Torţionarul Clujului: Mihai Patriciu. A scăpat ca prin minune de „ghilotina" lui Stalin, graţie „blândeţei“ lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Torţionarul Clujului: Mihai Patriciu.
A scăpat ca prin minune de „ghilotina

Mihai Patriciu, torţionarul Clujului  FOTO: Revista 22

Mihai Patriciu a fost unul dintre cei mai odioşi criminali din perioada comunistă. Un fost şef al Securităţii din Cluj, din cauza căruia şi-au găsit sfârşitul zeci de oameni. A murit în 1996 şi a avut o bătrâneţe liniştită fără a fi tras la răspundere pentru suferinţele produse.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Patriciu (19 ianuarie 1909 - 1996) s-a numărat printre liderii comunismului care au adus sfârşitul multor oameni. Evreu la origine (născut la 19 ianuarie 1909, în Năsăud, pe numele său real Grünsperger sau, după unele opinii, Weiss), a lucrat o vreme ca pălărier în localitate. A aderat timpuriu la PCR, activând în ilegalitate.

Înainte să ajungă colonel de securitate, el a luptat ca voluntar în războiul civil din Spania alături de Valter Roman, Mihai Burcă şi Mihail Florescu în detaşamentul „Ana Pauker“.
După victoria lui Franco, s-a refugiat, alături de ceilalţi luptători, în Franţa, unde a fost închis în lagărele Gurs şi Argèles-sur-Mer.
În aprilie 1941 a evadat din lagăr împreună cu mai mulţi comunişti români, viitori lideri ai partidului şi ofiţeri superiori de Securitate (Constantin Doncea, Mihail Florescu, Valter Roman, Konrad Adorian, Wilhelm Einhorn ş.a.).
Dacă unii dintre aceştia au luat drumul Moscovei, întorcându-se în ţară cu Ana Pauker, Patriciu a ajuns la Paris, de unde a fost încadrat în rezistenţa comunistă franceză.
A luptat contra naziştilor până în 1944, când a revenit în România împreună cu Mihail Florescu (Iancu Iacobi), viitorul şef al Direcţiei Propagandă a Armatei şi ministru al Industriei Chimice timp de peste 20 de ani.

În 1938 intră în Partidul Comunist din România. A lucrat ca inspector general la Regionala Cluj a Siguranţei (1944-1948, iar în 1955 a fost numit director al Uzinei Metalurgice Reşiţa.

Printre cei ucişi de asasinul securest Patriciu se numără şi 13 luptători din rezistenţa anticomunistă, care "au dispărut" din beciurile Securităţii din Cluj, exact în perioada în care Patriciu era şeful aparatului de represiune.

„În scriptele noastre nu trebuie să aibă urme“

Apropiat de Teohari Georgescu (ministru de Interne între 1945-1952), în aprilie 1945 Patriciu a fost numit în fruntea Inspectoratului Regional de Poliţie Cluj. În primii ani, Patriciu nu s-a remarcat decât prin faptul că era un simplu executant. Însă, după înfiinţarea Securităţii, în 1948, Patriciu  a devenit rapid ofiţerul de Securitate cu cele mai multe asasinate la activ, potrivit unui articol publicat de Revista 22.

Ţintele sale predilecte au fost liderii şi membrii grupurilor de rezistenţă armată din Munţii Apuseni, precum şi ţăranii înstăriţi („chiaburii“) care se împotriveau colectivizării şi cotelor obligatorii. Ordinele sale au fost îndeplinite cu precădere de către cpt. Kovács Mihail, mr. Briceag Nicolae şi cpt. Mihaly Alexandru, şefii Securităţii din judeţele Turda, Someş şi Mureş subordonaţi direct lui Patriciu.

În toamna anului 1948, Patriciu le-a dat instrucţiuni concrete acestor subordonaţi privind modul de operare împotriva „duşmanilor“ regimului. Patriciu i-a avizat pe subalternii săi şi de faptul că rapoartele ce se întocmeau după acţiunile de ucidere a rezistenţelor trebuiau falsificate, el afirmând că „în scriptele noastre nu trebuie să aibă urme faptul că bandiţii au fost executaţi“.

La 6 septembrie 1949 au fost ucişi Gheorghe şi Ilie Ilea, tată şi fiu. Căpitanul. Kovács arăta că a primit următorul ordin de la Patriciu: „la noapte pui pe ei în maşină, duci în marginea comunei şi trânteşti de pământ şi raportezi că ducându-i acasă să arate unde era ascuns armamentul la un moment dat au sărit amândoi asupra organelor noastre, căutând să-i dezarmeze, unde au fost împuşcaţi“.

Prin acelaşi procedeu au fost ucişi în următoarea lună alţi patru membri ai organizaţiei Diamandi. De asemenea, Securitatea din Gherla a îndeplinit ordinul de a-i executa pe doi membri ai organizaţiei Partizanii Regelui Mihai.
Printre cei ucişi de asasinul securist se numără şi 13 luptători din rezistenţa anticomunistă, care "au dispărut" din beciurile Securităţii din Cluj (Palatul Copiilor din Cluj), exact în perioada în care Patriciu era şeful aparatului de represiune.

„Nimeni să nu ştie şi să nu afle“

Numărul mare de crime produse într-un timp scurt şi amploarea asasinatelor - de la o persoană, două se ajunsese la grupuri - au atras atenţia şefilor Securităţii care au trimsi ofiţeri să vadă ce făcea Patriciu. Erau atât de multe crime, greu de muşamalizat, mai ales că ele căpătaseră aspectul unor execuţii în masă.

La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite.
Patriciu însă nu s-a deranjat prea tare, le-a zis doar subordonaţilor să fie mai atenţi:
„în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (...) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau procedura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.

Securiştii i-au interzis lui Patriciu să mai ucidă. Apoi, l-au transferat la conducerea Direcţiei regionale Braşov, perioadă în care foştii luptători din Spania nu erau bine văzuţi.
Stalin bănuia că o bună parte dintre aceştia ar fi fost recrutaţi ulterior de serviciile de spionaj capitaliste.
Drept urmare, s-au înregistrat şi primele măsuri staliniste de marginalizare a evreilor din aparatul de partid şi de stat. Însă, Patriciu a scăpat: nu i se pune ala îndoială loialitatea faţă de regim şi beneficia de susţinerea lui Teohari Georgescu, ministru de Interne.

Bătrâneţe fără griji

Cariera torţionarului Patriciu în Securitate a luat sfârşit odată cu îndepărtarea protectorului său, Teohari Georgescu, din conducerea partidului şi a MAI.
În iulie 1952, a fost destituit şi trecut în rezervă. Noua con¬ducere a ministerului nu mai avea încredere în acei ilegaliştii consideraţi apropiaţi grupului deviatorilor de dreapta. Însă, peste câţiva ani, partidul a apelat însă iarăşi la el şi: avea nevoie de o mână de fier la Uzinele Metalurgice Reşiţa, unde l-a numit director general al întreprinderii. S-a remarcat prin stricteţea pe care o impunea angajaţilor.

Nu a stat mult în această funcţie şi s-a întors la Cluj unde şi-a trăit bătrâneţea nestingherit de nimeni.
Nici măcar Plenara din aprilie 1968, când au fost devoalate multe dintre crimele comise de Securitate, nu l-a afectat.
I s-a reproşat un singur lucru: comportamentul dur pe care-l avusese faţă de propriii subordonaţi - se ştia că Patriciu nu ezita să aplice corecţii fizice umilitoate acelor angajaţi ce nu-i îndeplineau întocmai dispoziţiile.

Şi astfel numărul foarte mare de asasinate a fost trecut sub tăcere.

Unele dintre victimele asasinate din ordinul lui Mihai Patriciu au fost dezgropate de Marius Oprea, „Vânătorul de securişti“. Oprea afirma, în 2011, că nu ar fi reuşit fără sprijinul clujenilor, al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi al UBB-ului.
„Fără clujeni nu m-aş fi putut descurca. Nu e o muncă uşoară ceea ce facem noi. Trăim un paradox: suntem fericiţi când găsim un mort. Suntem într-un fel de expediţie, în căutarea poporului pierdut, a coloanei noastre vertebrale", a afirmat Marius Oprea.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: