Povestea arhitectului în zeghe care a proiectat Spitalul Judeţean Constanţa, clădirea emblematică a oraşului care a împlinit jumătate de secol de existenţă

Proiectul Spitalului Judeţean Constanţa Colecţie arh. Vlad Mitric-Ciupe

Clădiri emblematice din Constanţa nu poartă nicio semnătură, pentru că arhitecţii care le-au proiectat şi le-au executat erau închişi din motive politice de regimul comunist. Un astfel de exemplu este Spitalul Judeţean, construit în urmă cu jumătate de secol.

Ioan Puşchilă s-a născut la Cernavodă în anul 1913. După şcoala primară pe care a absolvit-o în oraşul natal, a urmat liceul la Braşov şi apoi Politehnica din Bucureşti. În timpul studenţiei s-a îmbolnăvit de TBC şi a abandonat cursurile, o perioadă retrăgându-se în Cernavodă unde a fost profesor de matematică. Ulterior, a ales să urmeze arhitectura, proiectând şi urmărind şantiere, în special la Bucureşti. 

Deşi nu a fost un membru al Mişcării Legionare, a avut simpatii de dreapta, fiind prieten cu sculptorul Anastase Puiu şi arhitectul Constantin Joja. După venirea gardiştilor la putere, şeful legionarilor din Constanţa, Eugen Teodorescu, i-a propus să devină primar la Cernavodă, post pe care l-a acceptat. În doar câteva luni cât a deţinut această funcţie a reuşit să proiecteze şi să construiască sediul primăriei.

Faptul că s-a învârtit în cercurile legionare l-a costat libertatea. În timpul rebeliunii legionare, se afla la Bucureşti, unde plecase pentru a procura alimente. A fost chemat la Comisariatul de Poliţie Cernavodă, unde a fost acuzat de port ilegal de armă, deşi el mărturisise în faţa organelor de anchetă că a aruncat pe geam revolverul pe care îl avea asupra sa. Cu toate acestea, a fost arestat, dar completul de judecată l-a achitat „faptele neînscriindu-se în textele penale pentru care a fost trimis în judecată.

După venirea comuniştilor la putere, Securitatea îl considerat un individ periculos, iar în 1949 Tribunalului Militar Bucureşti l-a condamnat pe arhitectul Puşchilă la şapte ani temniţă grea pentru uneltire contra orânduirii sociale. „Documentele de arhivă vorbesc despre faptul că, alături de mai mulţi arhitecţi, el strângea ajutoare în haine, bani şi alimente pentru familiile celor arestaţi. Treaba asta a devenit imediat «ajutor legionar» şi «reorganizare legionară» în viziunea Securităţii“, spune arhitectul Vlad Mitric-Ciupe, care a considerat că este de datoria lui să facă lumină în destinele înaintaşilor săi. După cercetări în arhive, după ce a consultat dosarele existente la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, după ce a vorbit cu urmaşii arhitecţilor întemniţaţi politic, a creionat într-un volum destinele celor care nu şi-au putut desfăşura munca de creaţie în libertate.

Ioan Puşchilă a trecut prin mai multe închisori: Jilava, Aiud, unde erau întemniţaţi cei mai periculoşi oameni pentru orânduirea comunistă, pentru ca în anul 1950 să îl găsim la Colonia Poarta Albă. Cei care îl supravegheau au descoperit la scurt timp că este un intelectual de care noua orânduire are nevoie, astfel că după câteva luni a devenit conducătorul unei brigăzi a constructorilor de la Peninsulă.

Cât timp a fost închis în coloniile Canalului, Puşchilă a proiectat şi a urmărit execuţia Centrului de Coordonare al Canalului din Constanţa (în prezent sediul Arhivelor Naţionale), apoi, împreună cu un grup de alţi arhitecţi (G. M. Cantacuzino, Constantin Joja, Sorin Obreja, Virgil Antonescu, Constantin Mucichescu şi alţii), a lucrat la Stadionul Farul din Constanţa şi la Fântâna Dragonului din apropiere, ambele acum abandonate. Un deţinut care a lucrat la cele dou obiective povesteşte în cartea „Arhitecţii români şi detenţia politică 1944-1964. Între destin concentraţionar şi vocaţie profesională“, cum se lăudau comuniştii cu realizările lor: „Duminica noi stăteam încuiaţi în baraca de lângă stadion şi venea tineretul progresist, comunist, şi se poza pe la vagoneţi. Şi apăreau în gazetă informaţii că Stadionul Constanţa e făcut dă tineretul comunist al Constanţei, care lucrează voluntar şi face şi drege; să pozau la vagoneţii unde transpiram noi“.

Autorul principal al proiectului Spitalului Judeţean

După ce a ieşit din puşcărie, bolnav, s-a angajat ca maistru ipsosar la Institutul Agronomic, apoi a fost colaborator pentru desene la Editura Ştiinţifică, ulterior reuşind să intre într-un institut de proiectări. „Aşa cum scriitorii interzişi ajunseseră să facă stilizări literare pentru alţii, Puşchilă corecta – într-o primă instanţă - proiectele de arhitectură ale colegilor mai bine plasaţi în ierarhia institutului. Aşa l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiadi, căruia îi completa o serie de proiecte. «Măi, Ioane, i-a spus el la un moment dat lui Puşchilă, eu sunt prieten cu primul secretar de la Constanţa. Ei vor să facă un spital judeţean. Nu vrei să te duci?», l-a întrebat el. Puşchilă nu avea mari speranţe că va primi proiectul, dat fiind trecutul său. Numai că Vasile Vâlcu, care la acea vreme era prim-secretar al Comitetului Regiunii PMR Dobrogea, i-a spus: «Pe mine nu mă interesează altceva, eu vreau să ştiu dacă ştii să faci spitale?». «Am lucrat la spitalul municipal din Constanţa, la sfârşitul anilor ʼ30», i-a răspuns Puşchilă. «Atunci eşti omul meu», i-a replicat Vâlcu“, povesteşte Vlad Mitric-Ciupe.

Aşa se face că Puşchilă, fost deţinut politic, a fost autorul principal al proiectului Spitalului Judeţean Constanţa, care a fost inaugurat în anul 1969.

După câţiva ani, în momentul demarării la nivel naţional a campaniei de proiectare şi execuţie a noilor sedii ale judeţenelor de partid din 1968, o directivă venită de la Cabinetul I a stabilit ca la Constanţa să fie ales „ăla care a făcut spitalul“. Proiectul Casei Albe, unde în prezent funcţionează primăria, prefectura şi consiliul judeţean, a fost finalizat în 1969, iar Ioan Puşchilă a primit premiul Uniunii Arhitecţilor. Prima de 100.000 lei acordată de partid nu a ajuns la el, fiind împărţită de către cei din conducerea locală, aşa cum a povestit fiica sa.

După Casa Albă, Puşchilă a fost şef de proiect al staţiunii Venus, şi, până când a ieşit la pensie, în 1971, a mai realizat Căminul Marinarilor din Constanţa, Căminul de Partid şi ferma Sibioara. În ultimii ani, pe baza ideilor lui, s-au ridicat la Poarta Albă şi Năvodari două memoriale dedicate celor care au suferit şi pierit în coloniile de muncă amenajate de-a lungul Canalului Dunăre–Marea Neagră. A murit în 1997, lăsând în urmă o familie de arhitecţi, toţi cei trei copii urmându-i meseria.

Spitalul, decorat cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler

Ajuns la venerabila vârstă de 50 de ani, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa are 2.901 angajaţi, dintre care 1.085 asistenţi, 888 medici (557 rezidenţi), 68 personal TESA. Anul acesta au fost angajate 195 persoane iar alte 70 au ieşit din colectiv. Cele mai multe posturi scoase la concurs sunt pentru personalul auxiliar (67 posturi infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, etc) şi asistente (62). În timpul ultimelor 12 luni au fost angajaţi 22 medici, 18 registratori, 9 pompieri (ş.a).

Klaus Iohannis, preşedintele României  a conferit, în luna aprilie, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.

Vă mai recomandăm:

Inginerul care a proiectat Magistrala Albastră şi caznele construirii Canalului Dunăre-Marea Neagră

Straja de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, vestigiu al comunismului

„Statuia Libertăţii“ a românilor, lăsată pradă hoţilor. Monumentul Tineretului de la Straja este demontat bucată cu bucată