. După câţiva ani în Piatra Neamţ, pentru că nu a găsit un post liber în Galaţi, unde era stabilită cu familia, a ajuns la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“ din satul I.C. Brătianu, judeţul Tulcea.
Ceea ce atunci era o soluţie temporară s-a transformat, însă, într-un angajament de durată. Pe lângă cursurile de fizică, biologie şi chimie, profesoara este şi directoarea şcolii de 25 de ani.
„Plecasem de la o şcoală care avea mulţi elevi într-o clasă şi ajunsesem la o şcoală din mediul rural, cu copii puţini şi cuminţi. A fost o diferenţă mare, dar m-a surprins plăcut“, povesteşte Antoneta Împuşcatu.
Postul de director l-a obţinut la îndemnul celorlalţi colegi de catedră: „Cred că eram persoana care făcea lucrurile cu responsabilitate. Nu amestecam niciodată treburile. Ora era oră, joaca era joacă. Colegii mei mai în vârstă, probabil şi din cauza plictiselii, mai amânau începutul de oră sau mai scurtau orele. Cred că, pentru colegii mei profesori care m-au ales, asta a contat“.
O şcoală modernă ridicată din ruină
Îşi aminteşte că atunci când a preluat şcoala, aceasta arăta ca după bombardament. Fosta
directoare începuse reabilitarea unităţii de învăţământ, construită în 1938, iar primul lucrul făcut fusese dărâmarea vechilor ziduri. „Am preluat şcoala cu moloz, dărâmături şi 29 de ani în spinare“, spune amuzată Toni, aşa cum o strigă şi colegii, dar şi elevii.
În cei 25 de ani de când e directoare, a reconstruit de la zero şcoala care stătea să cadă, a făcut un alt corp de clădire, cu cinci săli de clasă, a refăcut grupurile sanitare, a construit şi un imobil unde funcţionează grădiniţa şi a reamenajat curtea şcolii, care are aproximativ 2.000 de metri pătraţi, spaţiu în care a plantat copaci. De asemenea, cu ajutorul sponsorizărilor, a racordat şcoala la apă, iar din alte fonduri obţinute a înlocuit vechile sobe de teracotă cu centrale pe lemne şi a dotat unitatea de învăţământ cu calculatoare şi laptopuri. Îşi doreşte, în viitorul apropiat, să instaleze şi un sistem de supraveghere video în curtea şcolii, astfel încât copiii să se poată juca în siguranţă, dar şi să cumpere câte un videoproiector pentru fiecare clasă, pentru ca elevii să înţeleagă cât mai bine materia care li se predă la clasă.
Şcoala fără cancelarie
Secretul succesului său în tot ceea ce a reuşit în anii petrecuţi la cârma instituţiei este încrederea totală pe care o are în oamenii din jurul său.
„Cred că relaţia dintre mine şi colegii mei s-a construit prin ceea ce am făcut împreună. Nimic din ceea ce fac nu este o acţiune individuală. Când lansez o propunere, unii colegi se implică, iar alţii, nu, probabil din motive personale, dar asta nu va conta deloc în relaţia mea cu ei. Suntem toţi colegi, iar funcţia de director este doar ceva scris într-un act“, rezumă Antoneta Împuşcatu relaţia pe care o are cu profesorii de la şcoala pe care o conduce. Antoneta Împuşcatu a dărâmat zidurile care existau între director şi profesori. Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“ se numără printre puţinele din ţară care nu au cancelarie.
Un mic spectacol susţinut de elevi în cancelarie FOTO arhiva personală
Încă din primul an ca director, Antoneta Împuşcatu le-a propus colegilor să renunţe la cancelarie, să o transforme în bibliotecă şi, în schimb, să aşeze o masă mare, rotundă, într-un hol deschis şi elevilor. „Era un spaţiu atât de larg şi de frumos încât le-am propus colegilor să comandăm o masă mare şi să o aşezăm în mijloc, iar aceasta să fie noua cancelarie. A fost o inspiraţie de moment, iar tuturor le-a plăcut foarte mult“, spune directoarea. În fiecare dimineaţă, elevii trec prin „cancelarie“ şi îi salută pe dascăli în drum spre clasă.
Fizica şi chimia, studiate în natură
Profesoara are şi o metodă de predare nonformală la clasă, preferând să-şi ţină orele în curtea şcolii, atunci când se poate, pentru a le arăta pe viu elevilor în ce constau procesele fizice şi chimice. De pildă, s-a gândit ca pentru ora de chimie de la clasa a VII-a, la care le va vorbi copiilor despre sol ca amestec neomogen, fiecare elev să vină cu un hârleţ.
Lecţie la fizică despre difuzie susţinută în natură FOTO arhiva personală
Vor avea ocazia astfel să analizeze diferitele straturi de sol şi să afle ce proprietăţi are fiecare. „Îşi construiesc singuri balanţe folosind nuci. Pun în balanţă un bob de porumb şi o echilibrează cu altceva. Pot spune atunci că o gumă de şters are nevoie de cinci boabe de porumb ca să stabilească echilibrul în balanţă.“
Vrea să dea mai departe responsabilitatea
Din acest an, este colegă de cancelarie cu o tânără care i-a fost elevă, un lucru pe care îl vede ca pe o mare realizare şi, în egală măsură, ca pe o schimbare de generaţii. De altfel, după 25 de ani la conducerea şcolii, îşi doreşte foarte mult să predea mai departe ştafeta unui coleg mai tânăr. „Am colege tinere, care au învăţat multe de la mine, dar deocamdată nu vor să-şi asume această responsabilitate“, spune directoarea.
Elevii hrănesc păsările în curtea şcolii FOTO arhiva personală
După o viaţă petrecută în mijlocul copiilor, crede că educaţia este singura care face diferenţa într-o societate. „Eu văd educaţia ca o perseverenţă în ceea ce facem. Niciodată nu trebuie coborâtă ştacheta pentru că este o altă generaţie. Vorbim, într-adevăr, de generaţii diferite, dar cu aceleaşi principii. Educaţia trebuie să rămână la acelaşi nivel. Eu le spun şi acum părinţilor care mi-au fost elevi că sunt acelaşi profesor, cu aceleaşi pretenţii, deci, vă rog, fiţi şi voi părinţii pe care eu mi-i doresc. Ca să meargă lucrurile, trebuie să le facem, nu să aşteptăm să se facă“, este de părere Antoneta Împuşcatu.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Fenomenul educaţional creat de un profesor de informatică în România şi Diaspora
Se încarcă comentariile...
