Cel mai important eveniment astronomic al anului vizibil din România: tranzitul lui Mercur peste discul Soarelui

Cel mai important
eveniment astronomic al anului vizibil din România: tranzitul lui Mercur peste
discul Soarelui

Foto: CMSN

Pasionaţii de astronomie vor putea observa acest fenomem astronomic unic cu ajutorul instrumentelor optice din dotarea observatorului astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din  Galaţi.

Luni, 11 noiembrie 2019, va avea loc cel mai important eveniment astronomic al anului vizibil din România: tranzitul lui Mercur peste discul Soarelui.
 
Cu această ocazie, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”  Galaţi se vor organiza o serie de activităţi pentru public, în intervalul 14,30 – 16,00 (dacă cerul va fi senin, în caz contrar observaţiile se vor anula). 
 
Începând cu ora 14 şi 35 minute, până la apusul Soarelui, cei prezenţi vor putea observa acest fenomem astronomic cu ajutorul instrumentelor optice din dotarea observatorului astronomic. Observaţiile solare se vor face în spectrul vizibil şi în H-alfa, în acelaşi timp se va putea observa tranzitul şi prin metoda proiectării pe ecran solar.
 
Ultimul tranzit a lui Mercur vizibil din România a avut loc pe 9 mai 2016. Următorul tranzit a lui Mercur, vizibil din România, va avea loc 13 noiembrie 2032. În fiecare secol sunt 13-14 tranzituri ale lui Mercur, dar nu toate aceste tranzituri sunt vizibile din ţara noastră. 
 
În trecut astronomii utilizau tranziturile lui Mercur şi Venus pentru a obţine informaţii despre dimensiunile din Sistemul solar: mărimea Soarelui, distanţa până la Venus şi distanţa medie Pământ-Soare, care se numeşte unitate astronomică (U.A.). 
 
Astronomii au putut utiliza valoarea unităţii astronomice (U.A.) ca bază pentru a afla distanţele din Sistemul solar sau distanţele până la stelele apropiate. A fost de asemenea posibil să se determine longitudinea observatorului. De exemplu, observarea tranzitului lui Mercur din 1677 a fost utilizată pentru a determina longitudinea localităţii Port Royal, Jamaica.
 
Intrarea publicului pentru observarea Tranzitului lui Mercur peste discul Soarelui este liberă şi se va face doar pe la poarta dinspre Punctul trecere Bac, în intervalul 14,30 – 16,00. În afara acestui interval muzeul este închis.   
      
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: