Activitatea creierului influenţează longevitatea. Cum ar putea meditaţia să prelungească viaţa

Activitatea creierului influenţează longevitatea. Cum ar putea meditaţia să prelungească viaţa

Activitatea creierului determină inclusiv longevitatea umană. FOTO: Shutterstock

Cercetătorii americani au descoperit că activitatea sistemului nervos ar putea influenţa longevitatea umană. Excitaţia neuronală este legată de viaţa mai scurtă, în timp ce suprimarea hiperactivităţii creierului pare să extindă durata de viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Activitatea neurală a creierului - implicată în tulburări care variază de la demenţă până la epilepsie - joacă, de asemenea, un rol în îmbătrânirea umană şi durata de viaţă, potrivit cercetărilor oamenilor de ştiinţă de la Institutul Blavatnik de la Harvard Medical School, relatează Science Daily.
 
Studiul, publicat pe 16 octombrie în revista Nature, se bazează pe concluziile obţinute în urma unor cercetări realizate pe creierul uman, creierul şoarecilor şi al viermilor. Acesta sugerează că activitatea excesivă în creier este asociată cu o viaţă mai scurtă, în timp ce suprimarea unei astfel de supraactivităţi prelungeşte viaţa.
 
Descoperirile oferă primele dovezi conform cărora activitatea sistemului nervos afectează longevitatea umană. Deşi studiile anterioare au sugerat că anumite părţi ale sistemului nervos influenţează îmbătrânirea la animale, rolul activităţii neuronale la îmbătrânire, în special la oameni, a rămas incert.
 
„Un aspect intrigant al descoperirilor noastre este că ceva la fel de tranzitoriu precum starea de activitate a circuitelor neuronale ar putea avea consecinţe atât de mari pentru fiziologie şi durata de viaţă", a declarat autorul principal al studiului Bruce Yankner, profesor de genetică la HMS şi co-director al Centrul Paul F. Glenn pentru Biologia îmbătrânirii.
 


Meditaţia ar putea prelungi durata de viaţă prin modularea activităţii neuronale


 
Activitatea neuronală pare să declanşeze un lung lanţ de evenimente moleculare cunoscute care influenţează longevitatea: calea de semnalizare a factorului de creştere a insulinei (IGF). Cheia acestei cascade de semnalizare pare a fi o proteină numită REST, care aşa cum a demonstrat anterior Laboratorul Yankner, protejează creierul îmbătrânit de demenţă şi de alte tipuri de stres.
 
Activitatea neuronală se referă la pâlpâirea constantă a curenţilor electrici şi a transmisiilor din creier. Activitatea sau excitaţia excesivă s-ar putea manifesta în numeroase moduri, de la un spasm muscular la o schimbare a stării de spirit sau a gândurilor, au spus autorii.
 
Încă nu este clar din studiu dacă modul în care gândurile, personalitatea sau comportamentul unei persoane îi afectează longevitatea.
 
„Un domeniu viitor interesant de cercetare va fi determinarea modului în care aceste descoperiri se referă la astfel de funcţii ale creierului uman de ordin superior”, a spus Yankner.
 
Studiul ar putea sta la baza unor noi terapii pentru afecţiunile care implică hiperactivitate neuronală, cum ar fi boala Alzheimer şi tulburarea bipolară, au spus cercetătorii.
 
Descoperirile ridică posibilitatea ca anumite medicamente, cum ar fi medicamentele care vizează REST, sau anumite comportamente, cum ar fi meditaţia, ar putea prelungi durata de viaţă prin modularea activităţii neuronale.
 
Yankner a spus că variaţia umană în activitatea neuronală ar putea avea atât cauze genetice cât şi de mediu, ceea ce ar deschide căi viitoare pentru intervenţia terapeutică.
 
 

Modificarea excitaţiei neuronale afectează într-adevăr durata de viaţă

 
 
Yankner şi colegii au început investigaţia analizând tiparele de expresie genică - măsura în care diverse gene sunt activate şi dezactivate - în ţesutul cerebral donat de la sute de oameni care au murit la vârste cuprinse între 60 şi peste 100 de ani.
 
Informaţiile au fost colectate prin intermediul a trei studii de cercetare separate la adulţi în vârstă. Cei analizaţi în studiul curent au fost intacti cognitiv, ceea ce înseamnă că nu aveau demenţă.
 
Imediat, a apărut o diferenţă izbitoare între cei în vârstă şi tinerii participanţi la studiu, a declarat Yankner: Oamenii cu cea mai lungă viaţă - cei peste 85 de ani - au avut o expresie mai mică a genelor legate de excitaţia neurală decât cei care au murit între 60 şi 80 de ani.
Apoi a venit întrebarea cu care se confruntă toţi oamenii de ştiinţă: corelaţie sau cauzalitate? Această diferenţă în excitaţia neurală a avut loc doar alături de factori mai importanţi care determină durata de viaţă, sau nivelurile de excitaţie au afectat direct longevitatea? Dacă da, cum?
 
Echipa a realizat o serie de experimente, incluzând teste de biologie genetică, celulară şi moleculară în organismul model Caenorhabditis elegans; analize ale şoarecilor alteraţi genetic; şi analize suplimentare de ţesut cerebral la persoane care au trăit mai mult de un secol.
 
Aceste experimente au relevat că modificarea excitaţiei neuronale afectează într-adevăr durata de viaţă - şi au făcut lumină în ceea ce s-ar putea întâmpla la nivel molecular.
 


Toate semnele au indicat spre proteina REST 

 
REST, proteina cunoscut pentru rolul său privind reglarea genelor, de asemenea, suprimă excitaţia neurală, au descoperit cercetătorii. Blocarea REST sau echivalentul său în modelele animale a dus la o activitate neuronală mai mare şi la decese timpurii, în timp ce stimularea REST a avut efectul invers. Şi persoanele care au atins suta de ani au avut mult mai mult REST în nucleele celulelor creierului lor decât oamenii care au murit la 70 sau 80 de ani.
 
Cercetătorii au descoperit că de la viermi la mamifere, REST suprimă expresia genelor care sunt implicate central în excitaţia neurală. La rândul său, excitaţia mai mică activează o familie de proteine ​​cunoscute sub numele de factori de transcripţie, care ​​mediază o „cale de longevitate” prin semnalizare insulinei. Este aceeaşi cale pe care oamenii de ştiinţă cred că poate fi activată prin restricţie calorică.
 
În plus faţă de rolul său emergent în stoparea neurodegenerarii, descoperirea rolului REST în longevitate oferă motivaţii suplimentare pentru a dezvolta medicamente care vizează proteina.
 
Deşi va dura timp şi multe teste pentru a determina dacă astfel de tratamente reduc excitaţia neurală, promovează îmbătrânirea sănătoasă sau extind durata de viaţă, conceptul a captivat pe unii cercetători.
 
Citeşte şi
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările