Controale la Universitatea „Babeş-Bolyai“, pe urma profesorilor implicaţi în prea multe proiecte cu fonduri europene. Cum se câştigă 300 de lei pe oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un control fără precedent se desfăşoară în aceste zile la cea mai mare universtate din Ardeal, Babeş-Bolyai (UBB). O echipă formată din 13 persoane de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul Educaţiei a început de marţi să ia la verificat toate proiectele pe fonduri europene ale Universităţii, care a atras 683 de milioane de lei din 2009 şi până în prezent.

Surse din apropierea anchetei susţin că sunt urmărite cadrele didactice care au fost implicate în prea multe proiecte. Purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieaş, a declarat că asemenea vizite de control s-au mai făcut pe anumite proiecte, însă niciodată până acum nu s-a făcut un control care să cuprindă absolut toate proiectele.

„În acest moment sunt trei sau patru echipe la Universitatea din Cluj, fiind singurul control de acest gen care se derulează în ţară. Este o vizită de rutină prevăzută în procedurile agreate de cei care derulează fondurile europene“, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Daniel Tomoni.

O zi de lucru de 20 de ore

Surse din interiorul anchetei au declarat pentru „Adevărul“ că sunt vizate în special părţile salariale ale proiectelor. Mai exact, sunt căutate acele cadre didactice care s-au implicat în foarte multe astfel de proiecte, ajungând în situaţia de a nu putea acoperi fizic toate orele declarate.
De exemplu, un profesor şi-a pontat într-o zi două ore de activitate pe un proiect european, şase ore pentru alt proiect şi încă patru ore pentru un altul. Se mai adaugă şi cele opt ore ce trebuie pontate ca activitate universitară la facultatea unde activează cu funcţia de bază, rezultând că acesta a lucrat 20 de ore pe zi.
Aceleaşi surse susţin că sunt urmărite în special cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), unde s-au derulat cele mai multe proiecte pe POSDRU din Universitate. Câţiva profesori de aici au avut o activitate prolifică. Un exemplu în acest sens este decanul de la FSEGA, Dumitru Matiş. Conform declaraţiei de avere, în anul 2011 el a obţinut un venit de 465.433 de lei, bani din „proiecte, cercetare şi alte activităţi didactice“.

Câştig de expert- 300 de lei pe oră


Având în vedere că salariul de bază şi veniturile obţinute ca referent în diferite comisii de doctorat au fost trecute la rubrici diferite, rezultă că suma de 465.433 de lei a fost obţinută în cea mai mare parte din participarea la proiectele europene derulate în calitate de expert. Aceasta înseamnă un venit lunar mediu de peste 38.000 de lei obţinut din aceste proiecte. Un expert cu cinci ani vechime, cum este Dumitru Matiş, câştigă un maxim de 300 de lei pe oră, conform normelor în vigoare, într-un proiect european. Întrebat de reporterul „Adevărul“ despre controlul de la UBB, Matiş nu a vrut să comenteze.

Implicat în cele mai importante proiecte

În ultimii patru ani, Dumitru Matiş a fost implicat în cele mai importante proiecte POSDRU derulate în cadrul FSEGA. În proiectul intitulat „Adaptarea curriculei universitare, de masterat, la cerinţele pieţei muncii din România în domeniul proiectelor finanţate din fondurile structurale şi de coeziune“ care a început  în 02.08.2010  şi de derulează până în 31.07.2013, managerul executiv este Răzvan Nistor, iar printre experţii din proiect se numără şi Dumitru Matiş (expert evaluare şi monitorizare). În proiectul „Aplicarea unui sistem de competenţe coerent cu cel european la nivelul masteratelor în domeniul analizei economice şi evaluării de active şi afaceri manager“, care se derulează între 01.02.2011 şi 31.01.2013, Dumitru Matiş este manager general. În proiectul „Asigurarea calităţii prin formarea resursei umane şi orientarea spre piaţa muncii“, derulat între 01.03.2009 şi  28.02.2011 este implicat şi Dumitru Matiş (coordonator programe studii). De asemenea, în proiectul „Convergenţa pregătirii universitare cu viaţa activă“, titular de proiect era profesoara Cristina Ciumaş, iar în proiect este implicat din nou profesorul Dumitru Matiş, ca expert responsabil cu relaţia cu auditorii externi. Un alt proiect bifat de Matiş, în calitate de expert de management financiar audit şi expertiză, este „Model de armonizare a practicilor în domeniul managementului financiar al proiectelor finanţate prin FSE“, derulat între 01.12.2009 şi 30.11.2011.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite