Cum a dispărut peste noapte o superbă plajă de pe bara Sulina. „Creştea în funcţie de depunerile aduse de Dunăre“

Cum a dispărut peste noapte o superbă plajă de pe bara Sulina. „Creştea în funcţie de depunerile aduse de Dunăre“

Plaja din Sulina, înainte să fie "spălată" de furtună FOTO Direcţia Hidrografică

Limba de nisip născută din aluviunile aduse de Dunăre la intrarea pe bara Sulina, în spatele farului, în suprafaţă de aproximativ 1.500 - 2.000 metri pătraţi, a dispărut în această vară după ce furtunile deosebit de puternice au spălat nisipul.

Ştiri pe aceeaşi temă

16 hidrografi şi oceanografi din cadrul Direcţiei Hidrografice Constanţa, coordonaţi de cpt. cdor. ing. dr. Lucian Dumitrache, şeful echipei de cercetători, s-au aflat zilele acestea în Delta Dunării, în zonele Sulina şi Sfântu Gheorghe pentru măsurători specifice necesare elaborării hărţiilor de navigaţie, pe suport de hârtie şi electronice.
 
Zona Sulina – Sfântu Gheorghe este recunoscută ca fiind una unde relieful submers se modifică constant ori de câte ori apare o furtună puternică. 
 
„Spre exemplu, la farul de la Sulina, undeva, la sud, chiar de la intrare pe bara Sulina, la capătul canalului, exista o plajă care creştea în funcţie de depunerile care erau aduse de Dunăre. În timpul acestui an au fost două-trei furtuni puternice care au erodat zona. Acum, plaja a dispărut. Acolo, relieful submers se modifică constant ori de câte ori apare o furtună puternică, motiv pentru care noi mergem acolo în fiecare an şi măsurăm“, precizează ing. dr. Lucian Dimitrache.
 
Anul acesta, campania de cercetare hidrografică, oceanografică şi topo-geodezică se desfăşoară în perioada 9 – 24 iunie. „În fiecare an venim în aceste zone pentru a face măsurători de la mal, considerată a fi linia 0 până la adâncimea de 20 de metri şi pentru cartografierea fundului mării din punct de vedere al obiectelor metalice sub apă“, spune Lucian Dumitrache.  
 
 
Plaja dispărută
 
Anul acesta, în activitatea lor se folosesc de o sondă specială, multifascicol, adusă din străinătate, care scanează o zonă mai mare de pe fundul apei, faţă de o sondă clasică. „În funcţie de adâncimea la care eşti cu nava, aceasta mătură sub navă de trei ori adâncimea. O folosim la intrările şi la ieşirile din port, pe gurile de vărsare, la Sulina şi Sfântu Gheorghe“, explică specialistul. 
 
Pe lângă adâncimi, pe hărţile de navigaţie sunt marcate şi epavele navelor (inclusiv cele antice), însă, în general, specialiştii urmăresc să dea comandanţilor de nave, conducătorilor  de iahturi şi ambarcaţiuni de agrement informaţii cât mai exacte despre adâncimile Mării Negre, oferindu-ile rute de siguranţă până la care poate să se apropie de mal. 
 
După scanarea fundului mării, toate măsurătorile sunt  compilate pe hărţile de navigaţie, fie că sunt cele pe hârtie, sau electronice. „Noi punem la dispoziţie o hartă actualizată şi conducătorii aleg ruta în funcţie de tipul de ambarcaţiune“. 
 
Pentru îndeplinirea acestei misiuni, specialiştii Direcţiei Hidrografice Maritime au la dispoziţie şalupele „Topografica 1”, „Cătuneanu 2” şi „Hidrografica 3”, autoutilitare-laborator topo-geodezic, ATV-uri, precum şi aparatură mobilă de procesare a datelor.
 
Nu doar hărţile editate pentru zona din Delta Dunării sunt reactualizate, ci de pe întreg litoralul românesc, însă la perioade mai mari de timp, întrucât schimbările nu sunt atât de rapide.
 
Direcţia Hidrografică din Constanţa deţine în portofoliu hărţi naţionale, dar şi şase hărţi internaţionale printre care şi una care acoperă zona cercetată în această perioadă.
 
Continuatorii muncii de pionierat a ilustrului comandor Alexandru Cătuneanu (1962 – 1916), care a realizat prima hartă a coastei româneşti a Mării Negre, spun că faţă de primele adnotări, relieful submers al Mării Negre în zona de nord a litoralului românesc s-a schimbat foarte mult. Astfel, explică căpitan-comandorul, linia care indica adâncimea de 20 de metri este puternic modificată, fiind mult mai spre larg în prezent. Nu este însă o regulă pentru tot litoralul. Pe anumite porţiuni de pe litoral se depun aluviuni, iar în altele se constată o expansiune a apei spre uscat. 
 
 
Scanarea fundului mării
 
Harta premiată cu aur
 
Prima hartă marină românească, cunoscută sub denumirea de „Harta Cătuneanu”, a fost realizată în anul 1900 şi a primit medalia de aur, în acelaşi an, la expoziţia universală de la Paris.
 
Alexandru Cătuneanu s-a născut la 17 octombrie 1862, la Bucureşti, trăind primii ani din viaţă sub efectele domniei lui Alexandru Ioan Cuza. După absolvirea Şcolii de Ofiţeri, a fost repartizat în Corpul Flotilei până în 1886, iar apoi a făcut parte din echipajul bricului Mircea.
 
La începutul lui iulie 1897, bricul Mircea începe o campanie de măsurători hidrografice pentru întocmirea unei hărţi maritime a părţii de vest a Mării Negre.
 
Din echipa de specialişti ataşată bricului Mircea făcea parte şi căpitanul Alexandru Cătuneanu. În august 1899, cu gradul de locotenent-comandor, este numit comandant al bricului Mircea, navă cu care a realizat măsurători hidrografice şi pentru prima dată, măsurători magnetometrice de-a lungul coastelor României, împreună cu academicianul Ştefan Hespites.
 
Măsurători cu teolitul, lanţul ori stadia
 
În prealabil, comandantul înaintase către ministrul de Război un raport în care expunea necesitatea întocmirii unei astfel de hărţi. „Lucrarea se va lega cu harta Ţării, determinându-se punctele de reper de pe mal în raport cu punctele Avretiuc-Abdulah-Tuzla din triunghiulaţia Hărţii Dobrogei, se vor reconstitui piramidele din aceste puncte. Punctele de reper – mal, care vor servi la determinarea poziţiilor sondei, se vor alege în locurile cele mai vizibile de pe coasta malului, la aproximativ 250 m. Poziţiile se vor determina prin drumuire cu teodolitul, lanţul ori stadia (riglă gradată), din 5 în 5 km se vor aşeza puncte principale ale căror poziţii se vor determina în raport cu triunghiulaţia Avretiuc-Abdulah-Tuzla. Pe aceste puncte principale se vor ridica piramide mici de 6 – 7 m înălţime, cu scânduri văruite şi cap negru şi se vor alege astfel ca să fie vizibile 5 Mm spre larg ş.a.m.d.”.
 
În legătură cu operaţiunile pe apă, raportul preciza: „Se vor întrebuinţa o şalupă cu aburi de la crucişătorul «Elisabeta» şi două sau trei bărci de la bricul «Mircea», şalupa sau o barcă va merge cu ofiţerii şi oamenii necesari pentru sondare, celelalte două vor servi pentru prelungirea pe apă a aliniamentelor profilelor mari, când nu se vor putea distinge bine semnalele de pe mal, care determină aceste profile...”.
 
Raportul se încheia astfel: „Doresc ca lucrarea aceasta să fie executată cu toată precizia, că ofiţerii însărcinaţi cu ea nu vor cruţa nicio oboseală pentru a prezenta o lucrare care va fi publicată pentru a înlesni şi face sigură navigaţia pe coastele româneşti, a căror cunoştinţă lasă foarte mult de dorit astăzi”. 
 
Alexandru Cătuneanu şi familia 
 
Din „Însemnările unui marinar“: provizii ţinute în gropi şi lupta cu ţânţarii
 
Informaţii utile despre aventura echipei de măsurare le avem de la comandorul Nicolae Ionescu-Johnson, elevul lui Ion Creangă, sublocotenent de marină la data începerii lucrărilor cartografice. În lucrarea sa memorialistică, intitulată „Însemnările unui marinar“, el povesteşte cu umor despre greutăţile prin care a trecut echipa. De la el am aflat că marinarii mergeau în braţe kilometri întregi cu instrumentele fragile, hurducăiţi de vreo căruţă, ori pe o bicicletă. Localnicii, suspicioşi, le scoteau ţăruşii, iar ei trebuia să reia măsurătorile.
 
Războiul cel mai crunt l-au purtat cu ţânţarii, dar şi păstrarea hranei a ridicat probleme. „Proviziile ţinute în gropi, apărate de şanţuri stropite cu petrol – ce în vârf aveau morişti cu elice din lemn pentru a scăpa de păsări şi gâze“. 
 
La venirea iernii, s-au mutat la bordul bricului «Mircea» cu toate sculele şi bagajele, iar din primăvară, campania a fost reluată, de data aceasta la nord de Constanţa, spre Mamaia, Razelm, pe mare, până la braţul Sfântul Gheorghe. Lucrul s-a făcut cu dificultate, printre dune de nisip, prin stufăriş, pe stane de piatră, prin grohotişuri. Şi aşa a continuat campania timp de trei ani, ea fiind „menită să lase Marinei un monument nepieritor – ridicarea hărţii hidrografice a coastelor Mării Negre româneşti, după sistemul lui Mercator, destinată navigatorilor”.
 
Când harta a fost finalizată, a alergat într-un suflet la comandorul Cătuneanu. Era noaptea, târziu. „Comandorul a trecut cu vederea peste această abatere de la regulile disciplinei şi ale politeţii. Era şi el emoţionat. A poruncit să se aducă o sticlă de şampanie şi m-a obligat s-o beau cu el pentru sărbătorirea succesului!”.
 
Momentul de triumf a venit în anul 1900, când „Harta Cătuneanu“ a primit cea mai înaltă distincţie de la Expoziţia Universală de la Paris: medalia de aur. Harta Cătuneanu a fost apreciată în anul 1906, de către un contemporan, locotenent-comandorul Constantin Ciuchi, ca fiind „cea mai exactă lucrare ce s-a executat vreodată, ce face onoare ofiţerilor noştri de marină şi în special locotenent-comandorului Alexandru Cătuneanu sub a cărui direcţine s-a executat”.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările