De ce este atât de divizat poporul român în privinţa referendumului: „Colectivismul presupune conformism şi lipsă de diferenţiere“
0Autorul lucrării „Psihologia poporului român”, Daniel David, a explicat pentru „Adevărul” cum influenţează profilul psiho-cultural atitudinea românilor cu privire la referendum. Prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai a mai susţinut că demersul Bisericii ar putea fi considerat legitim, dar că referendumul nu ar trebui să aibă ca efect lezarea unor drepturi universale ale omului.
Autorul volumului „Psihologia poporului român”, Daniel David, care este şi preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România, a explicat cum influenţează profilul psiho-cultural atitudinea românilor cu privire la referendum.
„Elementul fundamental al acestui profil este colectivismul, care presupune conformism şi lipsă de diferenţiere; simplu spus, colectivismul înseamnă că nu încurajezi diferenţierea (...) Colectivismul, având la bază elementul de rudenie/ prietenie/ cunoştinţe, este mai închis atât faţă de alte colective, cât şi faţă de alţi indivizi din afara colectivului”.
Majoritatea ţărilor vestice au un profil psihocultural definit prin individul autonom, unde ideea fundamentală este diferenţierea.
Pe de altă parte, psihologul susţine că demersul Bisericii este explicabil deoarece după Revoluţie „românii au început treptat să-şi schimbe profilul psihocultural, de la tradiţional la secular şi de la valori sociale mai primare la valori de auto-exprimare. În acest context au apărut şi au devenit tot mai puternice şi mişcările minorităţilor sexuale; într-adevăr, acestea, tot în mod legitim, sunt tot mai vizibile şi tot mai curajoase în spaţiul public. Când s-a trecut de pragul critic, Biserica a conştientizat mai bine această nouă direcţie şi a considerat că nu este bună şi trebuie corectată.”
Adevărul: Dacă ar fi să analizăm din perspectiva profilului psihocultural al românilor, spre ce credeţi că ar înclina majoritatea la referendum?
Un sociolog, printr-un sondaj de opinie, ar putea estima acest lucru, deşi, în contextul actual, răspunsurile s-ar putea să fie nesincere şi astfel predicţia să devină distorsionată. Ca psiholog pot merge însă la mecanismele psiho-culturale cauzale mai generale şi stabile, de unde am putea estima o tendinţă pe termen scurt, mediu şi lung. Adevărul este că acum, în România, e greu de prezis imediat ce se va întâmpla, fiindcă totul depinde foarte mult de mobilizarea la vot.
În principiu, în profilul psiho-cultural actual al României, nivelul de tradiţionalism (ex. colectivism/concentrarea puterii sociale/evitarea incertitudinilor/controlul social prin pedepse) este încă ridicat, acesta fiind susţinut de o mare parte dintre seniori (Generaţia Baby Boomers), cam de jumătate din generaţia de mijloc (mai ales segmentul mai în vârstă al acestei generaţii) (Generaţia X) şi de o mai mică parte dintre tineri (Generaţia Mileniarilor/Generaţia Z).
Există însă şi o Românie care are un profil psiho-cultural mai puţin tradiţional (ex. indivizi autonomi/o mai bună descentralizare a puterii sociale/îmbrăţişarea mai curajoasă a incertitudinilor-schimbărilor/controlul comportamentului social şi prin recompense), mai similar ţărilor din spaţiile vestice, care e susţinut de o mică parte dintre seniori, cam de jumătate din generaţia de mijloc (mai ales segmentul mai tânăr al acesteia) şi de cei mai mulţi tineri.
Deocamdată, domină uşor profilul psiho-cultural tradiţional. Dar nu cu mult! Astfel că este greu să faci o predicţie asupra votului, deoarece va conta mult mobilizarea la vot. Dacă seniorii şi partea mai vârstnică a generaţiei de mijloc se vor mobiliza mai mult ca cei din generaţia tânără şi ca partea mai tânără a generaţiei de mijloc, atunci referendumul va avea rezultatul dorit de Coaliţia pentru familie. Dacă partea mai tânără a societăţii se va mobiliza mai mult sau nu va merge la vot pentru a sabota referendumul, s-ar putea să nu iasă rezultatul aşteptat de Coaliţia pentru familie.
Care este diferenţa dintre modul în care percepe România, ţară cu un profil psiho-cultural colectivist, şi cel în care se raportează ţări cu profil autonom la ideea de persoană diferită, de individ cu alte preferinţe sexuale?
Aşa cum arată psihologul olandez Hofstede (şi în baza analizelor pe care le-am făcut în monografia dedicată psihologie românilor – David, 2015), România are în prezent un profil psiho-cultural definit prin colectivism, concentrarea puterii sociale, evitarea incertitudinii-schimbărilor şi control social exercitat mai ales prin pedepse. Elementul fundamental din acest profil este colectivismul, care presupune conformism şi lipsă de diferenţiere; simplu spus, colectivismul înseamnă că nu încurajezi diferenţierea.
În majoritatea ţărilor vestice profilul psiho-cultural este definit prin individul autonom, unde ideea fundamentală este diferenţierea. Aşadar, oamenilor din aceste ţări le este mai uşor să accepte diferenţele, în timp ce în colectivism se merge mai mult pe ideea de uniformitate, iar dacă nu eşti ca noi şi/sau dacă nu faci parte din grupul (colectivul) nostru eşti periculos.
În cultura individului autonom ideea centrală este că oameni cu valori comune creează grupuri de tip comunitate. Există o toleranţă mai mare pentru alte comunităţi (oamenii cu alte valori pot forma comunităţi alternative nouă) şi o deschidere mai mare faţă de cei din afara comunităţii (în general, oricine are valorile comunităţii este binevenit în comunitate).
Colectivismul, având la bază elementul de rudenie/prietenie/cunoştinţe, este mai închis atât faţă de alte colective, cât şi faţă de alţi indivizi din afara colectivului. Spre exemplu, de obicei, străinul trebuie să treacă nişte teste mai serioase până să fie acceptat în colectiv, dacă nu e rudă sau nu e prieten dinainte cu cineva din grupul acela. Printre altele, acesta este motivul pentru care în culturile vestice este mai uşor să accepţi oameni diferiţi, dar la noi diferenţa este încă considerată periculoasă şi sperie.
Care sunt factorii care contribuie la definirea familiei într-o societate?
Aşa cum spuneam mai sus, factorii care contribuie la definirea unei familii într-o anumită societate sunt biologici, psihologici, sociologici, etico-morali, religioşi şi culturali. La un moment dat, în anumite societăţi domină anumiţi factori, în alte societăţi domină alţi factori. Există anumite societăţi în care politicul vrea să reglementeze clar ceea ce înseamnă familia, asumând adesea factorii dominanţi. În alte societăţi politicul nu intervine cu reglementări care asumă factorii dominanţi, permiţând ca definirea să fie una mai diversă şi/sau.
Care este factorul dominant în România?
Cred că în România factorul dominant este tradiţia culturală, plus religiozitatea. Tradiţia culturală înseamnă, aşa cum am spus mai sus, colectivism, concentrarea puterii, evitarea incertitudinii-schimbării şi controlul social mai ales prin pedepse. Factorul politic nu face acum decât să recunoască acest lucru. Repet, dacă se va face asta prin referendum, atunci este important să se facă într-o manieră în care să se respecte drepturile celor care au alte opţiuni.
Credeţi că este un demers legitim al Bisericii?
Biserica este parte a societăţii democratice, deci are dreptul să-şi promoveze interesele/valorile. Acest demers vine, aşa cum spuneam, pe un fond cultural care îl favorizează, iar factorul politic a decis să reglementeze în acest spirit. Important este însă, aşa cum am spus de multe ori în acest interviu, ca reglementarea să fie făcută fără a afecta drepturile legitime ale celor care nu se regăsesc în acest demers.
De ce s-a demarat acum o asemenea iniţiativă?
Simplu spus, deoarece de la Revoluţia din 1989 s-au adunat mai multe elemente. Românii au început treptat să-şi schimbe profilul psihocultural, de la tradiţional la secular şi de la valori sociale mai primare la valori de autoexprimare. În acest context au apărut şi au devenit tot mai puternice şi mişcările minorităţilor sexuale; într-adevăr, acestea, tot în mod legitim, sunt tot mai vizibile şi tot mai curajoase în spaţiul public. Când s-a trecut de pragul critic, Biserica a conştientizat mai bine această nouă direcţie şi a considerat că nu este bună şi trebuie corectată. Mai interesant ar fi să reflectăm la motivaţia factorului politic de a reglementa asta! In general motivaţia politicului este o combinaţie între a rămâne/accede la putere şi a face bine social. Rămâne să stabilim fiecare care a fost motivaţia dominantă aici.
Cum vedeţi dezbaterea care s-a făcut în societatea românească pe marginea referendumului pentru familie?
Ca acest interviu să fie transparent, vreau să spun că opţiunea mea socială este pentru familia tradiţională şi practicile derivate din acest lucru. Acest lucru fiind spus explicit, să revenim la întrebare. Într-o democraţie, pe diverse teme, se pot face majorităţi, iar propunerea majorităţii, duce, evident, la satisfacerea intereselor/valorilor acesteia. În societăţile civilizate există însă o serie de limitări, pentru a nu se ajunge la dictatura majorităţii.
Spre exemplu, există drepturile universale ale omului, statuate în diverse documente internaţionale, asumate şi de România, pe care ar fi bine să le cunoaştem toţi. Aşadar, interesele majorităţii pot merge până la limita stabilită de drepturile omului (şi alte angajamente luate de România). Altfel, o majoritate poate decide orice chestii absurde, unele regimuri totalitare fiind uneori chiar instaurate cu voia majorităţii.
Acestea fiind spuse, eu cred că cei din Coaliţia pentru familie au un drept legitim şi nimeni nu le poate reproşa că încearcă, în cadrul democratic existent, să-şi maximizeze anumite interese/valori pe care le au. Dar hai să avem toţi grijă ca astea, chiar dacă vor fi impuse de majoritate, să nu violeze acele drepturi statuate prin simplul fapt că eşti om. Majoritatea este mai puternică şi mai stabilă, atunci când şi minoritatea este mulţumită!
Pe de altă parte, observ că n-a fost o dezbatere sinceră şi suficient de raţională şi complexă în această perioadă, astfel încât oamenii să înţeleagă despre ce este vorba şi ce se votează, iar în final să ajungem la cea mai bună variantă. Eu cred ca asta a fost o greşeală şi am ratat astfel o ocazie de a avea o formulare şi mai înţeleaptă în Constituţie. Simplu spus, dacă referendumul trece, implicaţiile legale în viaţa de zi cu zi sunt, deocamdată, zero! Mai precis spus, o reglementare din Codul Civil („...prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie...”), care funcţionează deja astăzi în România, se mută în Constituţie, înlocuind formularea „...familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi...”, cu formularea „...familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie…”. Singura implicaţie imediată este că această reglementare, dacă ajunge în Constituţie, este mai greu de schimbat în viitor, dacă se va pune cândva această problemă.
Din păcate şi mass-media a pus adesea toată dezbaterea în logica „familie tradiţională” vs. „minorităţi sexuale”. Implicaţii sunt însă mult mai largi: Ce se întâmplă cu familiile monoparentale (ex. O mamă singură care îşi înfiază copilul face o familie cu acesta?)? Ce se întâmplă cu familiile în care copiii sunt crescuţi de bunici, fiindcă părinţii au murit sau au plecat la muncă în străinătate? Trebuie să accentuăm în definiţia familiei căsătoria în dauna legăturilor de sânge/alianţă? Este parteneriatul civil o instituţie pe care România o doreşte?
Spre exemplu, Coaliţia pentru familie este sincer preocupată ca familia monoparentală să fie protejată, dar poate că pentru asta era nevoie ca în reglementarea din Constituţie „şi” să devină „şi/sau”, după formula „...Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi/sau pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor…”; altfel, deşi copiii într-o familie monoparentală sunt protejaţi, nu este clar dacă mama care şi-a înfiat copilul face o familie cu acesta, în condiţiile în care accentul în definirea familiei este pus pe căsătorie. Apoi, fără a fi specialist în domeniu, mă întreb ca intelectual dacă am tradus bine în limba română chiar “Declaraţia Universala a Drepturilor Omului”. Eu văd că în varianta din limba engleză se vorbeşte de bărbaţi şi femei (“…Men and women of full age, without any limitation due to race, nationality or religion, have the right to marry and to found a family…”), în timp ce în varianta românească apare singularul (“…Cu începere de la împlinirea vîrstei legale, bărbătul şi femeia, fără nici o restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie…”), lucrurile putând astfel avea conotaţii diferite.
Erau multe lucruri care se puteau dezbate raţional şi clarifica înţelept cu această ocazie, aşa cum îi stă bine unei ţări moderne. Spre exemplu, eu nu pretind că nu pot greşi cu unele problematizări de mai sus sau cu soluţiile sugerate (psihologia este doar o componentă între mulţi alţi factori relevanţi aici), dar ca mine pot greşi mulţi. De aceea era bine să avea dezbateri înţelepte, în care să căutăm cea mai bună opţiune prin raţionalitate şi cooperare, nu ignorare, defensivitate, sau ceartă.
Chiar dacă din perspectivă creştină este normal să vezi familia ca fiind formată dintr-un bărbat şi o femeie uniţi prin căsătorie, îmi place să cred că nimeni nu s-ar opune ca o mamă care a înfiat un copil să formeze cu acesta o familie. Mai mult, o astfel de schimbare ar trebuie acompaniată pentru cei care au poziţii divergente faţă de poziţia Bisericii de alte posibilităţi, precum parteneriatul civil, prin care oamenii care nu au opţiunea majorităţii să poată trăi civilizat în această ţară, fără a fi dezavantajaţi (ex. în ceea ce priveşte moştenirile, creditele la bancă, etc.) şi stigmatizaţi.
Fără a fi teolog, am înţeles în calitate de creştin că Isus, care reprezintă esenţa creştinismului, i-a surprins mereu pe ce-i care îl urmau, mergând în mijlocul celor şi acceptându-i pe cei care erau adesea stigmatizaţi chiar de discipolii săi (care poate încă nu au înţeles atunci esenţa creştinismului). Dezbaterile înţelepte, în sensul clarificări poziţiilor şi a căutării de soluţii rezonabile pentru o ţară modernă în situaţiile în care poziţiile erau incompatibile, au lipsit din păcate.
Ştiinţific vorbind, familia este definită printr-o serie de factori biologici, psihologici, sociologici, etico-morali, culturali şi religioşi. În societăţi diferite, unii factori sunt consideraţi mai importanţi decât alţi, iar uneori politicul şi-i asumă, exprimându-i în legislaţie. Spre exemplu, dacă la un moment dat al dezvoltării societăţii perspectiva religioasă domină şi se impune democratic, aceasta s-ar putea să se exprime şi prin lege. Dar într-o ţară modernă hai să avem grijă la respectarea drepturilor omului. Bate-te pentru drepturile tale, dar, dacă ai majoritatea democratică, nu leza drepturile altora. Pe de altă parte, este dreptul organizaţiilor religioase să-şi exprime interesul/valorile şi dacă pot face o majoritate, iar legea le permite, asta este. Nu poţi să ai nici dictatura majorităţii, dar nici dictatura minorităţii! Însă dacă o majoritate îşi impune punctul de vedere trebuie să o facă fără a leza drepturile omului în cazul celor care fac parte din minorităţi.
Mesajul meu aici este să nu se diabolizeze alternativele, să analizăm raţional, iar indiferent cine câştigă la referendum, este important să nu se ajungă la dictatură pentru ceilalţi. Nu mă gândesc aici numai la minorităţi sexuale, ci şi la familia monoparentală, la copiii crescuţi de bunici, etc. Aşa cum spuneam, majoritatea este mai puternică şi mai stabilă, atunci când şi minoritatea este mulţumită!
Cine este Daniel David
Potrivit Thomson ISI/Web of Science, Daniel David (43 de ani) este psihologul român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională, prin numărul de citări în comunitatea ştiinţifică. Din 2007 este şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca. În ianuarie 2013, a fost numit director responsabil cu cercetarea la faimosul Institut american „Albert Ellis“ din New York. Universitarul este autor al volumului „Profilul psihologic al poporului român“. David este şi prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
