Rolul jucat de ereditate în bolile psihice. Cum aflăm dacă am moştenit afecţiuni mintale grave

Rolul jucat de ereditate în bolile psihice. Cum aflăm dacă am moştenit afecţiuni mintale grave

Pacient în timpul unei consultaţii FOTO Aliat

Specialiştii explică cum se poate face diferenţa între o tulburare mintală şi o boală mintală, când este necesară internarea şi dacă este transmisibilă în familie o astfel de afecţiune mintală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Terapeuţii arată că orice tulburare mintală prezintă anumite grade de intensitate, în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi: numărul şi gravitatea simptomelor prezente, gradul de afectare a funcţionării personale, familiale, profesionale şi recreaţionale.

Termenul de boală este de obicei folosit atunci când simptomele devin cronice, răspunsul la tratament este minim şi funcţionarea persoanei este sever diminuată.

„Internarea pacientului devine necesară când acesta este un pericol pentru alţii sau sine. Aici se impun două abordări diferite, în funcţie de atitudinea bolnavului. Specialiştii vorbesc despre „critica bolii“. „Internarea se impune dacă pacientul nu are critica bolii - adică nu conştientizează severitatea afecţiunii, nevoia de tratament, când interpretează eronat sau delirant unele simptome sau refuză intervenţia terapeutică fără să înţeleagă riscurile la care se expune pe sine şi pe ceilalţi, neurmând un tratament.

Mai există situaţia când pacientul înţelege gravitatea tulburării şi nevoia de tratament, dar acesta nu se poate auto-administra şi atunci este necesară supravegherea modificării dozelor, a unui tratament injectabil, monitorizarea zilnică a pacientului. Trebuie ţinut cont de accesibilitatea pacientului la servicii medicale de specialitate, dacă nu are suport sau susţinere familială şi nimeni nu poate monitoriza starea pacientului.

Internarea poate fi în regim voluntar sau non-voluntar, pentru protejarea pacientului - de exemplu tentativa de suicid, agitaţia psihomotorie“, spun doi specialişti ai Clinicii de sănătate mintală Aliat din Constanţa, medicul specialist psihiatru Irina Radu Rădulescu şi psihologul clinician principal Mihaela Cişmilianu.

„Tratăm oameni, nu tulburări“

Cât poate dura un tratament pentru afecţiune mintală? Trebuie ţinut pacientul sub observaţie toată viaţa? „Tratăm oameni - nu tulburări. Fiecare persoană are nevoi individuale, o schemă de tratament personalizată atât în ce priveşte medicaţia cât şi durata, nevoia de a fi supravegheat îndeaproape sau din contră fiind este capabil să-şi gestioneze singur afecţiunea.

Recidiva, recăderea, o tulburare care evoluează în episoade/ în pusee este caracteristică majorităţii pacienţilor. Important este să cunoaştem din timp semnele bolii, să ne adresăm medicului curant, să respectăm schema de tratament pentru că viaţa să poată curge cât mai aproape de normal posibil.

Unii pacienţi întreabă: «Cât trebuie să iau pastila asta?» fiind mai îngrijoraţi de durata tratamentului decât de efectul pentru care acesta este prescris. Uităm de cardiacii care iau pastile zilnic, de diabeticii nevoiţi să-şi injecteze insulina şi ne blocăm în ideea de a nu lua prea mult timp tratament. Unii oameni sănătoşi din jurul nostru sunt sănătoşi tocmai pentru că îşi iau tratamentul zilnic“, afirmă terapeuţii de la Aliat.

Recidiva afecţiunii

Se vindecă vreodată o astfel de afecţiune sau trebuie ţinută sub control? Care este şansa de recuperare? Dacă afecţiunea poate recidiva şi ce trebuie făcut să nu recivideze - ne spun specialiştii.

„Există pacienţi care suferă de un singur episod fără recurenţe de-a lungul vieţii. Este adevărat, însă, că majoritatea tulburărilor psihice au tendinţa la cronicizare. Cu tratament corect (prescris şi luat) se doreşte prelungirea perioadelor de remisiune (crize mai rare) şi episoade mai puţin severe (crize mai scurte, mai uşoare). Obiectivul primar vizează calitatea vieţii pacientului, cât mai apropiată de cea din perioada de dinaintea îmbolnăvirii. Este greu să oferi nişte date statistice valide cu privire la şansa de recuperare a unei anumite persoane ce suferă de o anumită tulburare. Dar vestea bună este că ameliorări, în diferite grade de intensitate, sunt mai mult decât posibile atunci când se produce o întâlnire fericită între factori precum: caracteristicile pacientului, situaţiile de viaţă pe care le traversează, suportul din partea celor dragi şi tratamentul primit de la specialişti (şi când spun tratament, mă refer la medicaţie şi/ sau psihoterapie). Iar dintre toţi aceşti factori foarte important rămâne capacitatea organismului uman de a se recupera.

Să ne gândim la victimele Holocaustului, la situaţiile care ne par nouă, spectatorilor din viitor la aceste evenimente, de necuprins cu mintea noastră şi de necrezut. Şi totuşi, lucrurile acelea oribile s-au intamplat, iar oamenii au SUPRAVIEŢUIT şi, mai mult decât atât, o bună parte dintre ei au făcut faţă acestei experienţe şi au reuşit să-şi trăiască viaţa în continuare, integrând în viaţa lor experienţa traumatizantă pe care au trăit-o.

Aşadar, există speranţă şi sanse de recuperare pentru oricine şi pentru orice tulburare, dar este important şi ca asteptările să fie realiste şi să fie recunoscute cu onestitate progresele pe care o persoana le face. Nu putem şterge cu buretele nicio experienţă din viaţa noastră, putem însă să o acceptăm ca făcând parte din trecutul nostru şi să ne adaptăm la noile transformări. Practic, suntem într-un proces de continuă transformare“, atrag atenţia cei doi specialişti ai Clinicii de sănătate mintală Aliat din Constanţa, medicul specialist psihiatru Irina Radu Rădulescu şi psihologul clinician principal Mihaela Cişmilianu.

Un aspect important, care chinuie prin întrebări ce devin obsesii şi chiar pecete, este felul în care te va afecta suferinţa pe care a avut-o un ascendent din familie, cândva. Este transmisibilă afecţiunea mintală? Sau ai predispoziţie la o afecţiune mintală dacă au existat astfel de cazuri în familia ta?

„Există un grad de ereditate stabilit în afecţiunile psihice, dar trebuie să ne gandim la un binom: Natura şi Mediu. Natura - zestrea genetică, ceea ce suntem - ne poate face mai predispuşi sau mai vulnerabili la a dezvolta o afecţiune psihică. Nu trebuie subestimat impactul mediului - ceea ce ni se întamplă - asupra individului; evenimente traumatice majore, stress susţinut pe o perioadă îndelungată, lipsuri financiare, suferinţe fizice, consum de substanţe psihoactive, abuzuri suferite în copilărie şi multe altele. Gândiţi-vă la genetică, la ceea ce suntem, ca la o şosea foarte circulată, un drum principal care uneşte două oraşe mari. Adăugaţi ceea ce se întâmplă: zăpadă, viscol, ceaţă, întuneric, şoferi surmenaţi şi calculaţi şansele unui accident rutier. Cu siguranţa se poate întâmpla în orice zi, dar şansele cresc exponenţial când se întrunesc un număr de condiţii nefavorabile“

Momentul-cheie

Când să ne adresăm specialistului? Şi mai ales căruia dintre ei - ne sfătuiesc terapeuţii de la Aliat. „Atunci când lucrurile ne scapă de sub control, în sensul că am încercat singuri să găsim soluţii la situaţiile neplăcute cu care ne confuntăm, am pus în practică soluţiile găsite şi totuşi «nu am găsit lumina de la capătul tunelului». Dacă nu ştim exact diferenţa dintre psiholog şi psihiatru nu este atât de important într-o primă fază căruia dintre ei ne adresăm: vestea bună este că ambii specialişti activează în domeniul sănătăţii mintale, iar în ultima perioadă de timp colaborarea dintre cei doi specialişti este tot mai strânsă, astfel încât ei înşişi recomandă pacientului, atunci când este nevoie, accesarea şi a celuilalt specialist. Sunt două specialităţi complementare, iar rezultatele pentru pacient sunt adesea mai bune atunci când primeşte tratament din ambele direcţii: medical şi psihologic.

Şi în psihologie, ca şi în medicină, sunt mai multe specialităţi, fiecare specialitate având o anumită arie de competenţe, şi aşa cum un medic oftalmolog nu îl poate substitui pe medicul cardiolog, aşa şi un psiholog specializat în psihologia muncii nu îl va putea substitui pe psihologul clinician sau pe cel cu formare în psihoterapie. Aşa că, atunci când alegeţi să vă adresaţi unui cabinet psihologic, este necesar să vă interesaţi de competenţele pe care le are psihologul care oferă servicii în acel cabinet.

Prin urmare, dacă aveţi nevoie de un aviz psihologic sau de o evaluare psihologică, vă adresaţi psihologului clinician, dacă aveţi nevoie de un aviz pentru port-armă vă adresaţi psihologului cu competenţe în psihologia securităţii naţionale, dacă doriţi să ajutaţi copilul dvs să se orienteze spre o profesie adecvată aptitudinilor şi intereselor sale - vă adresaţi psihologului cu competenţe în psihologie educaţională, iar dacă doriţi să găsiţi soluţii la situaţiile de viaţă pe care le traversaţi - vă adresaţi psihoterapeutului sau psihologului clinician cu formare în psihoterapie.

Opţiunile de tratare a unui suferind

Ce ajutor poate primi pacientul de la specialişti, de la psiholog şi psihiatru? Care sunt opţiunile pe care acesta le are: se pot face consultaţii la cabinet, la pacient acasă, în alt mediu neutru?

„O dată ce persoana hotărăşte că are nevoie de ajutor de la medicul psihiatru şi/ sau de la psiholog, urmează întrebările: unde să mă duc şi ce mă aşteaptă acolo? Este bine de ştiut că ambii specialişti activează, în principal, în cabinete acreditate de Colegiul Medicilor, respectiv de Colegiul Psihologilor, dar şi în Clinici de sănătate mintală, cum este clinica ALIAT. În acest ultim caz, ambii specialişti pot fi găsiţi în aceeaşi locaţie, ceea ce face mai usoară şi accesarea serviciilor, dar şi colaborarea dintre cei doi şi, implicit, oferirea unor servicii mai bune pacienţilor.

De asemenea, medicii psihiatrii şi psihologii pot fi găsiţi şi în spitale de stat, însă este bine de ştiut că, în acest caz, rolul psihologului este unul mai restrâns, legat în principal de evaluarea tulburării cu care se confruntă pacientul şi nu de tratarea efectivă a acesteia prin tehnici psihoterapeutice.

Interacţiunea cu psihologul poate implica şi completarea unor chestionare/ teste. Din perspectiva medicului psihiatru, pacientul poate fi consultat în regim de urgenţă, la camera de gardă Psihiatrie (în spitale de psihiatrie sau secţia de psihiatrie a unui spital), în ambulator (cabinet de psihiatrie într-o policlinică sau cabinet medical individual în regim privat sau prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), la domiciliu pentru cazurile nedeplasabile (există oraşe în care sunt echipe mobile ce au în alcătuire şi un medic psihiatru) sau în alte secţii de spital. Intervenţia medicamentoasă poate fi iniţiată fie în mediu spitalicesc, fie în ambulator, iar dispensarizarea şi monitorizarea se fac în ambulator, de către medici psihiatri“, arată terapeuţii de la Aliat.

Sfaturi pentru sănătate mintală

Căutaţi compania persoanelor optimiste şi autonome.

Căutaţi să dormiţi suficient şi să mâncaţi sănătos.

Căutaţi să aveţi grija de dumneavoastră ca să puteţi fi capabili să aveţi grija de ceilalţi.

Căutaţi să vă stimulaţi intelectual (citiţi, rezolvaţi probleme, învăţaţi ceva nou) şi fizic (plimbaţi-vă, luaţi bicicleta în loc de maşina, scările in loc de lift).

Căutaţi să vă reamintiţi şi să povestiţi despre succesul pe care l-aţi avut şi încercările din care aţi ieşit învingător.

Pentru a ne bucura de sănătate mintală sunt importante:

- existenţa unui echilibru între activităţile recreaţionale, familiale, profesionale, astfel incât să reuşim să nu neglijăm niciun aspect important al vieţii noastre

- existenţa unor mecanisme adecvate de a face faţă stresului

- gestionarea adecvată negative (a emoţiilor, mai ales a celor tristeţe, furie, frică, ruşine)

- una sau mai multe relaţii apropiate (familie, partener, copii, prieteni)

- existenţa sentimentului că ceea ce faci are valoare şi o importanţă, un scop.

 

Medic psihiatru Irina Radu Rădulescu de la clinica Aliat Constanţa FOTO Aliat

Psiholog Mihaela Cişmilianu de la clinica Aliat Constanţa FOTO Aliat

Vă mai recomandăm

Cum detectăm semnele alienării mintale la cei din anturaj. Specialiştii arată că suferinţa psihică este similară celei fizice

Primele semne ale unui dezechilibru nervos. Cât de aproape este îmbolnăvirea mintală şi care sunt etapele afecţiunii

Boala care fuge de diagnostic. Trei simptome pentru aceeaşi afecţiune, a cărei durere se opreşte într-o zonă alarmantă a abdomenului

Semnele înşelătoare ale bolilor cardiovasculare. Durerea care te păcăleşte şi bolile tăcute pe care nu le simţi decât atunci când este prea târziu

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările