Şcoală altfel: dans şi artă pentru copiii cu dizabilităţi: „Sunt nişte minuni ale vieţii“

Şcoală altfel: dans şi artă pentru copiii cu dizabilităţi: „Sunt nişte minuni ale vieţii“

La centrul de Zi pentru Persoane cu Handicap din Călăraşi. Mona Ică, a treia din stânga  FOTO I.S.

Mona Ică este educatoare la Centrul de Zi pentru Persoane cu Handicap din Călăraşi, unde pune în practică diverse tehnici educaţionale pentru a-i ajuta pe copii să ducă o viaţă normală şi să-şi dezvolte abilităţile de învăţare şi chiar pe cele fizice. „Rezultatele se văd de la o zi la alta“ este o garanţie a educatoarei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicio diplomă din lume nu te ajută să fii un bun educator. Este o meserie care cere vocaţie. E suficient să pătrunzi în lumea copiilor cu multă dragoste – aşa îşi începe povestea Mona Ică, 51 de ani, animator socio-educativ în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane cu Handicap din Călăraşi. De zece ani, Mona lucrează cu persoane cu dizabilităţi, după ce chiar ea a avut un astfel de caz în familie. Şi-a îngrijit mama paralizată timp de 15 ani, motiv pentru care a ajuns la Asociaţia de Sprijin a Persoanelor cu Handicap. 
 
A rămas la asociaţie, din dorinţa de a da o mână de ajutor în salvarea copiilor care vin la centru. Mona Ică este veselă, optimistă şi foarte răbdătoare. Îi îndrăgeşte pe toţi copiii la fel şi lucrează cu drag în fiecare zi. „Aceşti copii sunt nişte minuni ale vieţii – iar părinţii lor, oameni cu o cruce grea de dus. Am tot respectul şi admiraţia pentru ei, şi nu vorbesc din cărţi, ci din proprie experienţă, având grijă de mama mea, care a fost paralizată 15 ani. Nu este uşor. Este cumplit să te culci cu ghilotina deasupra capului, gândindu-te că, în secunda următoare, copilul tău poate nu mai respiră. Este şi mai cumplit să te gândeşti: atunci când părinţii nu vor mai fi, cu cine vor rămâne aceşti copii?“, spune educatoarea.

 
La Centrul de Zi pentru Persoane cu Handicap din Călăraşi vin zilnic 40 de persoane, minori şi majori, cu vârste cuprinse între 6 şi 39 de ani. În oraş, există Asociaţia de Sprijin a  Copiilor cu Handicap Fizic din România-Filiala Călăraşi, fondată în 2003 de Tudora Zanfir. Asociaţia numără 121 de persoane şi se ocupă cu organizarea de diverse proiecte şi activităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.
 
„Copiii noştri fac progrese“
 
Mona Ică este educatoare de zece ani. De asemenea, ea coordonează activităţile desfăşurate la Centrul de Zi. Înainte de a ajunge aici, a lucrat tot în învăţământ: în perioada 1991-1999 a fost învăţătoare în comunele Grădiştea şi Nicolae Bălcescu din judeţ, apoi educatoare şi profesoară de limba engleză pentru preşcolari. Ulterior, a lucrat la grădiniţa „Prichindel“ din Călăraşi. După ce a văzut câtă nevoie este de oameni curajoşi şi răbdători deopotrivă la Centrul de Zi pentru Persoane cu Handicap, s-a hotărât să-şi schimbe cursul carierei. Acum un deceniu, a susţinut un concurs de admitere şi a primit postul de animator socio-educativ pentru copiii cu dizabilităţi.
Mona Ică spune că fiecare zi petrecută la Centrul de Zi este o bucurie: „Deşi poate părea greu de crezut, copiii noştri chiar fac progrese. Îi ajutăm, însă, din punct de vedere social şi psihologic pentru că, din nefericire, societatea îi marginalizează. Noi le oferim ceea ce societatea le refuză: mergem în drumeţii, la cofetărie, la terase, participăm la toate concursurile şi festivalurile cu trupa de dans.
 
Niciodată n-am spus «nu» vreunei activităţi. Terapia prin dans şi muzică este foarte importantă în recuperarea copiilor – dacă nu putem să-i învăţăm să scrie şi să citească, putem să-i învăţăm să fie buni, empatici, generoşi, veseli şi să se bucure în fiecare zi de răsăritul soarelui“, povesteşte Moca Ică. Programul zilnic este de trei ore, deoarece copiii au probleme grave de sănătate şi ar deveni obositor să fie solicitaţi mai mult timp. Sunt persoane cu autism, tetrapareză spastică, nevăzători, hipoacuzici, cu sindrom Down sau encefalopatie.
 
„N-avem salarii de merit, nici nu ne dorim“
 
La Centrul de Zi există sala ludică, unde se reunesc mamele, copiii şi educatorii. Toţi spun că este important să fie împreună, să socializeze. „Ne aşezăm la masă alături de mame şi copii şi pornim discuţii cu teme foarte bine ancorate în realitate. Unii vor să-şi întemeieze o familie; fetele vor să aibă iubiţi; dar este foarte, foarte greu să-i faci să accepte viaţa aşa cum e. Ne implicăm toţi atunci când cineva este trist. Sigur că nici noi, ceilalţi, nu suntem ocoliţi de probleme. Avem şi zile bune, dar şi proaste. Dar niciodată nu amestecăm problemele de acasă cu serviciul. Nu venim cu feţe triste, dure, închistate în faţa acestor copii. Intrăm în lumea lor cu veselie şi cu glume. Treptat, cucerim teren şi încredere în noi, schimbările care apar sunt pe plan social. E o realizare faptul că mergem pe stradă şi nu mai ţinem capul plecat. Ne implicăm şi în diverse proiecte – de pildă, am realizat cadouri pentru copiii nevoiaşi dintr-un sat, iar asta înseamnă progres pentru noi“, spune Mona Ică.
 
În fiecare zi, copiii cu handicap sunt învăţaţi să socializeze, să danseze, să fie veseli, să devină răbdători. Sunt ajutaţi să uite pentru puţin timp de greutăţile de zi cu zi. Activităţile sunt dintre cele mai diverse, dar nu mai mult de trei ore pe zi, deoarece copiii se plictisesc repede, iar suprasolicitarea îi face să-şi piardă răbdarea. „Cred că acestea sunt terapii pe care ar trebui să le practicăm noi toţi, nu doar copiii cu nevoi speciale. Mi-aş dori ca lumea să înţeleagă faptul că aici există implicare de la cel mai mic la cel mai mare. Noi n-avem salarii de merit, nici nu ne dorim – rezultatele şi progresele copiilor reprezintă cea mai mare satisfacţie. Aici le acordăm şanse egale tuturor, dacă un copil nu se poate exprima, noi suntem vocea lui; dacă are dificultăţi de motricitate, mâinile noastre îl ajută să creeze“, explică educatoarea Mona Ică.
 
Educaţie non-formală, cu rezultate imediate
 
Copiii din Centrul de Zi fac aceleaşi activităţi ca şi cei din învăţământul de masă. Educatoarea Mona Ică este coregraful serbărilor, dar şi sufletul echipei de dans. Copiii cu deficienţe participă la concursuri şi festivaluri din ţară, unde au obţinut numai premiul I. Trupa de dans „Aripi de înger“ este cea mai bună dovadă că se poate. Copiii au participat şi la gala ASCHR, dar au organizat şi campanii caritabile, oferind daruri pentru micuţii internaţi la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Călăraşi.
 
La Centrul de Zi pentru Persoane cu Handicap se găsesc săli de kinetoterapie, cabinete pishologic şi medical şi săli de lucru. Tot aici sunt oferite servicii sociale de psihopedagogie şi logopedie, activităţi privind dezvoltarea deprinderilor şi aptitudinilor necesare adaptării în mediul social. „Modul nostru de educaţie este non-formal, iar rezultatele se văd de la o zi la alta. Toţi aştepată cu nerăbdare să vină la Centru, chiar şi atunci când vremea este rea, iar în weekend stau acasă ca pe ace. Copiilor le sunt corectate exprimările,  pentru a vorbi corect româneşte, îi învăţăm cum să se comporte atunci când merg în grup, le arătăm cum să deseneze şi să picteze tablouri, să-şi dezvolte motricitatea fină“, explică Mona Ică. 
 
Poate că cele mai populare printre copii sunt ateliere de creaţie, unde realizează alături de îndrumători coşuleţe cu flori, păpuşi, tablouri sau bijuterii din hârtie răsucită. Şi aceste activităţi fac parte din terapie – copiii care nu au o motricitate bună sunt antrenaţi încet-încet în rularea hârtiei; dar e modalitate de a le menţine interesul şi celor care au deficienţe de atenţie. „Benzile de hârtie sunt rulate cu ajutorul unui beţisor de răsucire, iar capetele fâşiilor sunt fixate cu lipici. Am creat împreună felicitări, mici tablouri, decoraţiuni de sărbători, mărţisoare, flori, cutii de bijuterii şi rame foto“, explică Mona Ică tehnica quilling, o metodată de modelare a hârtiei provenită din China. 
 
 
Noi le oferim ceea ce societatea le refuză: mergem în drumeţii, la cofetărie, la terase, participăm la toate concursurile şi festivalurile cu trupa de dans. Niciodată n-am spus «nu» vreunei activităţi. Terapia prin dans şi muzică este foarte importantă în recuperarea copiilor – dacă nu putem să-i învăţăm să scrie şi să citească, putem să-i învăţăm să fie buni, empatici, generoşi, veseli şi să se bucure în fiecare zi de răsăritul soarelui.
Mona Ică, educatoare
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările