VIDEO Zeci de percheziţii la suspecţi de înşelăciune care au accesat credite în valoare de 3,7 milioane de lei cu acte false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au fost reţinute şi alte 9 sunt cercetate sub control judiciar în urma unor descinderi de amploare organizate ieri, 31 octombrie, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în mai multe judeţe, printre care şi Călăraşi.

Conform Poliţiei Române, a fost vizată o grupare infracţională ai cărei membri sunt bănuiţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals. Din investigaţii a reieşit că cei 9 membri ai grupării ar fi accesat credite de la bănci cu documente false. În fapt, începând cu anul 2018, aceştia ar facilitat obţinerea, în mod fraudulos, de produse de creditare de către persoane fizice care nu aveau loc de munca şi nu realizau venituri. Astfel, a fost cauzat un prejudiciu mai multor instituţii de creditare, în valoare de peste 3.740.000 de lei.

În urma percheziţiilor de ieri, au fost ridicate înscrisuri, medii de stocare şi telefoane mobile. Au fost puse în executare mandate de aducere, emise pe numele unor persoane domiciliate în Bucureşti sau în judeţele Ilfov, Prahova, Argeş, Mureş, Neamţ, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ialomiţa. În urma audierilor şi a probatoriului administrat în cauză, 3 persoane au fost reţinute, iar pentru alte 9 s-a dispus măsura controlului judiciar.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite