Mănăstirile ascunse din Dobrogea. Unde te poţi reculege de Înviere fără riscul de a fi tulburat de credincioşi necuviincioşi

Mănăstirile ascunse din Dobrogea. Unde te poţi reculege de Înviere fără riscul de a fi tulburat de credincioşi necuviincioşi

Mănăstirea Colilia de la Cogealac Sursa foto Arhiepiscopia Tomisului

Cei care doresc să se bucure de o slujbă de Înviere netulburată de oamenii care vin doar să ia Lumină în lumânări se pot îndrepta spre mănăstiri situate la distanţă de oraşe, uneori chiar şi de sate. Acolo unde nu ajung decât aceia care vor să pătrundă sensul momentului triumfului Vieţii asupra morţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mănăstirea Sfântul Ilie Tesviteanul - se află lângă satul Nuntaşi, comuna Istria, la 40 kilometri de Constanţa. Aici vieţuiesc doar trei călugări, iar oamenii vin de la depărtare pentru a asista la slujbe. Lăcaşul nu are curent electric, nici apă curentă, folosind o mică eoliană şi un generator pentru necesităţile stricte. În zilele de duminică şi de sărbători, enoriaşii rămân la masă cu călugării care le-au pregătit bucate mănăstireşti. „Venim aici cu familiile, pentru că locul este minunat, iar preoţii de aici au har. Stau în condiţii atât de grele că nu ştim cum de fac faţă. Numai credinţa în Dumnezeu îi ţine în putere. Noi ne simţim aici ca acasă. Duminica ne strângem toţi şi mâncăm împreună. Fiecare aduce ce poate, de gătit gătesc ei. Dacă veţi mânca ciorbă fără ulei făcută aici, o să vedeţi că are un gust dumnezeiesc“, spun enoriaşele.

Mănăstirea Hagieni - este situată în vecinătatea Rezervaţiei Naturale Pădurea Hagieni, pe malul Lacului Limanu, la 12 kilometri de Mangalia. Călugării spun că peisajul contribuie la construcţia sufletească, iar Mănăstirea Limanu-Hagieni creează un mic paradis pentru toţi cei care vin să-şi ostoiască setea de Dumnezeu. Se ajunge acolo ieşind la Km 9 al şoselei Constanţa-Mangalia, în stânga spre pădure. Nu se intră în rezervaţie, ci se ţine drumul dintre pădure şi lac (pe dreapta) şi terenurile arabile ale localnicilor (stânga), până la locul numit „La gutui“. Poartă hramul Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), iar înfiinţarea mănăstirii a fost decisă în iunie 2001.

Mănăstirea Colilia - a fost ridicată de nemţii din Dobrogea la începutul anilor 1900. Satul cu acelaşi nume a dispărut, odată cu plecarea germanilor către patria străbună, alungaţi de comunişti. Locaşul este la 48 kilometri de Constanţa, lângă Cogealac. După Grădina se face stânga, pe drumul pietruit. Măicuţele de aici veghează la cele două binecuvântări pe care spun că le-au primit: din 10 decembrie 2010, din veşmântul Mântuitorului de pe icoana Maicii Domnului izvorăşte mir, iar pe veştmântul iconostasului a rămas impregnată urma piciorului Maicii Domnului. Fosta biserică romano-catolică este astăzi una dintre cele mai frumoase biserici ortodoxe din Dobrogea. 

Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman (foto jos) - este aşezată într-un loc de poveste de lângă Canaraua Fetii, o rezervaţie naturală din zona Băneasa. Canaraua fetii este un canion stâncos de 20 kilometri lungime şi 50 metri înãlţime ce începe lângă balta Iormac (în apropierea oraşului Băneasa) şi trece graniţa în Bulgaria unde poartă numele de Suha Reka („pârâul secat“). În peşterile de aici au vieţuit învăţăcei de-ai Sfântului Gherman, considerat „chip de virtute şi desăvârşire creştină“. La schitul din Canaraua Fetii, unde stareţ este părintele Nicolae Gherman, trăiesc trei călugări. Când dă iarna, monahii stau izolaţi cu lunile din cauza accesului greoi în zonă. 

Mănăstirea Stejaru - este vestigiul unui sat depopulat, Stejaru, din comuna Saraiu. Biserica a fost construită în anii ’30-‘40, iar până la mijlocul anilor 2000 a stat în paragină. Arhitectura bisericii este în stil bizantin, în formă de cruce. Localnicii îşi amintesc şi acum care a fost cea mai tristă zi din viaţa satului: 7 mai 1950, când s-a întâmplat arestarea preotului Aurel Lazarov şi a celor 6 consilieri ai bisericii. Comuniştii i-au dat afară din case pe membrii familiilor acestora. Părintele Lazarov a fost închis la Piteşti, Gherla, Cavnic şi Aiud unde a murit la 6 iunie 1960. „Acesta a fost cel mai neplăcut eveniment din satul Stejaru“, spun oamenii locului. Liviu Brânzaş, autor al cărţii-mărturie din lagărele comuniste intitulate „Raza din catacombă“, l-a cunoscut pe părintele Lazarov. Contactul cu slujitorii Domnului, îndeosebi cu părintele Dumitru Stăniloae, l-a făcut pe Brânzaş să apuce el însuşi calea preoţiei după eliberarea din puşcărie. El a relatat în cartea sa despărţirea duhovnicului de această lume.

„Acest duhovnic cu spirit misionar avea să sfârşească în închisoare. Câţiva ani mai târziu, un camarad care a fost martor la agonia şi moartea sa mi-a povestit cum s-a întâmplat plecarea lui spre veşnicie. La Aiud s-a îmbolnăvit de meningită şi a fost internat la infirmeria penitenciarului. Boala s-a dezlănţuit cu virulenţă şi a intrat într-o fază galopantă. Foarte curând, Părintele a intrat în agonie. Fraţii de suferinţă din jurul lui au fost martorii unui dialog dramatic între muribund şi un Interlocutor invizibil. Convorbirea stranie a început printr-o interogaţie, repetată la anumite intervale: <De ce, Doamne, de ce?…>. Era marea întrebare pe care o pune orice suflet în faţa iminentei plecări spre Eternitate. Cine ştie ce tainice răspunsuri primea muribundul, că de la un timp, a pronunţat, repetând:<Ştiu, Doamne, ştiu!…>. Când ultimele energii ale fiinţei s-au stins şi convulsiile au încetat, parcă din depărtările spre care îi era purtat sufletul, a izvorât suspinul supremei împăcări: <Înţeleg, Doamne, înţeleg!…>. Aşa a trecut în Veşnicie robul lui Dumnezeu preotul Aurel, duhovnic neînfricat al temniţei şi ocnei. Odihnească-se de ostenelile şi suferinţele sale cele multe, căci faptele lui de curaj apostolic au mers cu el mărturie în cer!“, a consemnat părintele Brânzaş.

Mănăstirea Strunga (foto jos) - situată în pustietatea unui colţ de Dobroge, pe malul Lacului Oltina, între Răzoare şi Oltina. Obştea de măicuţe are grijă de o grădină luxuriantă care face din Strunga o oază în deşert. Biserica nouă este mândră şi împodobită aşa cum puţine sunt. La poalele sale se află micuţa bisericuţă din nuiele de la 1860, ce face parte din treimea bisericuţelor-unicat din România care se găsesc în Dobrogea. „Numele de Strunga provine de la numele satului care este aşezat într-o vale înconjurată de dealuri cu ieşire la balta Oltinei. De aproape 40 de ani satul este părasit, localnicii plecând spre oraş, iar batrânii trecând la cele veşnice în cimitirul satului aşezat pe vârful dealului, aşteptând pe cei dragi ai lor sa vină să le aprindă o lumânare din cînd în cînd şi să mai facă o pomenire mulţumind bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului că s-a reaprins după o aşa vreme îndelungată candela ortodoxiei în micuţa bisericuţă. Ca drept dovadă în Sfânta Bisericuţă arde permanent făclia Vie a lui Dumnezeu în cele 12 candele aprinse permanent“, spun măicuţele. 


Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare - există în satul Schitu de lângă Costineşti. Preoţii spun că este prima mănăstire care vede răsăritul soarelui, fiind aşezată pe faleza înaltă a Mării Negre. Piatra sa de temelie a fost pusă la 2 iunie 1929, în prezenţa Alteţei Sale Principesa Elena, a marelui istoric Nicolae Iorga şi a episcopului Gherontie al Constanţei. Construcţia sa a putut fi finalizată abia la mijlocul anillor ’90. Mica obşte de măicuţe înalţă zilnic rugăciuni, aşa cum este tipicul monahal, având alături o părticică din moaşte ale Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, şi ale martirilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, mucenici creştini al căror mormânt a fost descoperit pe teritoriul Dobrogei. La inundaţiile din septembrie 1971, apele au spălat pământul de la Niculiţel scoţând la lumină cripta în care se aflau osemintele a patru martiri: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Pe peretele interior al criptei scria în limba greacă: „Martyres tou Hristou“, iar pe peretele opus era trecut numele lor: „Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos“. Cei patru martiri erau ostaşi romani pe vremea lui Diocleţian şi au plătit cu viaţa credinţa lor în Hristos, fiind judecaţi, condamnaţi şi executaţi la Noviodunum (Isaccea de astăzi). Jertfa lor s-a întâmplat în secolele II-III, ei fiind pomeniţi ca martiri în scriptele din secolele III-IV.

Mănăstirea Sfinţii Nicolae şi Bretanion (foto jos) - este aflată la câţiva kilometri de comuna 23 August, în apropierea Lacului Tatlageac, spre plaja sălbatică a litoralului. Bretanion a fost primul episcop atestat al Tomisului, fiind prăznuit la 25 ianuarie. Ineditul face ca la mica distanţă de mănăstire să se afle o tabără de budişti Dzog-Chen. Zona este deosebit de frumoasă şi de liniştită, iar mănăstirea aşteaptă credincioşii la slujbele preoţilor care dau cuvânt de alinare. 

Pe aceeaşi temă: 

Cele mai frumoase locuri în natură unde să-ţi petreci ziua de Paşte

Sărbători Pascale în Dobrogea apostolică. Lumină de la discipolii lui Hristos, odihnă pe ţărmul Mării Negre

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: