Aproximativ 42 de milioane de ţigarete, confiscate de poliţişti în primele 9 luni

Aproximativ 42 de milioane de ţigarete, confiscate de poliţişti în primele 9 luni

Poliţia a confiscat marfă deţinută ilegal FOTO Adevărul

În urma acţiunilor derulate de poliţiştii români, în primele 9 luni ale acestui an, pentru combaterea contrabandei cu tutun, au fost cercetate peste 2.500 de persoane şi au fost capturate aproape 42.000.000 de ţigări.

 
Poliţia Română organizează şi desfăşoară acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii săvârşite în domeniul traficului, prelucrării şi comerţului ilegal cu ţigări şi a altor produse din tutun, în scopul protejării cetăţenilor, diminuării impactului negativ asupra bugetului statului şi eliminării concurenţei neloiale.
 
Astfel, în urma acţiunilor derulate pentru combaterea contrabandei, în primele 9 luni ale anului 2019, au fost constatate 2.222 de infracţiuni, dintre care: 157 de infracţiuni de evaziune fiscală, 1.901 fapte prevăzute de Codul vamal şi 164 de infracţiuni prevăzute de Codul fiscal. Au fost înregistrate 2.013 dosare penale, în care sunt cercetate 2.582 de persoane, fiind capturate 41.929.724 de ţigarete şi 28.257 de kg. de tutun vrac. Tototdată, în aceeaşi perioadă, au fost aplicate 2.894 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 3.372.403 de lei.
 
Acţiunile întreprinse în ultima perioadă pentru combaterea acestui gen de criminalitate au contribuit la diminuarea pieţei negre de ţigări, aspect confirmat de cel mai recent studiu Novel, conform căruia aceasta se situează la sfârşitul lunii septembrie 2019 la 10,5% din comerţul cu ţigări, cel mai scăzut nivel din anul 2008, dată la care au început studiile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: