Soveja mizează pe tradiţia culinară pentru a redeveni „Perla Vrancei“. Cum vor autorităţile să promoveze produsele locale

Soveja mizează pe tradiţia culinară pentru a redeveni „Perla Vrancei“. Cum vor autorităţile să promoveze produsele locale

Caşcavalul de Soveja

Caşul afumat, zacusca de ghebe şi siropul de brad ar putea înscrie comuna Soveja pe lista Punctelor Gastronomice Locale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potenţialul turistic imens pe care îl are Soveja trebuie exploatat, iar noua administraţie locală şi-a propus readucerea zonei la renumele pe care îl avea odată.

Un prim pas va fi făcut pentru înscrierea comunei Soveja pe lista Punctelor Gastronomice Locale. Acest lucru înseamnă promovarea şi comercializarea produselor autohtone, originale, tradiţionale.


"Am tot discutat despre Puncte Gastronomice Locale (PGL), mici afaceri de familie care sunt la foarte mare căutare. Am curajul să afirm că Soveja va fi prima localitate din Vrancea care va lansa un astfel de curent. Ce înseamnă PGL? Promovarea şi comercializarea produselor autohtone, mai pe scurt, orice gospodar îşi poate vinde bucatele preparate în casă turiştilor care îi vor trece pragul. Soveja are istorie, dar are şi o tradiţie culinară pe care trebuie să o promovăm, gustul bucatelor sovejeneşti fiind la mare căutare. Caşul afumat, zacusca de ghebe, râşcovii muraţi sau cu brânză, ciorba de cocoş, plăcinta cu brânză, dulceaţa de zmeură, siropul de brad, sunt doar câteva dintre reţetele noastre tradiţionale, care sunt convins că reprezintă un prim pas în relansarea turismului în Soveja", potrivit lui Ionuţ Filimon, primarul comunei Soveja.

Acest proiect va fi făcut joi, 5 noiembrie, atunci când primarul şi alţi reprezentanţi ai comunei se vor deplasa în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, unde vor vedea exact cum funcţionează un Punct Gastronomic Local.

Vă mai recomandăm:

Secretele Staţiunii Soveja, „plămânul de oţel“ al regiunii, locul unde minerii se vindecau doar cu aerul tare din munţi

O nouă promisiune pentru drumul care leagă două zone turistice. După Marian Oprişan, ministrul Ion Ştefan spune şi el că drumul închis „va deveni istorie“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările