Povestea uimitoare a celui mai bogat român de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Averea fantastică a Nababului, care n-avea niciodată bani în buzunar
0
I se mai spunea şi zgârcitul filantrop. În jurul personalităţii prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino s-au ţesut numeroase legende legate de faptul că niciodată nu avea un gologan în buzunar, iar consumaţia la restaurant era mereu achitată de către prietenii săi.
Nababul a fost cel mai bogat român al perioadei Belle Epoque, a lăsat în urma lui palate, case şi multe legende. Gheorghe Grigore Cantacuzino este un descendent al Cantacuzinilor din Bizanţ, primar al Capitalei, şef al Partidului Conservator şi prim ministru al României. Un om pe care Nicolae Iorga l-a numit „Cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioară”. A fost o figură reprezentativă pentru România, un adevărat ctitor, spune istoricul Nicolae Ţiripan. O personalitate care a născut multe legende datorită averii sale impresionate.
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (n. 22 septembrie 1832, Bucureşti; d. 23 martie 1913, Bucureşti) a fost un om politic român, ales de două ori primar al Bucureştiului şi numit prim-ministru al României în perioada 1899 - 1900 şi în perioada 1904 - 1907.
Se trăgea din vechea familie nobiliară, Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români, respectiv împăraţilor bizantini Cantacuzino. A studiat la Bucureşti şi Paris, unde şi-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în ţară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care, a devenit consilier la Curtea de Apel Bucureşti, funcţie din care a demisionat la data de 4 mai 1864.
A construit 3 palate
Datorită averii sale colosale a fost supranumit "Nababul". Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din Bucureşti, situat pe Calea Victoriei, care adăposteşte în prezent Muzeul Naţional „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Buşteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Buşteni”, şi Palatul Cantacuzino de la Floreşti, supranumit şi "Micul Trianon", în prezent în ruină, spun istoricii. Figura emblematică a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost zugrăvită fidel de către reputatul istoric Georgeta Filitti.
Aur negru descoperit pe moşiile sale
„Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul, este un om politic, un ctitor din spaţiu românesc extraordinar de interesant. El a fost doctor în drept, doctorat obţinut la Paris. Familia însăşi era bogată, prin căsătorie prin moşteniri, dar a mai fost ceva, aurul negru decoperit pe moşiile lui, de aceea s-a numit şi Nabab, acest boier român cu obârşii bizantine să fie cel mai bogat om din ţară”, a explicat istoricul.
Nababul s-a implicat în viaţa politică şi administrativă. În funcţia de prim-ministru a donat bani pentru înzestrarea armatei şi construcţia de poduri şi căi ferate. Ca primar al Bucureştiului şi-a donat salariul statului. Iar tot din banii lui a construit o fântână pe câmpia Filaretului, astăzi în Parcul Carol, cu ornamente realizate de sculptorul Karl Storck. „Rămâne absolut reprezentativ pentru ceea ce înseamnă un ctitor, un constructor, un om de familie. Şi lucrul acesta se vede în tot ce a lăsat el”, adaugă Georgeta Filitti.
Zgârcitul filantrop
Chiar şi aşa, au existat voci în vreme care îl descriu ca pe un om zgârcit. Iată ce nota I. Gh. Duca, în „Portrete şi amintiri”: „Nababul nu-şi arăta mâinile. Le ţinea dosite în buzunare, de unde se auzea zăngănitul ritmic al unor obiecte metalice. Se spunea că n-avea niciodată un gologan şi că, dacă din întâmplare se urca într-o birjă, n-avea cu ce-o plăti. Nababul se juca cu cheile nenumăratelor sale case de fier în care nu ţinea aur sau argint, ci vrafuri de acte şi pergamente, documentele de veacuri ale familiei Cantacuzinilor”.
Gheorge Grigore Cantacuzino s-a îngrijit şi de bunăstarea familiei, a avut cinci copii, dar doi au murit în aceeaşi zi, de difterie. A lăsat în urmă trei palate, clădiri cunoscute şi solide, două dintre ele încă în perfectă stare. Este vorba despre castelul de la Buşteni, la domeniul Zamora, un palat început şi neterminat în Floreşti, supranumit Micul Trianon, şi de Casa cu Lei din Bucureşti, de pe Calea Victoriei, actualul muzeu George Enescu.
Palatul de pe Calea Victoriei a costă 700.000 de lei
Legendele vremii spun că Nababul era la o concurenţă tacită cu regele Carol I şi casa lui voia să egaleze Palatul Regal.
„Palatul Cantacuzino este această provocare, acest "defi" pe care l-a aruncat Nababul. Nu neapărat a vrut să egaleze Palatul Regal, dar în orice caz a vrut să demonstreze că poate să se ridice o construcţie la fel de solidă, cu tavane pictate cu stucatură foarte bogată”, povesteşte istoricul Georgeta Filitti.
Cantacuzino, conservator până în măduva oaselor, a încredinţat lucrările arhitectului român şcolit la Paris Ion Berindei şi a ţinut ca şi majoritatea materialelor de construcţie să fie de provenienţă autohtonă. Construcţia a costat în final 700.000 de lei.
„Nababul a insistat foarte mult să se folosească şi materiale româneşti, aşa s-a folosit şi marmura de Ruşchiţa, toţi meşterii erau români, era evident, că toată această feronerie, tapiţerie, comenzile s-au făcut în străinătate, se păstrează aceste comenzi şi a avut un cuvânt greu de spus în decorare şi soţia lui. Lucrările lui Ion Berindei, toate planurile, măsurătorile, toate contractele sunt extraordinare”, mai spune istoricul.
Palatele franţuzeşti, sursă de inspiraţie
Faţada palatului Cantacuzino este emblematică, străjuită de doi lei şi decorată de Emil Wilhem Becker, gravor faimos, cu stema Cantacuzinilor. Nababul voia să egaleze fumuseţea palatelor franţuzeşti.
„Chiar faptul că este străjuită de doi lei care sunt nişte copii de la Versailles, Louvru, lucruri excepţionale. Nababul nu şi-a limitat dorinţa de afirmare, nu neapărat a opulenţei, dar a mers pe ideea că se poate, se poate în spaţiul românesc a face un lucru cu adevărat deosebit”, adaugă Georgeta Filitti.
„Această casă fost inaugurată în 1906 cu un fast care a rămas peste timp, era şi anul jubileului, erau 40 de ani de domnie ai regelui Carol, invitaţii au fost pe măsură, deşi casa este destul de spaţioasă după mentalitatea noastră, nu putea să îi curprindă pe toţi cei 600 de invitaţi. Şi atunci au fost în 2 serii, principele, principesa, principesa Maria şi principele Ferdinand. Nababul îşi putea permite un lucru care era ascultat cu sfinţenie: fumatul era interzis!”, mai spune istoricul Georgeta Filitti.
"Casa cu Lei" era biroul ministrului şi reşedinţa familiei Cantacuzino. În tumultoasa lui istorie, palatul devine un spaţiu al muzicii, pentru că nora Nababului, Maruca Cantacuzino, leagă o relaţie apropiată cu George Enescu, care avea să îi devină soţ. Personalitatea Marucăi a umplut multe pagini de cărţi şi memorii: „Relaţia între regina Maria şi Maruca Cantacuzino era foarte prietenoasă, dar era o nuanţă de trufie în ceea ce făcea Maruca. De pildă, o poftea la masă, la dejun, şi cu 10 minute înainte îi trimitea un bileţel: 'nu veni pentru că zodiile nu ne sunt favorabile, nu ne vom simţi bine împreuna la masă'”.
Castelul din Buşteni, locuinţa de vară a prinţului
O altă clădire emblematică lăsată în urmă de Gheorghe Grigore Cantacuzino este Castelul din Buşteni. Aici era locuinţa de vară a Cantacuzinilor, un edificiu ridicat cu mult fast. În 1901 se pune piatra de temelie a acestui castel pe locul unei foste case de vânătoare. Lucrările castelului au durat 10 ani, până în 1911 când este inaugurat. Încă de la inaugurare a avut curent electric şi reţea de distribuire a apei, ceea ce era considerat foarte modern pentru epoca respectivă. Şi de data aceasta, Nababul a ales un arhitect român, Grigore Cerchez şi a făcut din lux şi confort o cerinţă obligatorie.
Scara este din marmură de Carara, adusă din Italia, străjuită de o balustradă, lucrată în fier forjat, în stilul art nouveau şi decorată cu spice de grâu şi ştiuleţi de porumb şi frunze de dovleac. Vitraliile sunt deosebit decorate cu stema familiei Cantacuzino, împărţită în 9 cartiere fiecare, decorat cu însemne heraldice, având la bază deviza familiei - Quo ocem docent - ceea ce înseamnă - necazul te învaţă.
Copia Micului Trianon, la Floreşti
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a bucurat doar doi ani de reşedinţa din Buşteni. Avea planuri măreţe pentru o altă construcţie somptuoasă, pe domeniul de la Floreşti, Prahova. Îşi imagina acolo o copie a Micului Trianon, ca un capriciu pentru nepoata sa cea mare, Alice.
„Nababul moare în 1913, deşi mai trec ani până noi intrăm în război, din 1914... din acea clipă, acea hidră a războiului era în mintea tuturor şi puţini se mai apucau să facă investiţii de genul acesta”, spune Georgeta Filitti, istoric.
Clădirea a fost inaugurată parţial în anul 1914, iar lucrările de construcţie au încetat odată cu începerea Primului Război Mondial. Castelul de la Floreşti a fost lăsat în timp, în paragină.
„Este o ruină superbă, frumoasă, dar cred ca ar fi nerealist să ne gândim că i-am putea reda strălucirea de secol XVIII, pe care ar fi trebuit să o aibă”, consideră istoricul Georgeta Filitti.
La moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino toate drapelele ţării au fost arborate în bernă. El a fost înmormântat la cimititul Bellu, cu onoruri militare. Nababul şi-a lăsat averea familiei, dar nu a uitat să lase României lucruri care să cinstească numele de Cantacuzino peste vremuri.
Se încarcă comentariile...
