Coşmarul căpitanului român găsit cu 10 tone de haşiş la bord după ce marinarii l-au luat prizonier: „Am tăiat o sticlă de plastic în jumătate ca să am cum mânca“

Coşmarul căpitanului român găsit cu 10 tone de haşiş la bord după ce marinarii l-au luat prizonier: „Am tăiat o sticlă de plastic în jumătate ca să am cum mânca“

Comandantul Adrian Florin Tănase şi acuzaţiile care i se aduc

Un comandant român de nave este judecat în Italia pentru trafic de droguri, după ce marinarii l-au luat prizonier, iar la bordul vasului militarii italieni au găsit 10 tone de haşiş. Căpitanul spune că a trăit un coşmar în închisoare şi că autorităţile române au început să se ocupe foarte târziu de cazul lui.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un comandant român de navă a fost arestat în urmă cu aproape doi ani în Sicilia sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc. Românul spune că a fost victima marinarilor de pe propriul vas şi că încearcă în zadar de atunci să-şi dovedească nevinovăţia.

Comandantul Adrian Florin Tănase (64 de ani) are o experienţă de peste 40 de ani în lumea marinăriei. Şi-a început activitatea în timpul regimului comunist pe navele de pescuit oceanic, apoi s-a angajat la Romline. După dispariţia companiei de stat, la începutul anilor 2000, Tănase a obţinut contracte pe cont propriu, cele mai multe pe nave sub pavilion italian. Chiar şi după ieşirea la pensie, a continuat să lucreze în marinărie pentru a-şi mări veniturile, în condiţiile unei pensii de doar 1.500 de lei.

În primăvara anului 2018, s-a angajat pe „Sea View“, o navă înregistrată sub pavilionul statului Kingston. Vaporul vechi, construit în anul 1967, a fost transformat din navă de pescuit într-una destinată transportului de persoane şi rebotezat „M/Y Quest“. Necazurile comandantului român au început pe 22 mai 2018, când oficialii companiei pentru care lucra l-au trimis să conducă nava din portul La Valletta (Malta) spre Tunisia, unde urma să transporte angajaţi ai unor platforme marine către uscat şi invers.

Luat prizonier de echipaj

„Imediat ce nava a plecat spre Tunisia, am fost trezit din somn şi mi s-a spus să vin urgent pe puntea de comandă. Ajungând acolo am fost întâmpinat de marinarii Groeneweg This - Olanda, Mohamed Elbosati - Egipt, Ahmed Mohamed - Egipt şi secundul maltez Bonello David. Ultimul, pe un ton ameninţător, mi-a comunicat că din acel moment nu mai sunt comandantul navei şi că va trebui să mă supun necondiţionat ordinelor ce le voi primi de la el, spunându-mi că jurnalul de bord nu va mai fi completat“, povesteşte căpitanul Adrian Tănase.

Potrivit acestuia, marinarii au schimbat traseul navei către zona de frontieră dintre Algeria şi Maroc, în dreptul oraşului Gazaouet. „Acolo, în largul mării, lângă navă au acostat două bărci, din care s-au încărcat pachete uriaşe pachete uriaşe, care ulterior s-a dovedit a conţine 10 tone de haşiş“, mai arată comandantul român.

Pe drumul de întoarcere spre La Valletta, la 29 mai 2018, nava pe care comandantul susţine că era prizonier a fost interceptată de o nava militară italiană, în dreptul Siciliei, iar soldaţii le-au cerut informaţii despre traseu. „Eu, fiind supravegheat şi neştiind la ce distanţă este nava de ţărm, nu am putut să le spun ce mi s-a întâmplat, de frică că voi fi aruncat peste bord. Doar atât am putut să fac: la întrebarea care era portul de plecare al navei, eu am răspuns eronat că era Gibraltar, ceea ce era imposibil să fie în poziţia şi direcţia pe care o avea nava, fapt ce a trezit suspiciunea celor de pe nava militară şi a ajutat la decizia de a inspecta nava şi astfel la deconspirarea traficanţilor“, povesteşte căpitanul.

Şi astfel nava a fost oprită în largul marii, la 170 mile distanţă de portul Catania, din Sicilia. „În timpul controlului, s-au găsit acele pachete suspecte şi am aflat şi eu că era vorba de droguri. Nava a fost dusă în portul Catania şi întregul echipaj arestat“, adaugă comandantul.

Din închisoare, sub control judiciar

Versiunea căpitanului român a fost ignorată de autorităţile italiene, iar începând din iunie 2018 şi până în iulie 2019 a stat închis în două închisori siciliene care ar fi fost controlate de mafia italiană: Piazza Lanza şi Luigi Bodenza. Ulterior a fost plasat în arest la domiciliu, începând cu 23 iulie 2019 şi până în decembrie 2019, când judecătorii italieni au decis să-l lase sub control judiciar.

Acum, căpitanul Tănase trebuie să meargă după fiecare trei zile la Poliţie pentru a demonstra că este de bună credinţă. Procesul în care este acuzat de „producţie şi trafic ilicit de produse stupefiante şi criminalitate organizată internaţională“ se judecă la Tribunalul din Catania, iar următorul termen este programat pe 25 martie 2020. Românul spune că se teme că procesul s-ar putea prelungi şi că nu va mai avea din ce să trăiască: „Am cheltuit până acum 20.000 de euro să plătesc chiria în Italia şi pentru a mă întreţine. Sunt banii strânşi de mine într-o viaţă. Am rămas fără valiză, ceas, mi s-au luat hainele, tot. Mi-au dat acum paşaportul, dar mi-au oprit certificatul de naştere. Nu ştiu la ce le foloseşte“, spune Tănase.

„Acuzarea, ca pe vremea lui Stalin“

Comandantul Adrian Florin Tănase a povestit pentru „Adevărul“ drama pe care o trăieşte, dar mai ales teroarea pe care a cunoscut-o în cele două închisori siciliene.

„În ceea ce mă priveşte, a fost o adevărată industrie a acuzării, ca pe vremea lui Stalin. Au căutat să mă distrugă, să mă compromită social“, spune Adrian Tănase. Comandantul povesteşte că a cerut explicaţii în nenumărate rânduri asupra acestor acuzaţii, care nu specifică nici unde există fabrica în care el este acuzat că produce droguri şi nici cum a traficat substanţele interzise, însă s-a ales de fiecare dată cu umilinţe şi cu agresiuni. „Ştiţi câtă bătaie am luat pentru că am întrebat unde am eu fabrică de droguri şi de ce sunt considerat criminal periculos? Mă duceam săptămânal la ofiţerul de serviciu şi îl întrebam: «Unde am eu fabrică?». «Nu ne întrebaţi pe noi. Întrebaţi avocatul», îmi spuneau. M-au terorizat şi am mâncat bătaie. Mă împingeau cu uşa, mă făceau ţigan, mă duceau în celulă şi m-am ales cu o cicatrice de la bocancii lor, dar nu mă las şi sunt hotărât să merg până în pânzele albe“, spune comandantul Tănase.

„Spuneau că sunt ţigan“

El dezvăluie că în închisoare a fost supus unui regim de tortură aşa cum era în perioada comunistă în România. „Nu aveam din ce să mănânc în închisoare. Am găsit o sticlă de apă de doi litri, pe care am tăiat-o în două: în jumătate primeam orez şi în cealaltă jumătate al doilea fel de mâncare. Mâncam fără furculiţă sau lingură. Ceilalţi arestaţi râdeau de mine şi spuneau că sunt ţigan şi că mănânc cu mâna. Erau tacâmuri, dar mie nu mi-au dat. Le-am primit într-un final, după ce am făcut cerere scrisă“, îşi aminteşte comandantul. Pe lângă aceste răutăţi, el povesteşte că la un moment dat l-au ţinut în celulă cu homosexuali, fapt care i-a creat alte probleme, dar despre care nu vrea să dea mai multe amănunte. El se mai plânge că alţi deţinuţi aveau drept de muncă, dar lui i s-a refuzat acest lucru, fiind considerat „criminal periculos“ sau din „armata lui Pablo Escobar“.  

S-a apărat singur în sânul mafiei

În ciuda sistemului penitenciar care i-a pus beţe în roate, el a reuşit să se apere aproape singur în faţa judecătorilor şi să aducă probe în apărarea sa, avocatul numit din oficiu ocupându-se de el doar după ce presa din România a scris povestea sa, iar reprezentanţii Consulatului Român din Catania au descoperit că un român are nevoie de ajutor.

„Mi-am făcut apărarea aproape singur. Am demonstrat că doar datorită mie autorităţile au prins traficanţii de droguri pentru că le-am indicat în mod intenţionat greşit Gibraltar ca fiind locul de plecare al navei, tocmai pentru a le trezi suspiciuni. Apoi, le-am spus să citească jurnalul de bord, pe care am reuşit să îl completez până când am fost luat ostatic, şi care dovedea traseul navei, şi le-am dat şi poze pe care le făcusem cu telefonul meu cu bărcile pe care erau aduse drogurile“, spune comandantul Tănase.

Pe baza mărturiilor membrilor echipajului care l-au luat ostatic, procurorul de caz a încercat să acrediteze ideea că el a organizat, la Malta, cu mult timp înainte, transportul drogurilor, însă românul a depus în instanţă inclusiv biletul de avion al companiei Wizz Air care demonstra faptul că a ajuns prima dată în Malta pe 19 mai 2018, cu trei zile înainte de a se îmbarca pe vas.

MAE: „Vi s-au respectat drepturile fundamentale“

Cu toate acestea, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe i-au răspuns la o scrisoare, în care românul cerea ajutor, că i s-au respectat toate drepturile procesuale. Direcţia Relaţii Consulare l-a înştiinţat oficiul consular din Catania l-a contactat telefonic pe avocatul Marco Tringali care „este convins de nevinovăţia dumneavoastră“ şi că „încă de la început v-au fost respectate drepturile fundamentale şi prevăzute de lege, inclusiv numirea unui interpret de limba română, dar dumneavoastră aţi refuzat să comunicaţi cu completul de judecată prin intermediul acestuia, deoarece susţineţi că vorbiţi şi înţelegeţi bine limba italiană“.

„Cazul dumneavoastră este cunoscut la nivelul Consulatului României la Catania din data de 02.06.2018, când aţi fost arestat şi încarcerat la Penitenciarul din Catania. De la momentul reţinerii şi până în prezent, reprezentanţii oficiului consular au avut un dialog constant atât cu dumneavoastră cât şi cu familia, respectiv penitenciarele în care aţi fost încarcerat, la 11 decembrie 2018“, conform unui alt răspuns.

Vă mai recomandăm:
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: