Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj nu mai are bani pentru salarii în decembrie. „În sălile de operaţie NU mai există Betadină pentru dezinfectarea plăgilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, acuzată că a lăsat fără bani Spitalul Judeţean Cluj. FOTO: Arhiva personala/Sorina Pintea
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, acuzată că a lăsat fără bani Spitalul Judeţean Cluj. FOTO: Arhiva personala/Sorina Pintea

Deputatul Emanuel Ungureanu atrage atenţia asupra faptului că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj „nu mai are bani nici măcar pentru salarii în luna Decembrie”. El a publicat un document intern în care directorul unităţii le cere medicilor să facă economii. „Nu este prima dată când suntem în această situaţie”, răspund oficialii spitalulul, care arată că s-a achiziţionat Betadină în ultimele 3 luni.

Deputatul Emanuel Ungureanu a publicat pe Facebook o adresă internă a directorului Spitalului Judeţean de Urgenţe, Petru Şuşcă, prin care le cere medicilor să facă economii. Parlamentarul susţine că medicii din spital s-au pânsă că în sălile de operaţie nu mai exită Betatidă pentru dezinfectarea plăgilor, iar pacienţii îşi cumpără materiale sanitare şi dezinfectanţi.

„Document oficial!

Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj nu mai are bani nici măcar pentru salarii în luna Decembrie.

Prietenul Sorinei Pintea, managerul Petrică Şuşcă, a trimis către secţiile spitalului un document prin care somează personalul medical să facă economii.

Economii la ce, se întreabă medicii?

În sălile de operaţie NU mai există Betadină pentru dezinfectarea plăgilor, pacienţii îşi cumpără materiale sanitare şi dezinfectanţi.

Doamna ministru Pintea nu a vorbit nicio secundă despre dezastrul lăsat în urmă de ea şi prietena Dăncilă.

Priviţi cu câtă inconştienţă, Sorina Pintea, cu hainele din stradă, îmbrăţişează electoral, fără acordul părinţilor, încălcând normele de igienă, bebeluşii din maternitatea din Focşani.

A plecat Pintea, politrucii ca Şuşcă, prietenul cameleonic al politicienilor PSD şi PNL, când vor fi demişi?

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, trebuie să facă rost de bani pentru Sănătate dar şi de curaj să demită managerii incompetenţi care au aruncat banii bolnavilor pe cheltuieli inutile!”

Recaţia conducerii: „Nu este prima dată când suntem în această situaţie” 

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean Cluj admite,  că acum nu sunt bani prevăzuţi în buget pentru luna decembrie, dar că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, iar Spitalul nu se va afla în situaţia de a nu putea plăti salariile. 

„În acest moment, prin contractul încheiat cu CAS Cluj, prevederea bugetară aferentă lunii decembrie este zero. În acest context, adresa respectivă a fost concepută pentru gospodărirea eficientă a fondurilor existente. Nu este prima dată când suntem în această situaţie. 

Cu toate acestea, nici acum, nici în ultimii ani, spitalul nu s-a aflat în situaţia de a nu putea efectua plata salariilor din lipsă de fonduri. În cazuri de acest tip, spitalul acoperă din venituri proprii costurile serviciilor medicale, asigură continuitatea asistenţei medicale şi plata cheltuielilor salariale. 

Mai mult, din venituri proprii, în vara acestui an, s-au acordat vouchere de vacanţă angajaţilor spitalului în valoare de aproape 4 milioane de lei. Pentru acest an, au fost alocaţi, din venituri proprii, peste 3 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente medicale. 

În 2019, din ianuarie până în prezent, au fost achiziţionate materiale sanitare în valoare de peste 19.500.000 lei, iar dezinfectanţi s-au cumpărat în valoare de aproximativ 1.800.000 lei”; a precizat conducerea Spitalului. 

Este Betadină 

În privinţa acuzaţiilor privind lipsa betadinei, cei de la Spital au trimis un tabel cu cantităţile achiziţionate în ultimele trei luni, din care reiese că în 31 octombrie 2019 au fost achziţionate 295 de flacoane de 1 litru şi 99 de flacoane de 120 mililitri. Cantităţi similare au fost cumpărate în octombrie şi steptembrie. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite