Afacerea unui român, declarată în Olanda hobby util comunităţii şi scutită de taxe. În România, a trebuit să renunţe la firmă

Afacerea unui român, declarată în Olanda hobby util comunităţii şi scutită de taxe. În România, a trebuit să renunţe la firmă

Florin Luca şi bunătăţile sale Sursa foto arhiva personală

În timp ce românii sunt împovăraţi de noi biruri, inventate mai nou pentru gospodării, Florin Luca, un român plecat în Olanda, a reuşit să-şi deschidă mica afacere în câteva zile, cu ajutor de la autorităţi. Statul olandez i-a catalogat carmangeria drept hobby util comunităţii, aşa că Luca a devenit furnizorul de produse tradiţionale din carne pentru români din Ţările de Jos.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când li se face dor de gustul bunătăţilor de acasă, românii din Ţările de Jos ştiu pe cine să caute. Florin Luca, zis „Măcelaru“, este furnizorul de produse tradiţionale din carne în care regăseşti gustul şi savoarea ştiute. La 34 ani, măcelarul din Orăştie este stabilit în Olanda de 11 ani şi lucrează în mica sa carmangerie după reţete veritabile, de la care nu vrea să se abată.

Chemat să lucreze, ajutat să rămână

Vine dintr-o familie cu cinci copii: trei băieţi, toţi trei măcelari ca bunicul matern, şi două fete. Niciunul dintre băieţi nu mai este în ţară: Florin şi Daniel sunt în Olanda, iar mezinul Sebastian stă în Franţa, unde s-a reprofilat. 

Dar Florin n-a renunţat la profesia sa, care l-a dus pe drumul străinătăţii de la început. A lucrat în Germania, iar când s-a ivit ocazia din Olanda, oferită printr-un program guvernamental olandez, a mers mai departe. Un prieten român i-a deschis mintea, pe când se afla la un schimb de exeperienţă în Slovacia. „Aveam multe avantaje în Olanda. Locul de muncă era asigurat, făceam un curs gratuit de limbă, iar cazarea era de asemenea gratuită. M-am integrat din start într-un astfel de sistem care îţi crea facilităţi“, afirmă Florin. După 3 ani şi-a cunoscut şi viitoarea soţie, Ioana, tot româncă, şi au împreună doi copii: o fată şi un băiat.

În august 2016 s-a hotărât cu soţia să pornească afacerea. Primise încurajări de la prieteni şi cunoştinţe, cărora le pregătise tot felul de bunătăţi la diferite evenimente româneşti sau la un simplu grătar. Într-un spaţiu de lângă casă, amenajat corespunzător, a deschis carmangeria în care prepară produsele. Nu le vinde acolo, ci primeşte comenzi online şi telefonic, pe care le livrează tot ei. 

„Deocamdată nu am un punct de desfacere, spaţiul de preparare este al meu, dar vreau să închiriez unul mai mare, să mă extind. Este greu de găsit ceva potrivit, terenul este scump în Olanda, pentru că olandezii preţuiesc fiecare bucăţică de pământ. Majoritatea spaţiilor de comerţ sunt croite pentru magazine de haine, dar la măcelărie trebuie condiţii speciale, utilităţi anume pentru circuitul de tranşare, de igienă, de siguranţă a utilajelor şi procesului tehnologic etc“, relatează Florin.

Produse de nişă

Într-o ţară multiculturală, fără un specific culinar, preparatele româneşti sunt de nişă. „Olandezii nu au o bucătărie specifică, ei încearcă de toate: varză de Bruxelles, cartofi, cârnaţi afumaţi, fast-food, feluri asiatice, crochete, friganele, merg la cafetării. Eu furnizez produse familiilor de români sau familiilor mixte. Cu olandezii prea puţin vin în contact la livrări. Mă bucur că am început să primesc comenzi şi din Belgia, unde sunt multe măcelării româneşti, dar care aduc produse direct din România. Eu le fac aici, proaspete, după reţete tradiţionale“, spune Luca.

Prepară produsele în timpul liber, după ce vine de la muncă. Carnea este luată de la abator, iar condimentele - de la un distribuitor pentru carmangerii. Foloseşte sare, piper, cimbru, usturoi curăţat de ei, boia dulce şi iute, mirodenii care să le dea puţină aromă - nucşoară, ienibahar, foi de dafin. Nu mult, că strică. În sezonul rece este cerere de produse afumate. La sărbători se cer cârnaţi, afumaţi şi neafumaţi, lebăr, jumări. Când dă căldura, se caută mici, cârnaţi neafumaţi, cârnăciori de grătar. Constant se cumpără delicatesă: muşchi, şunculiţă. 

„Clienţii cer cam 1 kilogram din fiecare, o comandă trece, să zicem, de 200 euro. Românii nu mai consumă cantităţi ca în ţară. Eu, unul, aici am învăţat să evit excesele, să reduc din grăsimi. La muncă mănânc cu echipa mea, cu 2 români şi 2 olandezi, o pungă de jumări - cam 400 grame. Pasta de jumări este foarte gustoasă şi am cerere pentru ea“, afirmă măcelarul. Cel mai scump este kilogramul de cârnaţi olteneşti - 10 euro, micii sunt 7 euro kilogramul, slănina afumată - 6 euro kilogramul, iar cel mai ieftin este kilogramul de coaste afumate - 5 euro. La caserolă se dau carnea şi cârnaţii la garniţă sunt 5,20 euro (400 grame), iar untura de porc este 2 euro (500 grame).

Secretele mititeilor

Florin urmăreşte blogurile culinare şi mărturiseşte că se îngrozeşte când vede cum sunt făcuţi popularii mititei.

„Am făcut liceul agricol din Geoagiu-Băi, cu practică la abator. Şi am învăţat ca la carte cum se prepară produsele. În ultimii ani am constatat că, în general, majoritatea producătorilor români nu mai respectă reţetarul. Lucrurile au degenerat, mă îngrozesc când citesc cum se fac mititeii. La mici se pune carne de porc şi de vită, cu sare, piper, cimbru, usturoi, boia şi bicarbonat moderat. Contează dozajul, în ţară pun atât de mult bicarbonat, încât când am mâncat mi s-au uscat buzele şi mi s-a făcut imediat sete. Prepară cu diferiţi compuşi chimici, pun soia, geluri care fixează apa, emulsii, adaosuri care triplează masa. La 5 kilograme de carne şi 15 kilograme de slănină, ei obţin 60 kilograme de produs finit. În România am ajuns de mă feresc de preparate. Mai bine mi le fac cu mâna mea“, declară măcelarul.

Cum a devenit întreprinzător

Ca să îşi deschidă afacerea, românul a avut de parcurs un drum simplu. Atât de simplu, încât pare neverosimil pentru noi. „Am trimis un mail la Camera de Comerţ, KVK se spune prescurtat, şi în nicio săptămână am primit acordul de start şi linkuri de unde să mă informez cu privire la autorizare. Am completat un formular online, a durat 5 minute şi am primit o programare, la care să mă duc cu actele pregătite. Le-am semnat eu şi soţia şi gata, eram întreprinzător“, spune Florin.

El a depus apoi actele la primăria din Dordrecht, micul orăşel de lângă Rotterdam în care locuieşte. A făcut o programare online şi a fost chemat la întrevederea cu experţii KVK. Aceştia au ascultat ce vrea să facă, i-au luat dosarul şi i-au spus că într-o săptămână va primi răspuns. În 3 zile l-au sunat.

„Mi-au comunicat că ei au decis, studiind dosarul, că afacerea mea, făcută în special pentru comunitatea românească, este mai degrabă un hobby, nu un mijloc prin care noi să ne îmbogăţim. Aşa că mi-au dat un răgaz pe termen nedeterminat ca să mă dezvolt. Mi-au spus ca, atunci când mă extind, să trec din nou pe la ei, cu dosarul pentru autorizarea afacerii. Asta a fost tot. Astfel am primit eu cel mai mare ajutor chiar de la autorităţi. Greu de imaginat, nu-i aşa? Aici nu ştiu ce e birocraţia. M-au făcut să gândesc pozitiv. Aşa este în Olanda. Vreţi să vă spun cum a fost în România?“

Statul român, principalul obstacol

Pentru că şi-a dorit foarte mult să pornească o întreprindere şi în România, Florin Luca a încercat nu o dată, ci de două ori, să deschidă o afacere. Întâi o carmangerie, apoi o fermă de animale. Nu a fost chip. În primul rând, din cauza autorităţilor locale, care l-au pus să obţină avize peste avize, să aştepte la nesfârşit, să plătească racordări la reţele de alimentare cu apă şi energie electrică, pentru ca apoi să-i taie furnizarea pe motiv că „nu rentează“. Antreprenorul a pierdut lupta cu statul român. 

„Dar ce-aţi venit, să vă faceţi patron?“, m-a întrebat la Fisc, în bătaie de joc. Doar în România am auzit cuvântul <patron> pronunţat cu atât dispreţ. În Olanda nu l-am auzit deloc. Aici eşti <antreprenor>, <întreprinzător>, care eşti util societăţii. Produci ceva, dai de lucru oamenilor, plăteşti taxe şi impozite din care se realizează alte proiecte utile comunităţii. Statul sprijină începătorii, timp de 3 ani ai multe facilităţi la impozitare. Băncile susţin ideile bune, dacă ai un proiect bun, îţi acordă rapid finanţarea, fără un istoric. Nu am primit niciun control până acum, primesc doar scrisori acasă în care sunt înştiinţat de diferite noutăţi legislative. Sunt tot cetăţean român, dar am drepturile unui olandez, cu excepţia votului. Sunt respectat“, arată Florin Luca. 

Pe aceeaşi temă: 

Lecţia Olandei. Explicaţiile unui vot de 82%: „Educaţia civică începe din şcoală“

Tânără genială de la noi, cu doctorat în Olanda, explică felul în care se obţine acest titlu în Vest: „Mă revoltă ce se întâmplă în România“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: