Teatrul underground a prins aripi la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujul are începând de luna trecută prima stagiune de teatru underground. Chiar dacă iniţial a fost anunţată doar ca un test, prima stagiune de teatru de club din Cluj s-a dovedit un succes.

La început, proiectul a fost anunţat de către iniţiatporul său, actorul şi regizorul Sorin Misirianţu, ca fiind un test, pentru a observa dacă există cerere pentru o stagiune care să cuprindă mai multe asemenea spectacole.

„Sunt foarte mulţi actori care vor să joace şi mai mult decât o fac în instituţiile de stat. Am jucat vreo trei sau patru spectacole şi le-am reprogramat. Am văzut că avem cui să ne adresăm. La Bucureşti, însă, e de mult fumată o asemenea idee de proiect”, şi-a motivat iniţiativa Sorin Misirianţu.

Spectacole de club şi pe timpul verii

Iniţial stagiunea a fost anunţată să se desfăşoare maxim până la sfârşitul acestei luni, însă succesul lor i-a determinat pe actori şi regizori să o prelungească până după luna iunie. „Noi am mai încercat şi în trecut să jucăm spectacole în club, însă nu am avut încă mai multe spectacole care să poată fi cuprinse într-o stagiune. Prinde foarte bine, pentru că avem un public tânăr, avid de cultură. Toţi se plâng că vara e mort Clujul, aşa că ne-am gândit să ducem stagiunea până spre vară”, a explicat Misirianţu.

Spectacolele se desfăşoară în clubul Diesel, fiind puse „în scenă” două reprezentaţii pe săptămână, în fiecare luni şi miercuri, de la ora 21.00. Acestea se desfăşoară într-un decor minimalist, cu recuzită redusă la minim, însă cu sonorizare la standardele celei de care dispun actorii la Teatrul Naţional.

De altfel, spre deosebire de spectacolele underground jucate până acum la Cluj în anii trecuţi, în cluburile Diesel şi My Way, stagiunea reuneşte doar actori şi regizori de calibru precum Sorin Misirianţu, Adriana Băilescu, Ramona Dumitrean, Elena Ivanca sau Dan Chiorean.

Teatru, la o bere


Actorii pun în scenă un repertoriu care să se potrivească cu atmosfera creată de spectactorii veniţi într-un club, la o bere. „Decorurile sunt minimaliste, însă cu actorie până la infinit. Piese trebuie să fie, însă, dinamice. Nu avem cum să propunem drame, maxim tragicomedii”, a explicat Misirianţu.

Chiar dacă, potrivit lui Misirianţu, publicul este acelaşi cu cel pe care actorii îl regăsesc în sălile convenţionale, mulţi dintre spectatorii care au urmărit aseară spectacolul „Dragoste cu năbădăi” participă mai des la spectacole underground.

„Ca să fiu sincer, nu am fost niciodată la o comedie la Teatrul Naţional. Mi se par mult mai accesibile acest gen de spectacole. În primul rând ora este una care mie îmi convine. E a doua oară când vin la piesa asta. La Teatrul Naţional nu am fost niciodată la o piesă de două ori. E foarte relaxant. Ajută mult locaţia neconvenţională. Poţi să râzi mai mult decât la orice spectacol de stand-up comedy”, a declarat Ciprian Coza, un spectator în vârstă de 26 de ani.

De altfel, spectatorii discută la finalul fiecărui piese cu protagoniştii spectacolelor, aspect care la piesele de teatru tradiţionale se întâmplă rar.
Printre spectacolele jucate până acum în clubul Diesel se numără „Declaraţie”, în regia Elenei Ivanca, „Colecţionarul de prieteni”, în regia lui Sorin Misirianţu, însă clujenii vor avea parte în luna mai de câteva premiere precum musicalul „Richard III”. Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite