Amănunte terifiante din timpul torturii la care a fost supus disidentul Gheorghe Ursu: „Urletele se auzeau şi din stradă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inginerul Gheorghe Ursu, unul dintre cei mai cunoscuţi luptători români împotriva regimului comunist, a fost arestat de Securitate după ce i s-a înscenat un caz de infracţiune de drept comun. În urma torturilor şi a acordării cu întârziere a tratamentului medical, disidentul a murit. După 34 de ani, torţionarii săi au fost achitaţi.

Pe site-ul Fundaţiei „Ghorghe Ursu“ au fost publicate concluziile scrise formulate de Andrei Horia Ursu, Sorana Ursu şi Olga Ştefan Ursu, depuse la dosar prin intermediul Casei de avocatură „Muşat & Asociaţii“. În cele aproape 200 de pagini sunt prezentate dovezi ale dramei unui român intelectual care a fost ucis de un sistem criminal pentru că s-a opus comunismului.

Inginerul constructor Gheorghe Ursu a lucrat timp de 35 de ani la Institutul de Cercetări şi Proiectare pentru Sistematizare Locuinţe şi Gospodărie Comunală (ISLGC) Bucureşti. În paralel, a avut şi preocupări literare şi artistice, fiind autorul unui volum de poezie publicat în 1972, precum şi a unei cărţi de călătorie („Europa mea”) publicată postum. A fost pasionat de artele plastice, muzică şi arhitectură, având mulţi prieteni din lumea literelor, filmului şi artelor, atât în ţară (printre care Geo Bogza, Nina Cassian, Ştefan Augustin Doinaş, Mirel Ilieşiu, Iordan Chimet, Radu Cosaşu, Radu Albala, Anatol Vieru, Sorin Vieru, Dan Deşliu) cât şi în afară ţării (Camil Baciu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Gelu Ionescu, Sergiu Huzum, Mioara Cremene). 

Pasiunea pentru artă s-a tradus şi într-o pasiune pentru călătorii. Gheorghe Ursu şi-a cerut insistent dreptul de a vizită alte ţări, lucru pe care a reuşit să-l facă în mai multe rânduri între anii 1974-1982. În aceeaşi perioadă, el a resimţit intens lipsa de libertăţi impusă de regimul comunist şi cultul personalităţii dictatorului Nicolae Ceauşescu, şi a încercat să coaguleze printre prietenii săi scriitori, cu ajutorul legăturilor cu Europa Liberă, un grup de rezistenţă intelectuală care să „ţină trează ura românilor contra regimului totalitar în care trăiesc, să-i îndemne la răsvratire organizată sau măcar la nesupunere, sau măcar să facă totul spre a-şi menţine libertatea de gîndire”.
 

Gheorghe Ursu a afişat la serviciu manifeste anti-totalitare, încercând prin mai mulţi prieteni să fie citite în Marea Adunare Naţională sau la Congresul al XIII-lea al PCR. A ţinut un jurnal intim în care, timp de 40 de ani, a zugrăvit o frescă a falimentului regimului comunist din România. Jurnalul – pe care autorul speră să-l publice după moartea lui Ceauşescu şi care cuprindea şi poezii şi proză politică-satirică - s-a îndreptat cu vehemenţă, în anii 70-80, împotriva cuplului dictatorial.

Cum a ordonat Ceauşescu oprirea consolidării blocurilor avariate după cutremurul din 1977

Imediat după cutremurul din 1977, ca inginer cu o bogată experienţă în lucrări de rezistenţă, inclusiv anti-seismică, Gheorghe Ursu a fost desemnat că şef de proiect de consolidare la blocul Patria / ARO de pe bulevardul Magheru din Bucureşti. În această calitate, el a participat pe 4 iulie 1977 la o şedinţa cu şeful statului, moment în care s-a convins mai mult că oricând de criminalitatea acestuia. Ceauşescu a adunat toţi factorii de răspundere din construcţii, de la ministru până la şefii de proiecte, pentru a le da ordinul de a opri consolidările blocurilor avariate, cu consecinţe dezastruoase.

Dictatorul a dat acel ordin pentru a folosi toate resursele interne, dar şi ajutoarele din afară, la construirea faraonicei „Case a Poporului”. Suprafeţele blocurilor avariate de cutremur trebuiau tencuite şi majoritatea şantierelor eliminate până la 23 august 1977. Notele lui Gheorghe Ursu din acea şedinţa sunt concludente: "N. Ceauşescu: Se opreşte orişice echipa de verificare, am dat ordine la Miliţie şi Procuratura să-i bage la închisoare. Cine le da voie să între în domiciliul cetăţenilor?... Nu se mai admite nici o reparaţie capitală”. Prin „sursele” infiltrate în institutele de proiectări şi construcţii (inginerii „rezidenţi”, adică plătiţi atât de instituţia unde lucrau, cât şi de Securitate), D.S.S. avea cunoştinţă directă despre prăbuşirile care au urmat "după ce au fost scoşi popii [schelele de susţinere temporară]" şi despre „riscul pierderii a mii de vieţi omeneşti” în cazul unui alt cutremur, chiar de magnitudine mai redusă.

Securitatea a urmărit inginerii şi locatarii care s-au împotrivit, că şi Gheorghe Ursu, ordinului criminal. Proiectele iniţiale, din martie-iunie 1977 (care urmăreau că la clădirile vechi să se asigure "cel puţin la situaţia dinainte cutremurului din 1940", iar la cele noi "siguranţă prevăzută în proiect") fuseseră comentate pe larg "în presă, la radio şi televiziune". Cu privire la schimbarea dramatică de după şedinţa din 4 iulie 1977, „sursa” Securităţii - un inginer care de altfel dovedeşte că avea cunoştinţe profesionale solide şi era bine informat - nu face însă referire la ordinul lui Ceauşescu. El se referă doar la "nouă dispoziţie" de la "Inspectorat", "împreună cu ICPDC", care ar fi interzis "luarea unor măsuri de asigurare suplimentară a clădirii la sarcini seismice".

Autorul chiar explică, după cum se poate vedea, în termeni tehnici, de ce "reparaţiile locale" (doar pentru "fisurile vizibile") care "practic s-au aplicat la majoritatea clădirilor", "nu asigura construcţia la sarcini orizontale". Explicaţia inginerului e confirmată de "o serie de avarii grave" care, conform documentului Securităţii, au apărut după cutremur, dar mai ales după sistarea consolidărilor - prăbuşiri de stâlpi şi scări interioare, inclusiv la clădiri centrale, chiar din vecinătatea Comitetului Central al PCR. Informarea evidenţiază nemulţumirea locatarilor şi a populaţiei în general, care luaseră la cunoştinţă de proiectele asiguratoare iniţiale. Locatarii făcuseră „memorii la CC” şi au introdus şi "acţiuni în instanţa". Un caz unic printre inginerii nemulţumiţi îl reprezintă ing. Gheorghe Ursu care, că şef de proiect la blocul "Patria", a afirmat că "va camasui doi stîlpi chiar dacă că suportă costul lucrării". Rezultă fără dubiu că în acel moment, Securitatea îl avea deja în vizor pe Gheorghe Ursu.

Scrisoarea lui Gheorghe Ursu, citită la „Europa Liberă“

Printr-o scrisoare la Europa Liberă, Gheorghe Ursu a informat opinia publică asupra rolului dictatorului în oprirea consolidărilor şi asupra riscurilor legate de lăsarea blocurilor neconsolidate. Scrisoarea a fost citită de Virgil Ierunca pe 4 martie 1979. Consecinţa? Gheorghe Ursu a fost încadrat cu o reţea informativă. Jurnalul sau a fost rechiziţionat de Securitate în decembrie 1984- ianuarie 1985. El a încercat chiar să-i convingă pe anchetatori, apelând la ceea ce speră să fie o urmă de umanitate în aceştia, de justeţea poziţiei sale, pentru a-i face să înţeleagă "riscul pierderilor de vieţi omeneşti".

Nu a reuşit. Din contra, inculpaţii în cauza de faţă au încercat să-l determine să declare că scrisoarea ar fi scris-o pentru „remuneraţie materială”. Cu o astfel de declaraţie, Securitatea ar fi putut să-i raporteze Comandatului Suprem că acuzaţiile de la Europa Liberă erau, iată, neadevărate, aparţinând unui „mercenar” al „agenturilor ostile din străinătate”. Gheorghe Ursu a rămas ferm: „Considerând ca la acea data s-au luat hotărâri care nu corespundeau realităţii, eu m-am gândit ca trebuie sa fac ceva ca să se reia unele consolidări... prin prezentarea punctului meu de vedere la Europa Liberă”.
 

„Trebuie să arăt foarte clar că cele două scrisori expediate de mine la "Europa liberă" şi a treia (pe care nu am trimis-o) nu au fost determinate în nici un fel de alte persoane, ... ci au pornit, în toate cele 3 cazuri, din sentimentele mele subiective de luare de poziţie faţă de împrejurări, considerând că este de datoria mea faţă de conştiinţa să exprim aceste sentimente”.
 

Obstinaţia lui Gheorghe Ursu de a nu-şi renega acuzaţiile împotriva dictatorului Ceauşescu şi de a nu-şi turna prietenii au determinat Securitatea să continue anchetă „cu alte mijloace”. 

Tortura unui disident politic 

Disidentul a fost arestat sub un pretext de drept comun, sub acuzaţia că deţine valută, fiind vorba de suma de 16 dolari, găsiţi la domiciliul său în urma unei percheziţii, la 21 septembrie 1985. Pentru că tot nu a acceptat să-şi „divulge prietenii” şi să declare „ce bani a luat” pentru scrisorile la Europa Liberă, inculpaţii Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile au continuat să-l ancheteze din ce în ce mai sălbatic, supunându-l unui regim sistematic de tortură. La data de 17.11.1985 s-a produs decesul lui Gheorghe Ursu, în cadrul sistemului penitenciar.

Imagine indisponibilă


Marian Pîrvulescu şi Vasile Hodiş Arhivă CNSAS/ Centrul de Conultanţă Istorică
 

„Aşa cum au reţinut şi reprezentanţii Ministerului Public în cuprinsul actului de sesizare, inculpaţii Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile, în calitate de ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări Penale din Departamentul Securităţii Statului, în perioada în care Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru fapte considerate ostile regimului comunist, au exercitat sistematic asupra acestuia măsuri represive constând în percheziţie domiciliară; rechiziţionarea jurnalului personal, a scrisorilor şi a tuturor materialelor scrise de acesta; folosirea ascultărilor telefonice, a corespondenţei acestuia şi a informatorilor; audieri ce au culminat cu supunerea acestuia unor acte de violenţă fizică şi psihică de natură să aducă o gravă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în special al dreptului primordial la sănătate recunoscut oricărei persoane fizice, şi care au dus la moartea acestuia“, se arată în concluziile scrise. 

Din toate probele de la dosar, se pare că agresiunea fizică fatală a avut loc la ultimul interogatoriu luat lui Gheorghe Ursu de inculpaţi, începând imediat după prezentarea materialului de urmărire  penală de către maiorul Florea Popescu de la Miliţie, în dimineaţă zile de vineri 15.11.1985.

Data de 15 noiembrie coincide cu data administrării loviturilor care au fost decisive în producerea decesului persoanei vătămate. Conform declaraţiei martorului Casapu Mitrus Laurenţiu, „Cam cu 2-3 zile înainte de a fi dus la spitalul penitenciar Jilava, ing. Ursu a fost scos la anchetă dimineaţă, şi adus de acolo bătut într-o pătură, întrucît nu mai putea merge“. „Gheorghe Ursu acuză dureri interne, văitându-se că îl durea în zona abdominală” conform declaraţiei dată de vineri, 15.11.1985, două zile înainte de transportarea la spital, exact momentul în care bolnavul a acuzat simptomele peritonitei (dureri mari abdominale, vărsături bilioase) că urmare a loviturilor violente primite în abdomen. Acest fapt, spune familia, rezultă din mărturiile medicilor şi documentelor medicale. Vechimea echimozelor constatate de mai mulţi medici (Marinescu Sorana, Hristenco Vladimir, Constandache Ioan) la spitalul Jilava, şi consemnate în Foaia de observaţie clinică, era de vineri, mai exact de "36-48 de ore", conform chirurgului principal Hristenco Vladimir, deci exact timpul scurs între momentul în care victima a fost anchetată de inculpatul Pîrvulescu (pe 15.11.1985, după prezentarea materialelor, până seară, conform martorului Casapu Mitrus Laurenţiu) şi duminică dimineaţă, momentul operaţiei.

Declaraţiile aceloraşi medici, conform cărora Gheorghe Ursu "de vineri [15 noiembrie] se plângea de dureri abdominale dar nu a fost luat în seamă“, un număr mare de mărturii şi acte medicale dovedesc fără dubiu că întârzierea de două zile (15-17 noiembrie) a ducerii victimei la spital a fost un act deliberat al conducerii arestului miliţiei, la ordinul Securităţii. Astfel, martorii menţionează că timp de două zile, victima a „urlat” încontinuu de durere, urlete care „se auzeau şi din stradă”, a avut vărsături bilioase şi apoi cu sânge, că a „raportat conducerii” încă de vineri, dar nu a fost dus la spital decât duminică.

Medicii au declarat că în cazuri de abdomen acut / peritonită, şansele de supravieţuire timp de două zile sunt nule. Martorii Casapu Mitrus Laurenţiu şi Clită Marian declara că lui Gheorghe Ursu nu i s-au acordat îngrijiri medicale, cu ştirea personalului de pază, „că aşa era ordinul de sus” că victima să nu supravieţuiască. Martorul Harsu Ilie confirmă şi el întârzierea deliberată: „de câteva zile îl durea abdomenul şi cu toate că se plângea şi bătea în uşa de la camera de arest că să fie scos la medic, nu a fost băgat în seama. [Repet] cele declarate de Ursu: că acesta a fost bătut şi ţinut cu infecţie internă până la septicemie”.

Cum a încercat sistemul să acopere moartea violentă a disidentului

Imediat după uciderea lui Gheorghe Ursu, conducerea Securităţii, în tandem cu cele ale DCP a IGM, a arestului IGM, şi cu Ministerul de Externe, au încercat să acopere atât moartea violentă a lui Gheorghe Ursu cât şi faptul că acesta a fost anchetat de organele Securităţii în detenţie. În cadrul arestului IGM „s-a dat alarmă pe toată unitatea şi am fost chemat de la domiciliu, întrucît eram liber. după serviciu... În acea noapte a fost la serviciu şi şeful Direcţiei Cercetări Penale, respectiv Scarlet Gheorghe, de fapt era toată conducerea unităţii inclusiv col. Tudor Stănică... am aflat că avusese loc un incident în arest”.

Mai mulţi martori confirmă secretul impus de Securitate după asasinat. Muşamalizarea este confirmată de relatările familiei lui Gheorghe Ursu. Astfel, în timpul detenţiei familia nu a putut să-l vadă nici o dată. După zile întregi de insistente la Direcţia Cercetări Penale pentru a află care era acuzaţia, un locotenent i-a spus fiului victimei: “ce vrei ba, parcă nu ştii cine sîntem noi, şi noi nu ştim cine sînteţi voi!”.

Despre uciderea lui Gheorghe Ursu, familia a fost anunţată abia după două zile, pe data de 19.11.1985. A două zi, pe 20 noiembrie 1985, familia lui Gheorghe Ursu a fost chemată la spitalul Penitenciarului Jilava, unde a primit piese de vestimentaţie ale lui Gheorghe Ursu, toate pline de sânge închegat, printre care şi o cămaşă sfâşiată.
 

Cauza morţii nu a fost adusă la cunoştinţa familiei. Infirmierul care le-a dat hainele le-a spus că “l-au bătut la anchetă, şi special l-au adus aici prea tîrziu, că să nu se mai poată face nimic”. Familia a cerut să vorbească cu directorul spitalului, col. Ghiţă, însă iniţial a fost refuzată. În urmă insistenţelor, directorul spitalului a acceptat să vorbească cu membrii familiei. Aceştia au întrebat care a fost cauza morţii lui Gheorghe Ursu, însă directorul a răspuns sec că nu ştie. Au cerut apoi să vorbească cu un doctor care a tratat victima însă răspunsul a fost: “nu e nici un doctor aici”, şi i-a dat afară. Ulterior, au aflat că colonelul Ghiţă era el însuşi chirurg şi că participase direct la intervenţia formală la care fusese supusă victima.

Îmbălsămare fără a se cunoaşte cauza morţii 

Pe 21 noiembrie 1985, i s-a permis lui Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, să vadă cadavrul la morgă. Acesta avea urme vizibile de lovituri pe faţă, gât, umeri. Avea spatele brăzdat, pe toată lungimea, de urme de schingiuire. Avea la mâini urme adânci de cătuşe, prin care se vedeau oasele încheieturilor. Deşi fusese supus autopsiei, se puteau vedea clar, pe marginile abdomenului şi pieptului, multiple urme de lovituri.

Familia a cerut şi la morgă să se comunice cauza morţii. Oficial nu li s-a spus nimic. Nu s-a eliberat nici certificatul constatator al decesului. Un funcţionar le-a cerut, pentru îmbălsămare, acest certificat, însă familia a arătat că nu li s-a dat. Funcţionarul a dat un telefon, după care a spus “a, asta e un caz special, merge şi fără certificat”, şi a întocmit un bon de îmbălsămare fără cauza morţii. Doi sanitari (Cristian şi Fuiorea) care susţineau că participaseră la autopsie, au arătat că „toate organele interne erau în ultimul hal, că ficatul, splină erau făcute praf“.

În ajunul incinerării, la locul de muncă al victimei s-a dat ordin că nimeni să nu meargă la incinerare. Totuşi, au venit mulţi prieteni, care au putut constată urmele de lovituri şi de cătuşe. Familiei i s-a tăiat complet legătura telefonică de acasă, şi în următoarele 12 luni, o maşină a Securităţii a stat în faţă intrării în blocul lor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite