
Unul dintre jurnaliştii de marcă ai cotidianului britanic „The Times” scrie într-un editorial că probabil puţini români vor da năvală să se angajeze în Marea Britanie. El prezintă, totodată, evoluţia extraordinară pe care, în opinia lui, a avut-o României din '89 încoace.
Ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii din UE pentru cetăţenii români şi bulgari a dus un val de articole orientate împotriva persoanelor din cele două ţări, presa din Marea Britanie înaintând cifre ale „invaziei” care nu s-au adeverit. Pe reţele sociale, „invazia” eşuată a inspirat utilizatorii să se întreacă în glume atât pe seama românilor şi a bulgarilor, cât şi a presei.
Victor Spirescu (30 de ani), devenit vedetă în presa din Marea Britanie, la 1 ianuarie, şi prezentat drept unul dintre invadatorii din estul Europei, este un tânăr sărac din satul uitat de lume Pelişor, din Sibiu, cu un vis simplu: să strângă bani pentru casă. Românul spulberă, însă, mitul britanicilor şi le transmite că nu-şi va da ţara pentru Anglia.
Marea Britanie, în aşteptarea „invaziei” care nu a avut loc
Victor, un român în vârstă de 30 de ani, a sosit miercuri, în Marea Britanie, cu o cursă aeriană care a pornit din Târgu-Mureş cu destinaţia Aeropotul Luton. El urmează să se angajeze la o spălătorie auto din Londra, fiind doar unul dintre românii care se duc să muncească în Regatul Unit, deci va plăti taxe şi impozite. Economia va avea de profitat, este de părere Herbert Brücker, specialist la Institutul pentru Piaţa Muncii din Germania.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: